OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ipoteza de lucru pe care se intemeiaza aceasta analiza este existenta unui transfer de semnificatii intre denigratorii Holocaustului si denigratorii monstruozitatilor comunismului. Din ratiuni de spatiu si pentru a concentra argumentatia, exemplele pe care le folosesc sint preluate din dialogul public pe marginea Raportului Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dictaturii Comuniste condus de Vladimir Tismaneanu (in continuare Raportul), asa cum au aparut in presa momentului, iar termenul de comparatie pentru reactiile fata de problema Holocaustului este reactia fata de Raportul final al Comisiei Internationale asupra Holocaustului in Romania (Raportul final) – cu trimitere directa la analiza lui William Totok privind receptarea Raportului „Comisiei Wiesel“.

in sens teoretic pornesc de la acceptarea argumentelor conform carora o comparatie intre Holocaust si Gulagul comunist trebuie pusa sub semnul indoielii atita timp cit se discuta din punctul de vedere al implicatiilor istorice sau al efectelor acestora. Cred insa ca, din perspectiva discursului public, pot fi identificate o serie de legaturi la nivelul mecanismelor simbolice ce actioneaza, relevanta fiind chiar dinamica persuasiva si propagandistica. Obiectivul principal nu este, asadar, demonstrarea faptului ca evenimentele ar fi comparabile, ci ca tipurile de discurs se intrepatrund, in principal prin aceea ca argumentele si modalitatile prin care este descrisa problematica Holocaustului se morfeaza in prezentarile asupra intelegerii comunismului.

Integrind observatia conform careia comparatiile relativizatoare si minimalizatoare intre cele doua fenomene nu servesc intelegerii lor, abordarea de fata doreste sa descrie „compatibilitatea“ metodelor de alterare a lor. Evident, cele doua experiente nu sint comparabile, nazismul punind in miscare o ideologie a urii rasiale, iar comunismul una a urii de clasa, iar „exterminarea“ nu poate avea termen de comparatie. Din punctul de vedere al discursului public, insa, exista o similitudine intre modul cum sint procesate cele doua tragedii ale secolului al XX-lea si cum, prin intermediul mass-media, se incearca expierea fantomelor „Gulagului si Holocaustului“ – despre care vorbea Slavoj Zizek.
Analiza de fata se va concentra asupra metodelor majore prin care Holocaustul a fost „negat“ si a fost „procesat“ in mediile de informare. Considerind ca acestea sint aplicabile si in dezbaterile despre comunism si consecintele acestuia, iar studiul de caz asupra reactiilor fata de „Raportul Tismaneanu“ demonstreaza o asemenea „mutatie“ discursiva.

Minimalizarea. O prima similaritate la nivelul discursurilor este aceea a tendintei de minimalizare, prin reducerea semificatiei simbolice, astfel incit cele doua tragedii sa devina „acceptabile“ prin impactul lor redus. in ceea ce priveste minimalizarea Holocaustului, unul dintre exemplele cele mai relevant in acest sens a fost declaratia din 2003 a presedintelui Ion Iliescu pentru ziarul israelian Ha’aretz. Pentru presedintele de atunci al Romaniei Holocaustul nu a fost „unic poporului evreu“, el spunind ca „multi altii, printre care polonezi, au murit in acelasi fel“. Aceasta afirmatie a lui Ion Iliescu, care a socant mediile internationale, a fost urmata de aceea ca, in timpul razboiului, evreii si comunistii au fost tratati similar, in acest sens el oferind exemplul propriului tata, decedat la virsta de 44 de ani, la numai un an dupa eliberarea din lagar. Argumentul a fost reluat intr-o alta forma de Mircea Geoana, actualul presedinte al PSD, care a declarat public ca Raportul prezentat de Comisia Tismaneanu „nu este nici util si nici credibil. Este tocmai opusul, iar presedintele Basescu incearca sa redeschida ceva. Este exact de ceea ce nu avea nevoie Romania in acest moment“. Declaratia lui Geoana, preluata de principalele ziare si televiziuni ale momentului, intra in aceasta logica a minimalizarii, a anularii efectelor Raportului... prin desconsiderarea utilitatii acestuia.

Negarea. Daca in cazul Holocaustului negarea atinge forme paroxistice, prin negarea totala a crimelor nazismului, dintre care unele se manifesta si in mijloacele de informare de la noi, in special in presa legionara, in cazul Raportului, negarea se caracterizeaza, pe de o parte, prin respingerea autenticitatii faptelor si datelor statistice privind crimele comunismului si, pe de alta parte, prin deculpabilizarea participantilor. „Nu eu am instaurat comunismul in Romania, nu eu am inventat inchisorile si lagarele de munca, nu eu am infiintat Securitatea. Mai mult, numele meu nu poate fi asociat, in nici un fel, cu abuzurile regimului totalitar“, a declarat Ion Iliescu intr-un comunicat de presa, publicat de principalele medii de masa din Romania (vezi Adevarul, 16.12.2006). O alta forma a negarii gasim in articolul „De ce nu avem nevoie de raportul Tismaneanu“, publicat de George Damian in ziarul Ziua. Nu este nevoie de o reevaluare a comunismului, spune ziaristul, pentru ca „Modelul Tribunalului de la Nürnberg este mai mult decit de ajuns. Regimul nazist din Germania a fost condamnat pe baza unui set de principii clare si cit se poate de simple“, iar consecinta logica, evidenta, este aceea ca aplicarea unor astfel de reguli face inutila o noua abordare.

Trivializarea. Metoda trivializarii, specifica si ea radicalismului negationist, se manifesta in cazul Holocaustului prin incercarea de a exploata evenimentul in contexte denigratoare sau chiar vulgarizatoare. Aceeasi tehnica a trivializarii contextului a aplicat-o Partidul Romania Mare care, in chiar ziua sustinerii Raportului in Parlament, si-a trimis parlamentarii pentru a submina discursul lui Traian Basescu prin fluieraturi, vociferari si proteste.
Distorsionarea. Unul dintre locurile comune ale denigratorilor Holocaustului este acela ca tragedia poporului evreu a fost cauzata chiar de actiunile acestuia, cele mai multe explicatii referitoare la Holocaustul din Transnistria fiind de aceasta factura.

La fel, despre comunism s-a lansat formula conform careia ideologia marxista a fost „o idee buna, prost aplicata“. De altfel, in Romania sondajele de opinie arata ca majoritatea concetatenilor nostri (53%) continua sa creada ca societatea comunista era o idee buna (conform datelor Barometrului de Opinie Publica realizat de Fundatia pentru o Societate Deschisa in octombrie 2006) si doar 34% au afirmat ca a fost o idee proasta.
Aceasta abordare este reluata intr-un articol din publicatia Tricolorul, patronata de PRM, articol semnat „Adevaratul Serviciu Roman de Informatii“. Articolul, care coreleaza rezultatele unui „sondaj real, dar tinut secret“, conform caruia „76% dintre romani considera ca ideea de comunism este buna“, cu ideea ca nu se justifica o judecare a comunismului in asemenea conditii, denota o tendinta de a altera intentionalitatea Raportului.