OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De curind a avut loc la Cluj o noua masa rotunda la care au participat membrii Centrului de Cercetare a Imaginarului (Phantasma). Dezbaterile au avut ca punct de plecare un text al lui Marius Jucan, cu titlul Trasaturi ale tranzitiei culturale romanesti. Reconstructia societatii civile dupa 1990, text extrem de dens si, in acelasi timp, nu lipsit de provocari. Definitia modernitatii ca „o tranzitie de forme culturale“, prezenta sau absenta unei „constiinte a crizei“, „descoperirea vulnerabilitatii culturii nationale, mitizate ca depozitara a unei esente culturale distincte si transcendente“ au constituit tot atitea motive de investigare a tranzitiei culturale romanesti, pe care autorul le-a articulat intr-un discurs cu o trena usor sceptic-amara. Temele dezvoltate – „credinta religioasa si increderea sociala“, „romanul generic“, „absenta unei societati civile“ sau ideea extrem de incitanta a „tranzitiei romanesti continue“ – au constituit liniile de forta ale dialogului.

Intrebarii lui Corin Braga despre o posibila simetrie intre doua momente de criza, cel al intrarii in comunism si cel al iesirii, i s-a raspuns cu o definitie care situeaza termenul de criza dincolo de ocurentele lui momentane, intr-o anumita curgere: criza este de fapt o „criza a reprezentarii despre noi insine“, asadar, o absenta a constiintei crizei care s-a manifestat in perioada comunista si nu a incetat pe deplin nici pina azi. „Procesul de dezincintare“ a intelectualilor, „trezirea“ de dupa 1996, care a urmat increderii lor naive ca stiu incotro trebuie sa se indrepte Romania, ar constitui adevaratul act de nastere al „constiintei crizei“, atitudine absenta din entuziasmul imediat postdecembrist (Horea Poenar).

Sanda Cordos a tinut sa remarce si asertiunea interesanta a dependentei dintre credinta religioasa si proprietate, ambele participind la constituirea unui model cultural autohton: simtul proprietatii ar decurge astfel, dupa textul propus, din capacitatea „eu-lui“ care incearca sa se diferentieze de „noi“ si sa ajunga la constiinta particularitatii sale.
De ce a fost preferat termenului de „postcomunism“ acela al „tranzitiei“? Intrebarea Ruxandrei Cesereanu (care, de altfel, a pus mai multe probleme, fie privitoare la raporturile dintre modernitate/modernizare si urban/rural, fie in legatura cu situarea ideii de revolutie mai degraba in perioada pre-tranzitiei decit in tranzitie etc.) a condus discutiile catre „tranzitia continua“ – un adevarat „punct nodal al lucrarii“, cum l-a considerat Mihaela Ursa.

Dupa opinia lui Marius Jucan, termenul „postcomunism“ e impropriu din pricina faptului ca „nu exista o schimbare radicala in aceasta lume noua“ fata de cea de dinainte, ci un fel de continuitate care la nivelul tranzitiei apare ca reversibilitate. „Sintem o societate in care se repeta acest sistem de comanda prezent in socialism, exista un tipar mental care se raporteaza la o comanda centralizata“, a spus el. Inlocuirea conceptului de „reversibilitate“ cu cel de „repetabilitate“ (Sanda Cordos) a fost considerata inoperanta datorita faptului ca situatiile noi cu care se confrunta intelectualul roman sint diferite, iar repetabilitatea presupune tocmai „neiesirea dintr-o anumita forma“. Cit despre posibilitatea ca o „tranzitie continua“ sa dea nastere, asemenea oricarei continuitati, unui tipar ce tine de firesc, de normalitate (obiectia i-a apartinut Dianei Adamek), autorul a raspuns ca atita timp cit societatea romaneasca e „atenta la criza“, sesizind extremul, socantul, violentul, nu se poate vorbi de normalitate.
Discutiile s-au incheiat in aceasta nota de scepticism lucid, fara ca problemele pe care textul complex propus de Marius Jucan sa fie epuizate.