OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Proiectul de primenire a clasei politice asumat de preşedintele Traian Băsescu s-a finalizat printr-un guvern nefiresc format de PDL şi PSD. Curăţirea nu s-a mai întîmplat şi, drept urmare, actualul Guvern este format mai curînd din aceiaşi politicieni pe care i-am mai întîlnit şi în guvernul lui Năstase, şi în acela al lui Tăriceanu, aripa PD. Mai mult, guvernul lui Boc este completat şi cu ceva personaje dubioase pe care nu le aşteptam în Executiv. Una dintre acestea, şi anume ministrul de Interne, tocmai îşi face bagajele înainte de vreme. Principalul scop al reformării clasei politice prin vot uninominal era chiar acesta, ca un partid să reuşească să se detaşeze în alegeri şi să formeze cu mai multă uşurinţă un guvern pe care să-l domine, uşurîndu-şi astfel guvernarea. Corecţia de proporţionalitate aplicată de liberali legii electorale – şi, implicit, voturilor – a zădărnicit acest plan. Drept urmare, Traian Băsescu girează un guvern susţinut în Parlament de o largă majoritate, formată din aleşii PDL şi PSD. Un sentiment de satisfacţie trebuie să-l fi însoţit pe preşedinte în momentul în care s-a văzut scăpat de guvernul liberalilor. Ei au plecat, el a rămas. În faţa lui a depus jurămîntul noua serie de miniştri. Pare peren. Emil Boc, politician cu o experienţă de ani de zile în spate, a ştiut că orice nou guvern se bucură de o perioadă de graţie în care poate veni cu măsuri radicale, chiar nepopulare, care sînt trecute mai uşor cu vederea de către electorat. În acord cu această logică, s-a grăbit să propună o serie de măsuri cu potenţial nepopular şi neconforme declaraţiilor din perioada campaniei electorale: plafonarea Legii mamelor, îngheţarea pe termen nedefinit a salariilor profesorilor, interzicerea cumulării pensiilor cu alte venituri de la stat. Dar spre deosebire de perioada de graţie de care s-au bucurat alte guverne imediat după perioada alegerilor (cum ar fi guvernele lui Ciorbea, Tăriceanu şi chiar Năstase), guvernul lui Boc nu este aşa de norocos. În primul rînd, pentru că s-a născut nefiresc dintr-o alianţă nepotrivită, care i-a făcut pe votaţii celor două partide să se simtă trădaţi.

 

În al doilea rînd, întreaga clasă politică suferă serios la capitolul încredere din partea populaţiei, iar campania electorală de la sfîrşitul anului trecut a demonstrat-o din plin. Un alt motiv – previzibil, dar la fel de important – este acela că trăim cu senzaţia că nu avem un guvern, ci două. Partidele care susţin cele două guverne, atunci cînd nu-şi împart funcţii, în cel mai bun caz se ignoră. Fiecare comunică altceva şi conform propriei strategii de comunicare. Pe acest fond, al împărţirii funcţiilor, am avut şi prima minicriză a coaliţiei PDL-PSD, generată de numirea controversatului general Ardelean la Doi Ş’un Sfert (0215), serviciul de informaţii al Internelor. Spuneam că senzaţia că beneficiem de două guverne, clar delimitate, nu ne poate ocoli. Cele două partide comunică separat. Mecanismul de coordonare a celor două partide, care are la bază regulamentul de funcţionare a coaliţiei de guvernare, după negocierea şi împărţirea funcţiilor în Guvern, nu s-a mai întîlnit. Conferinţele de presă şi mesajele oficiale ale PDL-ului se referă în proporţie covîrşitoare la guvernare: „ministrul nostru de Finanţe ne-a asigurat şîn şedinţa partiduluiţ că vom avea curînd proiect de buget, alt ministru a propus“, ş.a.m.d. Nici un cuvinţel despre parteneri, de parcă toate deciziile serioase se iau la sediul central al PDL, şi nu la Palatul Victoria. De cealaltă parte (şi se pare că nu fără a-şi fi băgat Traian Băsescu coada), PSD-ul este deja perceput ca fiind partenerul neserios, prins între urzelile lui Vanghelie şi Mitrea, în timp ce beneficiază şi de proteste „spontane“ organizate la poarta partidului.

 

Parcă am mai văzut variante ale acestui film şi în vremea guvernării Convenţiei Democratice cu PD, şi pe vremea guvernării PNL-PD. Doar PSD-ul scăpase fatalului parteneriat, pentru care nu merită compasiunea noastră, nefiind un partid ingenuu. Dar dacă va continua aşa, guvernul lui Emil Boc va fi guvernul cu cea mai rapidă erodare politică din istoria postdecembristă a României, iar conflictele din cadrul Alianţei DA vor părea mici zbenguieli pe lîngă ce se va întîmpla între partidele care-şi împart astăzi puterea. Nu putem să nu remarcăm similitudinile dintre Alianţa DA şi coaliţia PDL-PSD: pe fondul intrigilor băsesciene, se conturează deja o opoziţie în PSD, formată din Adrian Năstase, Miron Mitrea, Ion Iliescu, aşa cum se formase, după un an de guvernare, o opoziţie în PNL, care-l avea la acea vreme vîrf de lance pe Ludovic Orban. Presa avidă de astfel de subiecte nu va face decît să le sufle vînt în pupă opozanţilor interni din actuala guvernare. Aceştia există deja în ambele partide şi, cu timpul, vor reuşi să se poziţioneze şi să provoace noi convulsii. Totul se repetă, doar că mult mai repede.