OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

29.04.2000 Berlin
Pensiunea Allegro, condusa discret de Brunhild Schöler (n-o vezi decit atunci cind te „incartiruesti“ si dimineata cind iti toarna cafeaua) e asezata in vegetatia abundenta a unei stradele din cartierul de vile al fostei protipendade comuniste. Pe aceasta stradela a locuit cindva si Hans Fallada si, ca urmare, in salonul spatios de jos se gasesc citeva volume ale lui pentru insomniaci. Gradina pensiunii este un eden cu vegetatie savant alternata, cu iarba tunsa si furtun de udat, cu o alee circulara ce se cufunda printre meri japonezi, glicina si conifere de incinta. Citeva mese si scaune pustii parca isi mai asteapta fostii stapini. Prima ora a diminetii este a mierlelor, care-si intrerup trilurile ca sa se aventureze pina in mijlocul gradinii, pe racoare. Apoi aeroportul din apropiere incepe sa-si lanseze in aer avioanele dolofane si zgomotoase cu care n-am avut timp sa ma obisnuiesc. Vilele din jur parca se ascund una de alta in perdele silvestre. Vaduva lui Walter Ulbricht mai traieste prin apropiere, iar pe biciclete mai trece cite un cuplu suspect si suspicios, care te ignora asa cum ignora toate schimbarile din jurul lor, descrisi atit de bine de Timothy Garton Ash. Amurgul comunistilor incapabili de cel mai mic regret. Si singura cale de iesire din aceasta zona ar fi apelul la un mult prea costisitor taximetru.

29.04.2000 Berlin
In Postdamer Platz se construieste noul centru civic, in care omul pare pur si simplu o prezenta deja preistorica. In pasajele inguste dintre futuristele edificii pare a se crea un vint solar. IMAX, Sony Center. Un riu artificial curge intr-o albie imaculata de marmura. Prin geamuri soarele devine triunghiular si o clipa nu mai esti sigur ca aerul e „potabil“. Impotriva darimarilor succesive Berlinul se apara plonjind direct in viitor. Dar nu pot sa nu ma gindesc la faptul ca oamenii au refuzat sa populeze orasul Brasilia. Iar city-ul acesta pare s-o fi luat inaintea unui Fritz Lang ce urmeaza sa se nasca.

29.04.2000 Berlin
Pe masura ce se ingroasa noaptea, orasul pare a se concentra, vegetatia si cladirile string cercul, luminile construiesc un cu totul alt peisaj decit cel diurn, iar strazile au devenit niste alei pietonale ce duc de la o cafenea la alta, trotuarele au devenit niste terase intermitente cu ciorchini de tineri ce-si beau berea sau paharul de vin alb. Cotim la stinga, cotim la dreapta, apoi iar la stinga, pina cind totul devine un labirint complex de simbata seara, suprapus indiscernabil peste laboriosul oras diurn. Perimetrele intunecoase ale santierelor, cu agregatele lor inalte, macarale si betoniere, ce-si pierd virful in intunericul de deasupra becurilor, nu fac decit sa adauge o nota de funambulesc intregii atmosfere. Schelele par decoruri minimale din teatrul lui Brecht sau Grotowski, o scena cu culisele in exterior, pentru ca printre portile de tabla vag apropiate poti zari agitatia unui bar „zburator“ organizat de tineri intreprinzatori, bar care nu va mai fi aici luni, cind vor veni constructorii sa-si reia treaba.

Berlinezii s-au obisnuit cu provizoratele, au invatat ca viata nu asteapta sfirsitul istoriei si vindecarea cicatricelor unei urbe ulcerate. Comunistii n-au spalat nici fumul de pe cladirile romane ce au mai ramas in picioare, ci au construit blocuri ce trebuiesc acum darimate sau reconditionate din temelii cu nemteasca acribie. Strazile trebuiesc decopertate si pavate perfect, metru cu metru. Orice edificiu istoric e o comoara si provoaca lungi dezbateri si confruntari de opinii. Pina atunci, berlinezii isi petrec orele libere in acest peisaj baltat si bizar, ce aminteste de ruinele unui bombardament silentios ce nu se mai termina. Berea este rece si chelnerii politicosi, masini scumpe se strecoara cum pot ca sa lase femei elegante in fata unor edificii norocoase. Normalitatea se insinueaza in acest labirint, eficienta si dezastrul se confrunta ca focul si apa dupa eruptii, iar simbata seara totul pare sa ia o pauza pina maninci tu linistit la masa lunga de lemn a unui restaurant chinezesc sau indian. Cred ca asa ne-am imaginat la modul ideal reconstructia pasnica a Romaniei dupa 1989.