Trei premii româneşti la Berlinala 60

Autor: Mihai FULGER | Categoria: Actualitate | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Florin Şerban, primul regizor român care debutează cu un lungmetraj direct în competiţia unui festival internaţional de clasa A, s-a întors de la Berlin cu două premii importante: Ursul de Argint, al doilea premiu ca valoare în festival, şi Premiul „Alfred Bauer“, acordat pentru inovaţie artistică.

Palmaresul celei de-a şaizecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (11-21 februarie) ne-a oferit mai multe motive de bucurie. După şaptesprezece ani în care nici un film românesc nu fusese selecţionat în competiţia „mare“ a Berlinalei, Eu cînd vreau să fluier, fluier de Florin Şerban, regizor pînă acum puţin cunoscut chiar şi în ţară, a obţinut Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului (al doilea, ca importanţă, din palmares) – şi Premiul „Alfred Bauer“. Acesta din urmă, dedicat memoriei fondatorului Festivalului, se acordă, prin tradiţie, peliculelor inovatoare, ce deschid noi drumuri pentru arta cinematografică. În plus, scurtmetrajul Colivia al lui Adrian Sitaru a primit Premiul DAAD (oferit de Serviciul German de Schimburi Academice), al treilea din palmaresul secţiunii „Berlinale Shorts“. Aceste trei distincţii, pe deplin meritate, sporesc interesul publicului festivalier pentru cinematografia românească.

Fiorii dragostei şi presiunea familiei

Filmul lui Florin Şerban, care va intra în circuitul cinematografic autohton pe 26 martie, îl are ca protagonist pe Silviu Chişcan, excelent interpretat de debutantul George Piştereanu. Actorul izbuteşte să construiască un personaj complex, surprins între pulsiuni înăbuşite şi răbufniri violente, dar şi cuceritoare momente de tandreţe şi dovezi de ingenuitate. Partenera sa este Ada Condeescu, una dintre puţinele actriţe române tinere (alături de Anamaria Marinca sau Dorotheea Petre) capabile să-şi exprime trăirile fără a recurge la cuvinte. Povestea de dragoste improbabilă dintre cei doi este potenţată de puternicul conflict dintre protagonist şi mama lui (Clara Vodă, care oscilează convingător între brutalitate şi vulnerabilitate), obiectul acestuia fiind viitorul fratelui mai mic (Marian Bratu). Remarcabile în acest film mai sînt imaginea necizelată a lui Marius Panduru, unul dintre cei mai talentaţi – şi mai flexibili – operatori autohtoni, şi regia matură a lui Florin Şerban, ambele adaptate la subiectul „fierbinte“ abordat.

Echipa producţiei, întoarsă plină de entuziasm de la Berlin, a ţinut o conferinţă de presă în faţa publicului bucureştean, care a putut afla mai multe informaţii relevante din culise. Astfel, deşi acţiunea este plasată într-un penitenciar pentru tineri, filmările au avut loc la ferma dobrogeană numită – premonitoriu – „Grădina Ursului“. Din distribuţie au făcut parte paisprezece tineri, care erau deţinuţi la data producţiei, şi alţi patru, care se eliberaseră din penitenciar. Deşi între timp doar şase dintre aceşti şaptesprezece actori neprofesionişti au rămas în captivitate, Florin Şerban intenţionează să organizeze şi o proiecţie în penitenciar: „Vrem să le arătăm celor care sînt acolo că, dacă vor ceva cu adevărat şi se străduiesc, pot face lucruri la care nu s-au gîndit vreodată“.

Producţia a avut un buget relativ mic (900.000 de euro), dar strîngerea fondurilor s-a dovedit a fi foarte dificilă; filmările au fost începute cu doar cei aproximativ 200.000 de euro primiţi de la CNC. Cu toate acestea, după cum a observat coscenaristul-producător Cătălin Mitulescu, din punct de vedere tehnic, Eu cînd vreau să fluier, fluier „nu are nici un fel de minus şi se poate compara cu orice film pe care îl vedeţi la Mall“. În opinia regizorului Florin Şerban, atuurile care i-au convins pe membrii juriului Berlinalei sînt „forţa pe care o are filmul şi faptul că este încărcat de emoţie“.

La Berlinală, filmul a fost reprezentat şi de Celluloid Dreams, unul dintre cei mai importanţi sales agents europeni, care a reuşit deja să vîndă drepturile de distribuţie pentru aproape cincisprezece teritorii ale lumii. O dovadă elocventă a excelentei primiri de care s-a bucurat Eu cînd vreau să fluier, fluier la Festival este declaraţia lui Werner Herzog, şi anume că şi-a dorit ca, prin Premiul „Alfred Bauer“ acordat filmului, „să pună un semn de exclamare pe Ursul de Argint“.

Un alt membru al juriului, populara actriţă americană Renée Zellweger, a declarat că debutul lui Florin Şerban a fost filmul ei preferat din competiţie.

Relaţiile de familie şi groaza de moarte

După multipremiatul Valuri (2007), Colivia este al doilea scurtmetraj al lui Adrian Sitaru care se va bucura, cred, de un considerabil succes festivalier. Actorii şi relaţiile dintre personajele lor se regăsesc şi în Valuri: Adrian Titieni este capul de familie care încearcă în zadar să-şi impună autoritatea, Clara Vodă este mama care bodogăneşte întruna, fără ca nimeni s-o ia în seamă (un contre-emploi savuros), iar Vlad Vodă, fiul actriţei şi în realitate, este puştiul capricios şi neastîmpărat (alături de Marian Bratu, unul dintre puţinii copii actori români care nu joacă fals).

Aceste personaje însă capătă profunzime aici, revelîndu-ni-se graţie acţiunilor lor contradictorii şi dialogurilor subtile, care creează paralele între existenţa umană şi cea animală, prin prisma perisabilităţii amîndurora. Judecînd după scurtmetrajele care au cîştigat Ursul de Aur şi de Argint, consider că filmul lui Adrian Sitaru, care se îmbogăţeşte de sens la fiecare vizionare, ar fi meritat mai mult, însă orice prezenţă în palmaresul Berlinalei înseamnă mult pentru un regizor român şi, implicit, pentru cinematografia noastră.

Acest articol nu ar fi fost posibil fără sprijinul Institutului Cultural Român.