OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Titus VIJEU
Andrzej Wajda – Omul de celuloid
Editura Clusium, Cluj-Napoca,
2005, 348 p.

Un excelent eseu monografic a consacrat Titus Vijeu unuia dintre cineastii reprezentativi ai Poloniei contemporane, Andrzej Wajda, in volumul Andrzej Wajda. Omul de celuloid, publicat recent la Editura Clusium din Cluj-Napoca. in aceasta prima carte despre marele regizor polonez, conceputa, elaborata si tiparita in Romania, autorul (nascut in 1948), reputat profesor la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale“ si competent realizator al emisiunii radiofonice Dictionar de literatura universala, isi realizeaza lucrarea intr-o dubla formula metodologica, ale carei modalitati par sa se excluda in principiu.

Daca la nivelul organizarii si expunerii materiei predomina categoric mai lejera abordare eseistica, subsumindu-si functional nu o data cronologia tematista, pe alt plan, luxurianta informatiei, exactitatea datelor, excursul comparatist si amplitudinea exegezei tind sa impuna, si izbutesc, exigentele si semnificatiile implinirii monografice. Sustinuta in anul 2000 ca dizertatie pentru obtinerea titlului de doctor in cinematografie si media, aceasta contributie nu doar meritorie dedicata lui Andrzej Wajda a fost ulterior revizuita si adaugita temeinic, publicarea ei fiind gindita si ca un modest omagiu adus uneia dintre marile cinematografii europene.
Cunoscut in lume printr-o filmografie impresionanta si aprofundat prin nenumarate studii de specialitate, nu numai in tarile cu limbi de circulatie universala, renumitul cineast polonez beneficiaza, in sfirsit, si in Romania de o cercetare monografica, densa in idei si de multe ori originala in explicitarea sensurilor de profunzime ale biografiei si operei lui Andrzej Wajda. Componentele constructiei (evenimente, oameni de seama si schimbarile de lume, relationate complex in punctele de jonctiune, in timp si in spatiu) sugereaza cit se poate de expresiv cursivitatea existentiala pe care o personifica Andrzej Wajda, realitatea istoriei care i-a subjugat pentru totdeauna atentia si al carei observator ager a fost.

- „Romantismul violent“, cu izvoare in patriotismul national
Primele trei eseuri, din cele 12, mai restrinse, au un caracter precumpanitor introductiv, prevenind cititorul asupra marilor traiecte ale investigatiei. Oprindu-se aproape telegrafic asupra unor situatii si intimplari din primele virste, monografistul trimite explicativ la urmarile pe care acestea le-au avut in biografia si creatia viitoare. Fiul unui ofiter de cariera, razboiul l-a impiedicat pe A. Wajda sa urmeze scoala in imprejurari normale. Din 1942, Wajda slujeste in Armata Nationala, iar dupa eliberare se inscrie mai intii la Academia de Bellearte din Cracovia, apoi la scoala de Cinematografie din Lodz, pe care o absolva in 1952, renuntind astfel la mai vechea aspiratie spre pictura in favoarea celei de-a saptea arte. Roadele acestor ani trudnici se vor maturiza relativ repede in perioada imediat urmatoare, incepind cu prima trilogie de lungmetraj: Generatie (1954), Canalul (1957), si Cenusa si diamant (1958), si continuind mai apoi cu multe altele, care poarta la vedere o trasatura definitorie a filmografiei lui Wajda, a autorului si personajelor sale: „romantismul violent“, cu izvoare in patriotismul national potentat de soarta potrivnica a Poloniei. Ele se inscriu in efortul tuturor intelectualilor de a regindi critic motivatiile care au condus tara in situatia tragica din al doilea razboi mondial.

- Un creator de exceptie, care a crescut in si odata cu „scoala poloneza de film“
Succesele repurtate si distinctiile obtinute la diverse festivaluri de prestigiu de filmele eminentului artist l-au statornicit in scurta vreme in constiinta si aprecierea contemporanilor drept un creator de exceptie, care a crescut in si odata cu „scoala poloneza de film“, printre ai carei membri fondatori si conducatori s-a numarat ani la rind; ca si ai Asociatiei Cineastilor Polonezi (1978-1983). Succese – inregistrate cu toata suspiciunea indelungata a oficialitatilor politice, pe deplin intemeiata de altfel, datorita legaturilor strinse cu „Solidaritatea“ si a rolului major in emanciparea gindirii si artei compatriotilor de retetarul realismului socialist.

Evident, alaturi de alti confrati remarcabili intru cinematografie, precum Al. Ford, W. Jakubowska, A. Munk, K. Kieslowski, K. Zanussi, J. Kawalerowicz, A. Holland, R. Polanski si multi altii amintiti cu probitate stiintifica de cercetatorul roman printre inovatorii in dimensiuni si directii variabile, nu putini apartinind Noului Val. Nici unul dintre ei nu s-a afirmat, insa, cu atita consecventa in slujba muzei Clio, acoperind in liniile de forta intreaga istorie a umanitatii, trecuta si contemporana.
Realitatile de facto sau de fictiune infatisate in cele 38 de filme semnate de Wajda in calitate de regizor, nu de putine ori si ca ajutor al scenaristului si scenograf, sint excerptate aproape exclusiv din istorie. in 37 dintre ele (34 de lungmetraje, doua scurtmetraje si un sketch), naratiunile reprezinta prelucrari ale unor opere literare (romane, povestiri, nuvele, poeme, piese, interviuri etc.), din care nu lipsesc valorile clasice polone (A. Mickiewicz, St. Wyspianski, Wl. Reymont, St. Zeromski, J. Iwaszkiewicz, J. Andrzejewski, W. Zukrowski, B. Czeszko, T. Borowski, T. Kowicki, St. Lem) si straine (F.M. Dostoievski, J. Conrad-Korzeniowski, A. P. Cehov, N. Leskov, M. Bulgakov).

- Dogmatism religios denuntat fara rezerve
Desi cu o intirziere de un deceniu, filmele parabolice incep sa ruleze in Polonia ca urmare a tendintelor innoitoare ce se dezvolta in literatura din tara vecina mai ales dupa 1955, cind se renunta oficial la constringerile „comenzii sociale“ si la intruziunea politicii in intimitatea creatiei artistice. Structurile parabolice se slujeau de universuri create de scriitori in intentia critica de a le raporta ca termen de comparatie la viata actuala.
Primul film parabolic al lui Wajda, Portile raiului, va fi ecranizarea in 1967 a romanului cu acelasi titlu de J. Andrzejewski, in care dogmatismul religios este denuntat fara rezerve. Asa cum se va intimpla si in tratarea ecuatiei conflictuale dintre vechi si nou, concretizata in lupta dintre crestinism (o divinitate rationalista) si paginatatea zeilor de dinainte. Asocierile comparatiste dintre Wajda, Andrzejewski si Blaga, formulate cu virtuozitate de exeget de Titus Vijeu, largesc aria de referinta a problematicii si-i clarifica mult contururile intr-o rama istorica anterioara, cuprinsa in aceiasi termeni si in legenda biblica.

Dar, dintre mai multele modalitati proprii schimbarilor de lume, unele lente, altele violente, cele mai spectaculare sint fara indoiala ipostazele din urma cind inceteaza pina si tinguirile muzelor sparte de bubuitul tunurilor. insotit pretutindeni de vaier si moarte, tavalugul pustiitor al razboaielor nesfirsite striveste totul in cale, inabusind soaptele de bun-simt ale ratiunii si inculcind totodata convingerea ca, in haosul scapat de sub control, nici macar omul superdotat nu mai poate readuce lucrurile in matca normalitatii creatoare, cazind prada catastrofismelor de tot felul. Ca in ecranizarea trilogiei omonime a lui St. Zeromski, unde, prin mijlocirea Poloniei dezmembrate, campaniile napoleoniene isi asuma un dublu rol: fenomen real monstruos, strict conditionat istoriceste, si personaj negativ, opus aspiratiilor pasnice ale fiintei umane.

Pe de alta parte, iluziile traditionale de acest fel isi gasesc puncte de sprijin si in experientele adolescentului din Al Doilea Razboi Mondial, mai precis, in participarea esuata de la Varsovia si, indirect, la alte evenimente din timpul ocupatiei. Ei bine, aceste realitati vor transmite ecouri consistente in primele filme de lungmetraj: trilogia inchegata din Generatia, Canalul si Cenusa si diamant, urmata de inaripata (1950) – toate concepute dupa absolvirea studiilor superioare la Lodz, cind renuntase la parelnica si vremelnica vocatie a picturii in cei trei ani irositi la Bellearte sub impactul nemijlocit al razboiului. Purtind emblematic girul „neorealismului“, pe care il depasesc in directia baroca si liric-romantica, cele patru filme subliniaza descurajarea tinerilor, cautind sa inteleaga pricinile si efectele razboiului si criticind, in inaripata, zadarnicia eroismului nobiliar, naiv si ridicol, desi inaltator, in zilele noastre; asaltul cavaleriei asupra tancurilor, de pilda.

- Cel mai mare cineast polonez
Cu toate ca, revenind, discutiile aprige privind necesitatea scoaterii artei din „cloaca maxima“ a unor precepte injositoare: angajarea ideologica, tipicitatea, romantismul revolutionar s.a. au inceput mai demult, decretul de abrogare a fost promulgat de oficialitati abia in 1955, iar primele opere, intemeiate pe noile poetici relativizante au inceput sa apara din 1960, dupa citiva ani de ezitari si deruta. Cam tot asa s-au petrecut lucrurile si in spatiul filmografiei, care inregistra acum „al treilea val“ centrat pe „scoala pesimismului moral“. in ceea ce-l priveste pe Wajda, filmele facute si premiile obtinute il statornicisera in constiinta conationalilor si in afara tarii drept cel mai mare cineast polonez si important punct de referinta pentru Europa estica. in gindirea si atelierul lui se opera, apropiindu-se de sfirsit, o decantare conceptuala si metodologica de claritate, care-l indrepta tot mai mult spre „solitudinea spiritului“. Reperele etice si estetice ale acestei schimbari vor prelungi efecte benefice in productia cinematografica, limpezindu-se si consolidindu-se cu incetul, vreme de peste trei decenii, modelindu-i, astfel, fizionomia artistica de durata.

In ordinea valorica, filmele turnate in aceasta relativ lunga perioada de creatie sint marcate de doua evenimente cruciale: protestele de la Gdansk si zdruncinarea sistemului totalitarist. Se impun atentiei, in primul rind, segmentele noului triptic politic: Omul de marmura (1977), Fara anestezie (1979) si Omul de fier (1981). impreuna cu alti confrati, J. Kawalerowicz, K. Zanussi, K. Kieslowski s. a., Wajda va pasi in fruntea „noului val“ de creatori. Precedat de o adaptare fara cusur dupa Nunta (1972) a lui Wyspianski si de „imaginea iadului capitalist“ dupa romanul Pamintul fagaduintei (1975) de Wl. Reymont, acuzatiile cuprinse in Omul de marmura, care condamna fara echivoc reactiile politice fata de miscarile sociale recente, au stirnit nemultumirea autoritatilor. Destinul eroului Birkut, un fel de Stahanov polonez, prilejuieste critica acerba a „socialismului biruitor“, care-si sacrifica fara ezitare omul-etalon cind acesta nu mai slujeste „inaltele comandamente“. Analiza filmului, patrunzatoare si documentata, explica doveditor, utilizind si argumente comparatiste, mecanismul succesului la public.

Construind parcimonios si cu ingeniozitate textul vorbit, autorul a eliminat interventia cenzurii, intrucit jocul actorilor nu putea fi modificat prin taiere. Nedispunind decit de o cenzura neputincioasa, oficialitatile au incercat sa saboteze Omul de marmura, impiedicind aparitia cronicilor; inutil, de altfel, deoarece opera intrase deja in comentariul publicului.
Personajul Birkut este, conceptual, parintele din care se vor naste „oameni de fier“ – destine individualizate cu fermitate, care-l vor ajuta pe regizorul filozof sa descifreze sensurile procesualitatii istorice – precum Tomczyk din Omul de fier (rolul incredintat lui Lech Walesa este de-a dreptul memorabil) sau personajele cu existenta certificata sau nu de documente: Korczak (1990), Danton (1982) sau Pan Tadeusz (1999) – ultimul fiind o ecranizare dupa poemul de glorie al lui A. Mickiewicz.
Istoria isi urmeaza cursul, urmarit cu aceeasi consecventa de scepticul ei comentator.