OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Radu AFRIM
joi.megaJoy e pentru mine un spectacol-atas la „drumul“ estetic pe care merg. El nu (ma) provoaca in mod necesar, e un spectacol care se ofera, nu a ridicat nici probleme de constructie, ceea ce e frustrant pentru mine. Lucrul la el a fost amuzant si cam light, lumea femeilor din el imi e atit de cunoscuta... nu am avut de dezlegat mari mistere. Il prefer in a doua lui parte, cind incepe sa se lase in voia unor ape stranii, cind umbrele se intind lent peste calutzul Roccoco din portelan sau peste fazanul cu pene de paun. Cind personajele isi pierd discret identitatea diurna. Acolo ma simt mai „eu“. Ce m-a fascinat si la lucru, si acum e cheful de joaca contaminant al trupei de actori. Cel de dincolo de cuvinte. Si, logic, cumintenia cu care m-au urmat. Premiul Uniter luat cu el vorbeste – sper – despre munca mea de regizor cu actorii si sterge unele prejudecati ale regizorilor foarte tineri (pe care si eu le aveam odata) care se refereau la faptul ca nu poti face un megashow viu (!!) cu actori maturi si celebri. Ma bucur ca am facut acest show pentru ca in anul acesta pot lucra ceva show-uri mai intimiste, cu actori mai putini, sa exersez si in acest sens. Show-uri nu mai putin sexy insa… Pfffuai! Cit de liber ma simt dupa premiul asta... Abia astept sa profit de libertatea asta in urmatoarele show-uri si in cel la care lucrez la Odeon acum...

Cristian GROSU
In seara „Uniter“ nu mi-am dat seama de nimic... emotiile si adrenalina atinsesera cote impresionante si cred ca asta s-a vazut la modul cel mai concret atunci cind, dupa ce am primit premiul, abia daca am putut articula citeva cuvinte.
La importanta acestui premiu m-am gindit mult, atit inainte de a-l obtine, cit si dupa, dar seara propriu-zisa de 23 aprilie a trecut extraordinar de repede, asa ca nu stiu daca impresia mea globala este legata de evenimentul in sine sau de editia la care am participat.
Oricum... stiu ca, intr-un fel sau altul, premiul pentru cel mai bun actor la debut e ca un cutit cu doua taisuri: poate fi o rampa de lansare, dar va trebui sa demonstrez de doua ori mai mult decit pina acum ca l-am meritat.
Ce este sigur e ca nu ma voi opri aici.

Purificare a insemnat si inseamna, in primul rind, lucru de echipa, din toate punctele de vedere. Este o echipa minunata si foarte puternica, in cadrul careia m-am integrat perfect. Probabil ca acest lucru l-a simtit si Andrei Serban cind a ales-o inca o data pentru spectacolul Don Juan in Soho (unde interpretez rolul Stan).
Nu stiu exact daca fiintarea acestei echipe „totale“ se datoreaza spectacolului in sine sau daca reusita spectacolului se datoreaza echipei. Probabil ca functioneaza complementar. Cred ca repetind si jucind in Purificare am simtit la modul cel mai acut ce inseamna lucru de echipa: sa iubesti si sa te bucuri pentru altul ca si pentru tine.

Rodica MANDACHE
Orice spectacol e ca o intrare in tunelul timpului. Iei forma altor oameni, din alte spatii, alte vremuri. Cind nu mai esti foarte tinar, orice rol primit e un dar. joi.megaJoy a fost pentru mine o mare intilnire: cu un rol generos, pentru care orice actrita care l-ar fi jucat ar fi luat un premiu, cu niste partenere intr-o forma de zile mari, si mai ales intilnirea cu Radu Afrim, artist ciudat si straniu, mereu vulnerabil, mereu alergind dupa soare, extrem de cultivat, artist care vede tot, stie tot si, in acelasi timp, e greu de ingurgitat si foarte capricios.
Lucrul minunat legat de el e ca m-a scos din spatiul meu de „actrita buna, de virsta coapta si formatie clasica, multumita daca are un rol frumos“ si m-a bagat in alt spatiu, al „lumii lui“, cu spectacole revoltate si triste, cu oameni foarte tineri, cu inimile cicatrizate din cauza unui existential tragic, cu autori, unii, necunoscuti mie, in sfirsit, cu o lume tinara, care-l adora poate si pentru ca e un regizor bun, dar mai ales pentru ca le da raspunsul la dilemele acestui timp. Si acesti tineri nu mai umbla singuri prin desert.

Ca orice lucru, un premiu schimba ceva in viata ta. Partea cea mai frumoasa a fost perioada scursa din ziua nominalizarii pina la premiere. Pentru ca, nu stiu cum, lumea a devenit brusc frumoasa si cu multe semnificatii. A fost bine. Iar momentul acela fierbinte, cind eu eram pe scena si-am vazut acele chipuri cunoscute si transfigurate, mi-a dat trairea unei clipe intense. In general, fericirea n-o traiesti, ti-o aduci numai aminte. Eu pe asta am trait-o. Si cind ajungi aici, criteriile se schimba, incepi sa te respecti, sa te iubesti si, odata cu tine, pe toata lumea.