OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Guvernul ar putea adopta în februarie o ordonanţă de urgenţă prin care să elimine remunerarea sub formă de drepturi de autor“, a declarat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, după întîlnirea cu reprezentanţii Executivului. În replică, Emil Boc a precizat la Cluj că propunerea va fi analizată şi apoi prezentată din nou sindicatelor. Goana după venituri pentru buget este cunoscută. Ce e de neînţeles este cum de şeful Executivului discută aceste probleme cu persoane care nu reprezintă interesele meseriilor liberale. Guvernul este pus în faţa unor noi proteste ale artiştilor, ziariştilor, uniunilor de creaţie, organizaţiilor legitime. Pentru a înţelege cui e frică de Legea dreptului de autor, am dialogat cu Delia Mucică, expert de aproape două decenii în această legislaţie.

Guvernul a anunţat recent că intenţionează să modifice Legea dreptului de autor. Pe cine sperie această normă juridică, de care beneficiază toţi creatorii de opere?

Drept garantat de acordurile internaţionale

Nu ştiu pe ce date se bazează afirmaţia domniei sale. Dacă e aşa, avem în România 200.000 de creatori. La un eventual clasament, acum, în anul internaţional al creativităţii şi al inovaţiei, aşa cum a hotărît Comisia Europeană, România ar putea fi pe primele locuri.

Dar există, totuşi, atîţia beneficiari legali?

Ar fi doar două posibilităţi: fie că există atîţia, fie că unii se bucură nejustificat de facilităţile legislaţiei privind drepturile de autor, un drept prevăzut şi garantat de toate tratatele şi acordurile internaţionale.

Salariaţii obişnuiţi plătesc 16% impozit, iar cei care săvîrşesc un act de creaţie, 10%. În această diferenţă stă supărarea şi rezolvarea crizei?

Şi de aceea angajatorii şi angajaţii abuzează de prevederile legii?

Legiuitorul a prevăzut extrem de clar limitele legale: cine se bucură de prevederile legii, cine se încadrează în spiritul, nu numai în conţinutul acesteia.

Dar cei de la Fisc primesc o serie de rapoarte de la angajatori despre contractele de muncă.

Nu titlul contractului determină raporturile juridice şi încadrarea juridică, ci conţinutul acestuia, al acordului dintre părţi.

Ce trebuie să menţioneze un astfel de contract?

Adică?

Opera în sine trebuie să se încadreze în prevederile Legii dreptului de autor..

În primul articol al Legii se precizează că „Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial“.

Abuzul trebuie dovedit

Dacă autorul operei originale nu a depus plîngere...

Iată un abuz. Dar alţii care declară că fac opere originale, dar în realitate se ocupă de altceva. Ce-i de făcut?

Soluţiile sînt simple. Nu schimbăm o lege pentru că administraţiile financiare nu verifică veridicitatea declaraţiilor.

Ce ar trebui să facă inspectorii de la Fisc?

Să ceară angajatorului proba autenticităţii şi a materialităţii actului de creaţie. Să dea amenzi usturătoare celor care fac rapoarte false.

Păi dacă Nea-Gică-priceput-la-toate face un şurub la strung, ceva mai deosebit?

Şurubul domnului menţionat trebuie să se încadreze în prevederile legii.

Cîţi creatori autentici sînt totuşi în România?

Şi restul?

Pot fi creatori sau artişti profesionişti sau amatori, după cum pot fi şi impostori.

Statul doreşte să se asigure că va colecta mai mulţi bani de la buget.

Trebuie să existe instituţii abilitate să verifice respectarea legii

Nu prestează un act de creaţie. Eu nu cunosc nimic despre astfel de acţiuni. Nu e treaba mea. Există instituţii abilitate să verifice respectarea legii.

Apar tot mai multe voci care susţin că şi activităţile suplimentare, conexe, dacă vreţi, trebuie să fie supuse aceleiaşi baze de impozitare.

Dacă eu sînt angajată la Humanitas ca dactilografă, iar în contractul meu de muncă sînt precizate clar raporturile mele faţă de angajator, iar eu reuşesc să public un volum de poezie la aceeaşi editură, e normal să beneficiez de un venit suplimentar între mine, în calitate de autor, şi editură.

Mai sînt unii care susţin că fiecare activitate în plus trebuie să fie impozitată cu 16%, plătindu-se şi asigurări de sănătate.

Legislaţia precizează foarte clar: drepturile de autor nu sînt plătitoare de CAS, la fel ca şi dividendele.

Problema lui Hossu şi a celor din Executiv este că peste 60% dintre angajaţi au prevăzut în cartea de muncă un venit minim pe economie, iar restul, pînă la concurenţa sumei negociate, o iau ca drepturi de autor.

Repet: dacă realizează un act de creaţie, prevăzut de lege?

Legislaţia din acest domeniu e internaţională.

Cum se apără statul occidental sau american de evazionişti?

Mai întîi, pornesc de la prezumţia de nevinovăţie. Apoi, cînd intră în posesia unor informaţii că există elemente susceptibile de abuzuri, trec la verificări directe.

Şi ce se întîmplă?

Adică?

Acestea trebuie să fie proporţionale cu efectul şi cauza. Aplică riguros cadrul legislativ şi nu modifică legea.

Dar românii sînt specialişti în driblingul prevederilor legale.

Vinovăţia este a celui care are iniţiativa fraudării

Vedeţi dumneavoastră, acesta trebuie dovedit. Între angajat şi angajator există o negociere. Cel care a avut iniţiativa eludării legii este vinovat.

În situaţia de faţă, cine îi apără pe creatorii asupra cărora, se pare, a pornit Jihadul guvernamental?

Îi protejează sindicatele, precum şi organismele de gestiune colectivă.

Care sînt...

UCMR-ADA, pe muzicieni, CREDIDDAM, pe interpreţi, COPYRO, pe scriitori, profesori, artişti vizuali.

Păi, dacă acestea nu intervin?

Păi, asta e misiunea lor.

Un profesor este constrîns de veniturile sale precare să vîndă sau să oblige studenţii să cumpere cărţile sale.

Păi, dacă e membru COPYRO, este îndreptăţit să primească bani proporţional cu numărul còpiilor private ale cursurilor sale efectuate de către studenţi. Acelaşi lucru li se aplică scriitorilor.

Este fostul fond literar. Importatorii şi producătorii de tehnică de reproducere, xeroxuri, imprimante, aparate de multiplicat plătesc o taxă care reprezintă remuneraţia compensatorie pentru copia privată.

Dar în alte state?

Sînt instituţii în care nu poţi să-ţi faci o copie după un curs pînă nu consemnezi aceasta într-un registru special. Bibliotecile plătesc, ca urmare a multiplicării, o anumită sumă de bani autorului, cu titlul de drept de împrumut public. De fapt, nu bibliotecile, ci direct bugetul de stat, pentru a se continua satisfacerea unui drept fundamental, acela de acces liber la informaţie şi cultură, fără a se încălca un alt drept fundamental, acela privind dreptul la proprietate intelectuală. Aici a fost bătălia noastră cu parlamentarii, necîştigată.

În statele-membre, bibliotecile plătesc autorului drepturi suplimentare?

Normal, dar în general, prin bugetul de stat. Este o directivă europeană în acest sens. Dacă există o sută de cititori ai cărţii sale, el vinde cu 100 de exemplare mai puţin. E dreptul său să fie plătit.

Riscăm o nouă monitorizare

Gestul ar fi unul anticomunitar. Adoptarea sa de către Parlamentul României s-a făcut în contextul acquis-ului comunitar. Dacă nu promovam această lege, aveam un steguleţ în plus. Ba mai mult, în deceniul trecut, americanii ne-au ameninţat că nu mai primim clauza naţiunii celei mai favorizate dacă nu adoptăm o normă de protejare a drepturilor de autor.

Şi sîntem în anul european al creativităţii şi al inovaţiei.

––––––––––––––––––

Delia Mucică este expert independent la Consiliul Europei pentru politici culturale şi audiovizuale. A lucrat la Comisia de Artă, Cultură şi Mass-media în perioada în care s-a elaborat Legea dreptului de autor. În perioada cînd norma a fost modificată prin OUG 123, adică în 2005, era secretar general al Ministerului Culturii. În prezent, este profesor asociat al UNATC, predînd legislaţia în domeniul dreptului de autor şi este visiting professor la Universitatea de Arte din Beograd. De asemenea, este preşedinte al Comitetului Director privind Mass-media şi Noile Servicii de Comunicare de la Strasbourg.