Autor: 
Categoria: 
Pentru oricine urmăreşte dinamica
prozei româneşti contemporane, este evident că ultimul
deceniu a fost unul fast, în care s-au înregistrat
întoarceri spectaculoase ale unor autori ce debutaseră înainte
de 1989, dar şi debuturi remarcabile, ale unor scriitori care au
devenit, între timp, repere certe ale literaturii române,
confirmînd, cu fiecare nouă apariţie, diagnosticul favorabil
al criticii de întîmpinare. Se scrie mult, e adevărat,
dar se scrie bine, acumulările din primul deceniu post-comunist se
văd acum, cînd o nouă generaţie de prozatori – foarte
diferiţi ca stil, tematică, viziune sau tehnică narativă –
publică susţinut şi creează, astfel, nu doar un public atent, ci
şi un orizont de aşteptare.
Despre reîntoarcerea în
prim planul vieţii literare a unor scriitori precum Gabriela
Adameşteanu, Norman Manea, Radu Cosaşu sau Dumitru Ţepeneag,
despre cărţile publicate de Ion Vianu în toţi aceşti ani,
care l-au impus atenţiei şi ca prozator, nu doar ca eseist de
excepţie, despre ce a însemnat Şcoala de la Tîrgovişte
în evoluţia prozei româneşti sau despre modul în
care reprezentanţii aşa-numitei Generaţii ’80 – de la Gheorghe
Crăciun şi Mircea Cărtărescu, la Bedros Horasangian, Alexandru
Vlad şi Radu Mareş, de la Cristian Teodorescu, Daniel Vighi şi
Ioan Groşan, la Ioan Lăcustă şi Constantin Stan – au evoluat
după 1990, despre Caius Dobrescu şi Simona Popescu, despre autori
singulari precum Marta Petreu, Petru Cimpoeşu, Răzvan Petrescu,
Radu Ţuculescu, Stelian Tănase, Filip Florian şi Ovidiu Verdeş,
dar şi despre desantul prozatorilor ieşeni – un grup „izbucnit“
în literatură în ultimul deceniu, alcătuit din
individualităţi puternice –, voi vorbi cu alt prilej.
În acest tablou mişcător şi
pulsînd de vitalitate, se înscriu trei romane, publicate
în acest an de editura Tracus Arte, care impun atenţiei trei
autori despre care merită, cred, să vorbim: Tîrg de
arlechini, romanul lui Paul Mihalache, Cercuri de frig, de Dora
Deniforescu – un debut absolut, şi Nodurile Lunii. Roman apolitic,
academic şi esoteric, semnat de Lavinia Bârlogeanu. Trei
titluri, trei autori ce provin din zone geografice şi culturale
foarte diferite.
- Aflat la primul roman, după ce a debutat, în 2008, cu volumul de proză scurtă Ceasuri tîrzii (Editura Lumen), Paul Mihalache vine din Iaşi, este absolvent de filosofie, cu un master în Teoria literaturii şi literatură comparată, la Literele bucureştene.
Cu Tîrg de arlechini,
prezentat elogios de O. Nimigean pe coperta a IV-a, Paul Mihalache
intră în rîndul prozatorilor de raftul întîi.
E un roman de atmosferă, cu o scriitură alertă, în care
registrele lexicale se intersectează, cu personaje vii, prinse în
vîrtejul devenirii: un Bildungsroman atipic însă, căci
existenţa lui Radu, personajul-narator, şi a prietenilor lui e
surprinsă într-un interval scurt de timp, cel al „anilor de
ucenicie“. Autorul ştie să inducă tensiune narativă paginilor
sale, într-o naraţiune ce se pliază, firesc, pe caracterul
personajelor. În literatura noastră recentă doar Ovidiu
Verdeş, în Muzici şi faze (1999), şi foarte tînărul
Bogdan Coşa, în Poker (2011), au reuşit să construiască
poveşti şi personaje convingătoare, adolescenţi şi studenţi
aflaţi la vîrsta tuturor descoperirilor şi a tuturor
posibilităţilor. Tîrg de arlechini e un roman polifonic,
mustind de viaţă, scris cu vervă şi cu un extraordinar simţ al
limbii. Firescul, autenticitatea, nonconformismul bine temperat şi
ironia bine dozată sînt tot atîtea calităţi ale
scrisului lui Paul Mihalache, un autor ce stăpîneşte foarte
bine tehnica narativă, dar care nu se lasă ispitit de artificii
livreşti. Studenţii lui iau de la viaţă tot ceea ce le oferă,
sînt avizi să cunoască lumea, sub toate aspectele ei, dar şi,
în egală măsură, cărţile unor mari autori şi doctrinele
filosofilor mai vechi sau mai noi. Ei vorbesc despre literatură şi
filosofie, îşi trimit sms-uri in care citează din Rilke şi
Leonard Cohen cu egală dezinvoltură, lipsesc de la ore şi
„devorează“ cu aceeaşi febrilitate cărţi, experienţe erotice
şi băuturi de tot soiul. Insaţiabila lor foame de lectură
traduce, în fond, şi o foame de real şi de tot ceea ce
înseamnă experienţă de viaţă, trăită cu maximă
intensitate. Lumea pe care o explorează Radu, fie singur, fie
însoţit, este polimorfă şi stratificată, de o diversitate
deconcertantă. În peregrinările sale, el străbate cu
nonşalanţă o multitudine de spaţii – căminul, sălile de curs,
barurile, holurile facultăţii, biserica, gările, străzile
oraşelor etc. – asemeni unui picaro contemporan, interesat să
descopere pretutindeni umanitatea profundă şi autentică.
- Dora Deniforescu, formată la „şcoala de literatură“ de la Braşov, recomandată călduros de Alexandru Muşina, debutează cu Cercuri de frig, un roman în care vocile narative se întretaie şi se succed într-un ritm susţinut.
Vîrste ale Erosului, momente de tensiune în
care viaţa şi moartea se ating, „cercurile de frig“ ale Dorei
Deniforescu sînt nostalgice imersiuni în trecut şi
bruşte treziri la o realitate marcată de boală, de promiscuitate
şi adîncă singurătate. Prozatoarea reconstituie, în
flashback-uri rimate şi ritmate – ce trimit la proza lui Gheorghe
Crăciun – experienţe-limită. Rescriind, parţial, Lui Don Juan,
în eternitate, îi scrie Bianca Porporata, autoarea
recontextualizează situaţii narative prezente în scrierile
Hortensiei Papadat-Bengescu. Ca şi în opera prozatoarei
interbelice, la care Dora Deniforescu se raportează, intertextual,
în Cercuri de frig obsesia corporalităţii maladive e
exacerbată de exaltarea senzualităţii, descoperită timpuriu,
experimentată intens în realitate şi prelungită în
vis. Avem de-a face, în cazul Dorei Deniforescu, cu o
prozatoare complexă şi subtilă, ce construieşte minuţios un
personaj feminin de o sensibilitate bovarică şi hipertrofiată,
evoluînd, cum observa Alexandru Muşina, „pe linia subţire
care desparte universul interior al unei tinere sensibile şi cu
imaginaţie de cel al unei nevrotice“. Amestecul de subtilitate
narativă, dezinvoltură şi remarcabil echilibru între
blîndeţe şi cruzime individualizează scriitura Dorei
Deniforescu şi o recomandă ca pe una dintre cele mai originale voci
apărute în proza noastră în ultimii ani.
- Deşi e o autoare cunoscută mai ales prin volumele sale de înaltă ţinută academică –Psihopedagogia artei (Polirom, 2001), Antropologie sub semnul valorii (Trei, 2004) şi Strategii identitare şi interculturalitate în spaţiul românesc (Humanitas, 2005) – şi prin articolele şi studiile publicate de-a lungul timpului în presa culturală şi în cea universitară, Lavinia Bârlogeanu debutează în literatură cu Nodurile Lunii, un roman fantastico-parodic, apropiat, ca manieră de romanul lui Stelian Tănase, publicat anul trecut,Dracul şi mumia. E o debordantă fantezie politico-literară, o satiră necruţătoare la adresa unei lumi „ieşite din ţîţîni“, în care graniţa între normalitate şi anormalitate s-a şters brusc, în care vii şi morţii convieţuiesc cu personaje fictive, într-o continuitate deopotrivă grotescă şi ridicolă.
Gogol şi Bulgakov sînt, desigur, autorii la care
lumea ficţională a Laviniei Bârlogeanu se raportează
permanent. Un roman cu cheie, căci unele dintre personajele cărţii
trimit, transparent, la persoane publice contemporane, Nodurile Lunii
ne dezvăluie o prozatoare cu un pregnant gust pentru farsă, ironică
şi autoironică, capabilă să pună în scenă o comedie
frenetică a moravurilor şi năravurilor unei lumi din care simţul
măsurii pare să fi dispărut cu totul. Oraşul B., ai cărui
locuitori privesc subjugaţi posturi TV ce creează o suprarealitate
absurdă , devine scena unor evenimente desprinse, parcă, dinMaestrul şi Margareta, adaptat însă contextului politic şi
cultural autohton. Abandonaţi de Duhul Sfînt, cetăţenii
oraşului B. sînt convinşi, prin meşteşugite discursuri
intens mediatizate, că singurul în măsură să-şi asume
funcţiuni transcendentale este Preşedintele lor liber ales. O
intensă navetă între Cer şi Pămînt începe odată
cu declaraţia lui Elendiar, consilierul Preşedintelui pentru
relaţia cu transcendentul. Declaraţia sa determină dereglarea
cronologiei şi tulburarea nivelurilor ontologice, ceea ce duce la
imixtiunea trecutului în prezent şi a ficţiunilor în
realitatea imediată. Lavinia Bârlogeanu imaginează cu vervă
prozastică un univers în care detaliul realist se încarcă
de conotaţii fantastice, iar realitatea dispare sub povara
aberaţiilor politice. Un debut în proză despre care se va mai
vorbi, cu siguranţă, al unei prozatoare cu nerv satiric, originală
şi substanţială.
Paul MIHALACHE
Târg de arlechini
Editura Tracus Arte, 2011, 292 p.
Dora DENIFORESCU
Cercuri de frig
Editura Tracus Arte, 2010, 152 p.
Lavinia BÂRLOGEANU
Nodurile Lunii
Editura Tracus Arte, 2011, 208 p.
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters