OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu stiu citi isi dau seama de locul pe care il ocupa Toma Pavel in cadrul disciplinei care inca se mai numeste teoria literaturii. Profesor de literatura franceza si comparata la Universitatea din Chicago, T(h)oma(s) Pavel este unul dintre cele mai importante nume pe care le-a dat scoala romaneasca in acest domeniu. Facind parte dintr-o generatie exceptionala, cea care s-a format in ultimii ani ai activitatii lui Tudor Vianu, a carei istorie asteapta sa fie scrisa, el este singurul nume romanesc citat si folosit de Antoine Compagnon in cartea-bilant Le Démon de la théorie (Demonul teoriei).

Plecat din Romania in urma cu mai bine de 35 de ani, Toma Pavel s-a impus prin elaborarile sale teoretice si aplicate, printre care se numara studiul de referinta despre structuralism, Le Mirage linguistique (Minuit, 1988, trad. rom. Mirajul lingvistic, Univers, 1993) sau Fictional Worlds (Harvard UP, 1986, trad. rom. Lumi fictionale, Minerva, 1992), lucrarea care a impus in jargonul teoretic conceptul din titlu. In ultimii ani, interesul lui s-a indreptat spre literatura pre-moderna, un peisaj mai putin frecventat, din care ies in evidenta titluri precum Etiopicele lui Heliodor, Amadis de Gaula sau Astrée de Honoré d’Urfé.

Acest interes s-a concretizat pina acum in doua lucrari: L’Art de l’éloignement. Essai sur l’imagination classique (Gallimard, 1996, trad. rom. Arta indepartarii. Eseu despre imaginatia clasica, Nemira 1999) si La Pensée du roman (Gindirea romanului, Gallimard, 2003). Daca in primul studiu avem de-a face cu o analiza a literaturii franceze a secolului al XVII-lea din punctul de vedere al modelelor culturale care dominau imaginatia scriitorilor acelei vremi, cel de-al doilea este o ampla istorie a romanului, condusa de o perspectiva axiologica si de o dorinta de a pune in evidenta in ce masura, si mai ales cum, romane care apartin unor epoci diferite se influenteaza intre ele.
Amploarea sintezei impune, fara indoiala, raportarea la un studiu clasic cum este Mimesis de Erich Auerbach. Insa, in cazul lui Toma Pavel, nu este vorba de un studiu pe baze filologice, ci de o analiza care pleaca de la consideratii despre istoria tehnicilor romanesti si istoria sociala a romanului.

- O ruptura intre realitate si individ
Autorul vede evolutia romanului in spirit aproape hegelian, ca pe o evolutie a relatiei dintre idealitate si lumea romanesca. Daca, in romanul pre-modern, idealitatea se situa intotdeauna in exterior, iar personajele se raportau la o norma transcendenta (vezi romanul elenistic) sau inscrisa in structura sociala (chevalerie, courtoisie), incepind cu secolul al XVIII-lea, o mutatie se produce in acest raport. Personajele isi interiorizeaza idealitatea (este momentul marcat de Noua Eloiza a lui Rousseau si de Pamela lui Richardson), iar din acest proces se nasc noi formule narative precum romanul ludic, romanul gotic, romanul de moravuri sau cel sentimental. Secolul al XIX-lea este marcat in acest plan de ceea ce autorul numeste naturalisation de l’idéal (naturalizarea idealului), scriitorii descoperind relatia dintre individ si mediul social, istoric sau etnografic. Dezbaterea se poarta in acest moment intre partizanii idealismului si cei ai anti-idealismului, iar impotriva discursului lor se va dezvolta romanul modernist. Acesta impune o ruptura intre realitate, care devine misterioasa si greu de cuprins, si individ, din ce in ce mai mult si mai variat intors catre sine. Cam asa ar putea fi rezumata, in linii mari, arhitectura studiului.

Schema este ampla si, intr-un fel, integratoare. Toma Pavel a anticipat de altfel si prima obiectie care i s-ar fi putut aduce: plecind de la un numar restrins de concepte de baza, o istorie omogena a unui gen atit de divers ar putea parea fortata. De aceea, autorul isi explica intentia: „A urmari fetele pe care le-au luat, de-a lungul istoriei romanului, citeva notiuni antropologice foarte importante, a intrebuinta aceste notiuni pentru a pune in lumina lor abundenta de opere romanesti si pentru a facilita abordarea lor