OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Traian Ungureanu nu mai scrie în Cotidianul. Despărţirea lui Traian Ungureanu s-a făcut cu năbădăi, cu acuze, cu spălarea rufelor în public. Să refacem firul evenimentelor. A existat o declaraţie a lui Traian Ungureanu în care acesta spunea, tot în Cotidianul, referitor la posibila sa candidatură: „Ce este adevărat este că PDL mi-a făcut propunerea, iar eu sînt deschis. Dar hotărîrea practică, etapele administrative abia urmează şi atunci o să vedem care va fi rezultatul“. La o zi după acest anunţ, conducerea ziarului hotăra încetarea colaborării cu Traian Ungureanu. Luni, 9 martie, ambele părţi, ziarul şi Traian Ungureanu, au scos flintele pe masă şi au început să tragă.

 

Sînt de făcut cîteva remarci. În primul rînd, intrarea în politică – iar acceptarea candidaturii este un asemenea gest – nu permite să-ţi păstrezi statutul de comentator, e o cutumă respectată oriunde în lume. Ziare mari renunţă la candidaţi-editorialişti tocmai pentru a-şi conserva prestigiul şi pentru a-şi consolida credibilitatea. Sînt două lucruri diferite, candidat şi jurnalist, oricît ar încerca Traian Ungureanu să ne convingă de contrariu. La modul practic, ce ar fi însemnat publicarea în continuare a articolelor lui Traian Ungureanu? Ce ar fi putut fi acestea? O poziţie independentă? O analiză? Un alt tip de propagandă? Un mesaj politic drapat în opinie? Traian Ungureanu ar fi produs articole care ar fi avut un statut de struţo-cămilă. Ele n-ar fi putut fi citite nici ca opinie independentă, dar nici nu s-ar fi aşezat strict în zona politicului. Sîntem de părere că acestea ar fi însemnat un privilegiu acordat unui candidat la europarlamentare. Cel mai simplu şi mai rezonabil gest al lui Traian Ungureanu ar fi fost să se retragă, din proprie iniţiativă, din echipa editorialiştilor.

 

Totuşi, ni se pare că a existat şi o oarecare derută la Cotidianul, cei de acolo nu s-au aşteptat la o reacţie vehementă a lui Traian Ungureanu. Şi mai există ceva, să spunem neclar, în modul în care Doru Buşcu a tratat problema. El scrie: „Nici cînd a primit oferta de ambasador în Marea Britanie, nici cînd a devenit consilier al PDL în campania din toamnă, nici cînd a apărut pe pliantele partidului sau în interviuri electorale cu Stolojan, Traian nu s-a deranjat să mă anunţe, între două editoriale care slăveau PDL, că simpatiile lui trec dincolo de idee. Că e implicat fizic şi profesional într-un obiectiv politic limpede şi că, în timp ce textele lui apar în Cotidianul, el primeşte bani de la PDL (pînă la urmă, prin noiembrie, mi-a vorbit, totuşi, de bani)“. Această dezvăluire a lui Doru Buşcu ridică un mare semn de întrebare. Dacă a ştiut că Traian Ungureanu primeşte bani de la PDL pentru serviicile prestate în campania electorală, de ce a tolerat această situaţie vreme de cîteva luni? Cum se poate să afli că un editorialist, de la ziarul pe care îl vrei echidistant, primeşte bani şi să nu reacţionezi? De ce n-a intervenit atunci Doru Buşcu? Deja, cînd un ziarist este plătit de un partid politic, ieşim din această discuţie de principiu – candidat sau jurnalist? – şi ajungem la o problemă gravă. Această dezvăluire relevă marea problemă a lui Traian Ungureanu: şi-a susţinut principiile, dar a fost şi remunerat pentru ele.

 

Cînd primeşti bani de la un partid, deja te numeşti activist, propagandist, eşti înregimentat cu acte în regulă şi nu mai poţi să pretinzi că faci jurnalism. Ne-ar interesa cîţi oameni, care fac parte din echipele politice de campanie, în Statele Unite, Marea Britanie sau Germania, de exemplu, scriu la ziare sau la reviste, invocînd opinia liberă? Cîtă vreme Traian Ungureanu era susţinătorul benevol al preşedintelui Băsescu şi al PDL, se mai putea trece cu vederea partizanatul său, parte a unui joc democratic cu opinii pro şi contra. Cînd deja e vorba de bani, nimic nu scuză jocul pe două fronturi: la partid şi în ziar. Deja, Traian Ungureanu s-a aflat într-o postură de lefegiu. Sensul cuvîntului lefegiu nu este doar cel de slujbaş. Uneori, lefegiul mai are şi echivalentul de mercenar. Mercenarul politic care vrea să şi scrie la ziar este tot ce poate fi mai dizgraţios în presă. Cum poţi să invoci idealuri înalte şi libertatea opiniilor, să întinzi un deget mustrător spre alte trusturi de presă, dar să primeşti bani de la cei pe care îi lauzi? Din păcate, presa românească se degradează cu bună ştiinţă, iar Traian Ungureanu contribuie la compromiterea statutului de jurnalist. Profesia aceasta a ajuns să fie deseori hulită, iar Traian Ungureanu, care n-a fost orişicine în presă, oferă un hidos exemplu de ipocrizie.