OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Domnule Razvan Theodorescu,

In urma cu mai bine de doua luni, un grup de protestatari (angajati sau demisionari ai Muzeului Taranului Roman) – grup din care am facut si eu parte – v-a adresat un memoriu prin care isi exprima dezacordul fata de hotarirea conducerii muzeului de a distruge salile Ferestre si Timp. Protestatarii au adaugat memoriului si un dosar de presa consistent, care continea opiniile unor personalitati culturale cu privire la distrugerea salilor si la alte decizii discutabile ale conducerii muzeului.
Desi era de asteptat sa dialogati cu noi, ati declarat ca nu puteti sa interveniti peste prietenul dvs., academicianul Dinu Giurescu, in care aveti deplina incredere, si nici peste o profesionista precum Georgeta Rosu. Ati afirmat ca nu veti interveni decit atunci cind situatia va deveni cu adevarat gogonata. De atunci, conducerea a adoptat o tactica cel putin stranie, refuzind sa raspunda sau macar sa discute problema, care, orice s-ar spune, era din start extrem de gogonata.

Desi am tot asteptat un raspuns al autoritatilor, acesta nu a venit in termenul legal. Dupa doua luni de proteste, Dinu Giurescu s-a intors din Statele Unite, iar Georgeta Rosu din concediul medical. Au ignorat protestele, desi probabil nici o alta disputa culturala nu a avut o asemenea anvergura in ultimii ani. Desi protestatarii au solicitat macar sa se discute problema salilor, li s-a replicat ca aceasta e nesemnificativa. S-au discutat, in schimb, lucruri mult mai pragmatice, precum factura telefonica sau situatia deplorabila a unei chiuvete defecte care curge cu incapatinare si incarca inutil datoriile catre Apanova.
Singura decizie de dupa revenirea echipei Giurescu-Rosu, decizie care sa aiba o minima tangenta cu protestul, a fost sa mi se comunice ca Muzeul nu-si permite sa-mi prelungeasca contractul pe perioada determinata din cauza de „fonduri salariale insuficiente“. Decizia are acoperire legala, dar nu si una, sa zicem, morala. Intrucit lucram pe postul unei colege aflate in concediu maternal, am solicitat in repetate rinduri audiente la domnul Giurescu pentru a mi se clarifica situatia. Postul va ramine vacant, coordonez un proiect al MTR-ului care va ramine nefinalizat, colaborez la alte citeva, am inca vreo trei carti la care scriu si am nevoie de o minima siguranta financiara pentru a le duce la bun sfirsit.

Mi s-a comunicat, pe rind, ca domnul Giurescu e la Ziua Holocaustului, are febra sau se afla la o lansare de carte. Un alt refuz al dialogului. In afara de asta, in mod normal, in termen de cinci zile, directorul este obligat sa dea curs unei audiente macar pentru a-i explica solicitantului ca bate cimpii. Am aflat prin intermediari ca muzeul trebuie sa faca economie. Iar cele trei milioane, cit insemna salariul meu, erau vitale economiei respective. Nu stiu daca asta e singura menire a unei institutii de cultura. Sa faca economii. Nu pot sa nu-mi amintesc cum inca din luna martie domnul Giurescu ne-a comunicat, noua, cercetatorilor, ca ar trebui sa facem ghidaj, ca sa ne dovedim utilitatea, sa dam tarii cit mai mult carbune.
In cele din urma, protestatarii au primit un raspuns din partea autoritatilor. Marti 12 octombrie, m-am trezit cu un individ care se recomanda George Cimpanu, subofiter IGP, care auzise ca avem „probleme“ cu niste sali. Era informat ca unii dintre colegii mei vor sa protesteze din cauza ca nu mi se prelungeste contractul si voia sa ma cunoasca.

L-am invitat in birou, unde mai erau citiva colegi, si, pentru ca parea dornic sa inteleaga ce se petrece, i-am tinut un curs de etnologie, evocind conceptele-cheie ale antropologiei (i-am rezumat ceea ce deja scrisesem in presa). George Cimpanu a dat semne ca e foarte revoltat de ceea ce se petrece si vrea sa ne ajute; ca lucreaza la un departament social al IGP-ului, care se sesizeaza atunci cind exista abuzuri. A parut sa inteleaga ca, daca nu e un abuz, desfiintarea salilor e o decizie aberanta. Am banuit ca incearca sa identifice un eventual focar de conflict, i-am spus ca sintem total neinteresanti pentru politie (eu unul nu m-am mai batut cu cineva din clasa a VII-a), un coleg al meu e vegetarian, altul are o conditie fizica deficitara… Pe scurt, sintem niste intelectuali inofensivi care protestam legal in chestiuni profesionale care sfideaza bunul simt si vrem sa fim lasati sa ne facem treaba intr-o atmosfera cit de cit normala.

Ne-a ascultat, pretinzind ca „tremura carnea pe el“ cind aude ceea ce ii spunem. Se interesa daca sint tensiuni si i-am explicat ca, daca ar putea sa apara, acestea ar fi generate de conducere, care ne ignora cu seninatate. In plus, conducerea sau nu vrea, sau nu stie, sau nu poate sa dea un raspuns protestatarilor, adica unor nume sonore: Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Neagu Djuvara, Vintila Mihailescu, Anca Manolescu, Ioana Popescu... Omul incepea sa empatizeze. Parea ca, paradoxal, politia trecuse de partea poporului – sau eram noi suficient de naivi sa ne inchipuim asta. Era de parere ca doamna Rosu are un comportament dictatorial. N-avem motive sa banuim de nesinceritate un reprezentant al statului caruia ii platim taxe. Empatiza, parea dispus chiar sa se apuce de antropologie. I-am aratat ce carti am publicat si i-am dat un sfat: daca e atras de antropologie, poate face un masterat, poate sa se inscrie la a doua facultate si sa incerce sa lucreze mai departe ca etnolog, muzeograf sau orice altceva l-ar interesa.

George Cimpanu a mers apoi la doamna Rosu, directoarea adjuncta a muzeului. A vorbit si cu ea, a mai vorbit cu un demisionar si i-a spus si acestuia ca neaparat vrea sa ne ajute. Sa facem un memoriu la IGP, ca Ministerul Culturii sa se sesizeze mai rapid. I-am spus ca avem incredere in Minister ca ne va da un raspuns. Ca actionam legal pentru ca stim ca avem dreptate.
Unde dai si unde crapa! Trimitem memoriu catre Ministerul Culturii si se sesizeaza IGP-ul!
George Cimpanu a continuat sa ma sune, spunea ca vrea sa ma ajute, pentru ca a vorbit si cu doamna Rosu si s-a convins ca, intr-adevar, are un comportament dictatorial. Intre timp, doamna Rosu insinua ca George Cimpanu e vreun prieten de-al nostru pe care i l-am trimis s-o intimideze. Am dedus ca subofiterul Cimpanu incercase sa-i explice ca avem si noi dreptul sa fim ascultati si ca refuzul dialogului nu va face decit sa sporeasca tensiunile. In orice caz, mutenia conducerii e absolut inexplicabila.

Mai ales ca nici o voce semnificativa a lumii culturale nu a incurajat deciziile echipei Rosu-Giurescu. Chiar si dumneavoastra, domnule Theodorescu, mi-ati lasat impresia ca v-ati delimitat si desolidarizat subtil, afirmind ca aveti incredere in cei doi directori.
Intrucit mi s-a parut suspect faptul ca politia pactizeaza cu protestatarii, marti 19 octombrie am facut, impreuna cu Cosmin Manolache, muzeograf MTR, si cu Alex Varzaru, de la Academia Catavencu, o plingere la IGP, solicitind sa fie identificat acest Cimpanu. Am aflat, cum ne asteptam, ca la IGP nu lucreaza nici un George Cimpanu si nu exista vreun „departament social“.

Joi 21 octombrie am fost chemat din nou telefonic de chestorul Bujor Florescu la sediul IGP, sa mai dau o declaratie cuiva care se ocupa in mod normal de Omoruri. Timp de vreo doua ore am aflat ca, daca la Muzeu lucreaza artisti plastici, acestia pot fi oameni suspecti pentru ca, nu o data, au existat crime oribile in mediile pe care ei le frecventeaza. Nu am vazut ratiunea pentru care am fost chemat a doua oara la IGP. Mai ales ca mi s-a cerut sa-l identific pe Cimpanu din trei fotografii ale unor oameni de 50 de ani, desi spusesem deja ca acesta e un tinar care mai degraba arata a student la Academia de Politie.
Imediat ce am plecat, am primit telefon de la Evenimentul zilei, care se miscase mai repede decit IGP-ul si reusise sa afle ca George Cimpanu lucreaza la „Doi s-un sfert“. Reportera Evenimentului mi-a spus ca identificarea era floare la ureche, mai ales ca George Cimpanu lasase numarul de telefon unde putea fi contactat. Actionase neglijent si, in felul asta, situatia chiar devenise gogonata. De asta sper, ca abia acum, dumneavoastra in sfirsit sa va sesizati.

Una peste alta, mi se pare absolut absurd ce se intimpla din cauza muteniei conducerii, mi se pare absurd ca dumneavoastra sa asteptati in continuare ca situatia sa devina si mai gogonata pentru ca in sfirsit sa dialogati.
Rezumind, un ofiter de informatii si-a dat seama, sau asa lasa de inteles, ca vina pentru situatia conflictuala e a conducerii si nu a protestatarilor. Sau asa pretindea el si noi am fost naivi sa-l credem. Atitia oameni de valoare protesteaza, iar dumneavoastra taceti in continuare si mi se pare ca, in felul asta, contribuiti la tensionarea situatiei din MTR. In fond, ignorati niste oameni si asta mi se pare nu grav, ci comic, suprarealist. De un timp, am impresia ca traiesc intr-o proza absurda, domnule Theodorescu, si tot ce pot sa fac e sa protestez, sa scriu teancuri de cereri in audienta la care nu mi se raspunde si sa scriu texte precum acesta pentru a intelege ce se petrece.

Sorin STOICA
asistent de cercetare, Muzeul Taranului Roman

P.S. Vineri 22 octombrie, pretinsul sau realul George Cimpanu m-a sunat din nou. De data asta sustinea ca il cheama Tudor Nu-Stiu-Cum si vrea sa conduca un grup de studenti la un tirg al MTR-ului. Nu am aflat daca s-a inscris la vreo facultate, dar, probabil, l-am convins la descinderea din 12 octombrie ca munca de cercetator e frumoasa si antropologia, in general, face toti banii. In ce ma priveste, de la 1 decembrie, cind expira contractul pe durata determinata cu MTR-ul, nu voi mai avea ocazia sa practic munca asta.