„Trăim într-o lume în care trebuie să ne vindem“

Dialog cu Marcel LEEMAN

Autor: Gina ŞERBĂNESCU | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Marcel Leeman s-a născut în 1969 în Steinmauer/Zürich. A studiat la John Cranko School din Stuttgart şi la Hungarian State Ballet din Budapesta. A fost dansator în companii din Roma, Budapesta, Dresda, Elveţia. Din 1992 pînă în 1996 a dansat sub îndrumarea lui Vladimir Derevianko la Semperoper/ Dresda şi a colaborat cu Richard Wherlock, la Teatrul Luzerner. A făcut parte din Stadttheater Bern Ballett, condusă de Félix Duméril, prilej cu care şi-a prezentat propriile coregrafii. Spectacolele sale au fost prezentate în festivaluri din Germania, Belgia şi Elveţia. Marcel Leeman este dansator, coregraf, profesor de teatru şi dans. Lucrează pentru companiile Da Motus din Freiburg, Compania Alias din Geneva, Königsfelder Festspiele, Pablo Ventura Dance Company din Zurich, öff öff Production şi Carole Meier din Berna. Recent a colaborat cu Gilles Jobin (Geneva) la spectacolul Double Deux. Piesa Meat Market, creaţie semnată de Marcel Leeman, a deschis Festivalul eXplore Dance 2008, la Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian, în octombrie, anul acesta.

Cînd aţi început să dansaţi?

Deşi mă aflu în lumea dansului de aproximativ 20 de ani, am început să dansez destul de tîrziu, cam pe la 16 ani. Am lucrat ca tîmplar înainte să descopăr dansul, pentru că învăţam la o şcoală de meserii. Datorită unei prietene dansatoare, am început să frecventez cursuri de dans (balet clasic, la început) mi-am dat seama că am într-adevăr talent pentru această artă şi am continuat; am realizat că asta vreau, să devin dansator, deşi atunci nu ştiam nimic despre dans. În copilărie n-am avut nici o legătură cu dansul. Am făcut foarte mult sport, e adevărat, am avut întotdeauna o înclinaţie către activităţi fizice, dar dansul a intervenit relativ tîrziu în viaţa mea.

În compania lui Richard Luzerner mi-am găsit locul

La un moment dat, aţi început să vă construiţi propriul limbaj de dans contemporan…

Da, dar asta s-a întîmplat tîrziu, pentru că am dansat balet clasic multă vreme. Şcoala în care mă aflam iniţial nu era cine ştie ce (nenumărate fete şi un singur băiat!), aşa că am început să mă înscriu la audiţii pentru şcoli valoroase din Hamburg, München, Stuttgart; sigur, eram întotdeauna cel mai vîrstnic dintre candidaţi. După doi ani la Stuttgart, am început să lucrez ca dansator profesionist de balet clasic. Am ajuns apoi la Dresda, am lucrat în diverse companii cu oameni valoroşi, am început să intru în contact cu lumea dansului contemporan şi să înţeleg că spre asta vreau realmente să merg.

Cînd aţi realizat prima creaţie coregrafică?

Din Stuttgart am plecat la Budapesta, am dansat o vreme în Ungaria, apoi, pentru scurtă vreme, în Italia m-am întors în Germania şi, după patru ani de astfel de trasee, am înţeles că am nevoie de o schimbare, de o ieşire dintr-o lume bazată pe o anumită ierarhie şi pe o anumită viziune asupra dansului. M-am întors în Elveţia şi am început să lucrez la Teatrul Luzerner cu Richard Wherlock, care la vremea aceea se afirmase ca o personalitate inovatoare în dansul european. Acum şi el mi se pare prea clasic, dar, la vremea aceea, acum 10-15 ani, el îmi oferea, în dans, ceea ce căutam. În compania lui mi-am găsit foarte bine locul, pentru că se lucra în stilul pe care mi-l doream. Totul era foarte fizic, dinamic, plin de forţă, toţi dansatorii fiind antrenaţi în acest spirit. Încet-încet, am început să creez propriile mele piese la Luzern. Am plecat apoi la Berna şi „graţie“ unei concedieri, mi-am dat seama că era vremea să fiu free lancer. Ar fi trebuit să înţeleg cu patru ani mai devreme că nu-mi găsesc locul în piese care mi se păreau învechite, că nu pot spune ceva ca dansator în creaţii care nu mi se potrivesc.

Vă simţiţi mai bine în calitate de coregraf sau de dansator?

În ambele ipostaze. Am dansat mult în creaţiile altora şi, uneori, aşa cum spuneam, nu eram prea fericit cu ce făceam. Dar ca free lancer eşti liber să alegi ceea ce faci, deşi nu e uşor să găseşti finanţări pentru companie, aşa că, adesea, eşti obligat să munceşti mult pe lîngă ceea ce se întîmplă în cadrul companiei.

- Totul porneşte

de la lucrul în echipă

Atunci cînd creaţi ceva, vă raportaţi la ceea ce, eventual, ar putea gîndi publicul?

Asta poate fi o mare capcană. Inevitabil, cînd creezi, empatizezi cu o formă de public. Reacţiile sînt uneori neaşteptate. O dată, în Germania, am prezentat un spectacol unui public format din spectatori care cred că aveau între 55 şi 65 de ani şi eram sigur că va fi o cădere. Ei bine, a fost un succes! Cred că publicul trebuie avut serios în vedere. Pînă la urmă, ceea ce fac e o meserie pe care nu o fac doar pentru mine, oamenii din compania mea trebuie să trăiască şi asta nu se poate întîmpla dacă nu răspund cerinţelor unui anumit public.

Ce modalitate de lucru aveţi cînd construiţi o piesă?

Totul porneşte de la lucrul în echipă. Nu întotdeauna construiesc înainte, în sensul că nu pun întotdeauna totul pe hîrtie de la început, construind foarte riguros, fără să mă abat de la conceptul iniţial. Piesele ajung să se nască în relaţie cu oamenii cu care lucrez. De obicei, plec de la un concept clar, dar el este dinamic, se schimbă în timp ce lucrez cu oamenii.

Aveţi anumite surse de inspiraţie?

Da, oamenii cu care lucrez, fie că e vorba de dansatori sau de muzicieni. Nu mai plec de la cărţi sau de la idei scrise, de la surse de inspiraţie deja fabricate, prefer să pornesc de la o sursă vie şi inepuizabilă, oamenii cu care intru în relaţie.

Ce ne puteţi spune despre Meat Market, piesa din deschiderea Festivalului eXplore? Vorbeşte ea despre lumea contemporană?

Tot ceea ce vrea să transmită această piesă este „prins“ în titlul ei. Desigur, ea merge în anumite profunzimi, dar nu reprezintă rezultatul vreunei cercetări, al unei căutări care să-şi propună un sens cu orice preţ. Are o bază fizică, simplă, uşor de înţeles. În Meat Market, explorez împreună cu dansatorii mei anumite limite şi merg adesea dincolo de ele, totul plecînd de la o materialitate foarte vizibilă. Fiind coregraf, pot să le cer orice dansatorilor, cu condiţia ca, în acelaşi timp, să-i las liberi în ceea ce au de spus în actul artistic. Pentru mine, cel mai important e să mă simt foarte bine alături de oamenii cu care lucrez, fără să se manifeste undeva existenţa unei ierarhii. În ceea ce priveşte sensul acestei piese, ea pleacă de la chestiuni extrem de simple şi imposibil de evitat. Trăim într-o lume în care trebuie, într-un fel sau altul, să ne vindem. Şi despre asta „vorbeşte“ Meat Market, prin caracterul său fizic: despre oboseala la care ajungi cînd atingi o anumită limită, dar şi despre imposibilitatea concomitentă de a ieşi de unde te afli…

Recomanda articolul prin: