OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

A mai trecut ceva vreme, nu foarte multă, de cînd ni s-au intersectat paşii prin Piaţa Romană. Eu mîncam un covrig şi traversam strada pe unde era interzis, printre maşinile care deja blocaseră circulaţia, cînd tu m-ai strigat şi am schimbat cîteva vorbe. Amicale. Are Cehov o povestire, Grasul şi slabul, cu doi foşti colegi de şcoală, care se întîlnesc după mulţi ani. Şi una, alta, familie, amintiri din tinereţe, „slabul“ descoperă că „grasul“ este un fel de mahăr într-un minister. Şi, brusc, toată atitudinea lui se transformă pe nesimţite. Se ajunge de la tonul amical la „înălţimea voastră“ şi de la un dialog prietenesc nostalgic la unul crispat, dominat de frica subalternă a celui situat mai jos pe scara ierarhică. Spre disperarea „grasului“, care nu pricepe ce se întîmplă. Cehov e mare meşter la astfel de gingăşii psihologice. Well, nu a fost cazul nostru, dar trebuie să recunosc că am trecut prin astfel de momente penibile în ultimii ani, cînd „graşii“ de ultimă oră mi-au servit acre şi amare momente. Bun, e bine că a rămas loc de bună ziua între noi, chiar dacă, de multe ori, ne-am aflat pe poziţii diferite. Am văzut şi trăit realitatea politică-socială-profesională-existenţială diferit. Aşa cum ne-a fost dat, aşa cum am reuşit fiecare dintre noi să ne rostuim viaţa şi muritul, să ne chivernisim scrisul şi gînditul. Trăim totuşi în aceeaşi ţară, chiar dacă gravităm pe diferite orbite existenţiale. Mă bucur că reuşim să depăşim acest clivaj pe care Traian Băsescu l-a livrat românilor. Să-împartă România în două. Cine e cu el şi pedeleii lui, cine nu-i acceptă sau gîndeşte-simte-acţionează altfel devine automat un duşman. Nu pot spune adversar. Pentru că adversarii se respectă şi respectă deseori şi nişte reguli ale polemicii. Traian Băsescu a indus un fel de „totalesKrieg“ şi adepţii lui de ultimă oră nu mai lasă loc la nuanţe, dialog, nici măcar polemică. Să nu lungesc prea mult pelteaua acestei acolade amicale. Ea a plecat de la o poziţie civică a ta, exprimată neted într-un articol publicat într-un ziar central, unde combaţi săptămînal. Am reţinut ideile tale şi poziţia ta tranşantă exprimată vizavi de recenta intenţie a guvernului condus de acest nefericit Emil Boc de a impozita veniturile obţinute din drepturile de autor. Care afectează, desigur, numeroşi actori şi scriitori, jurnalişti sau traducători, dar atinge cel mai tare ideea de creaţie. Nu dezvolt ideea. Căci absolut toate segmentele de populaţie („Un popor lipsit de cultură poate să decadă în stadiul de populaţie“, cam aşa se exprima C. Noica, înainte de 1989, şi mă întreb, acum, rapid, în ce mai poate să decadă din stadiul de populaţie fostul popor?) ce vor fi atinse de aşa-zisele „măsuri de austeritate“ au fiecare îndreptăţirea lor să fie vexate. Şi veteranii, şi văduvele de război, şi persoanele cu handicap, şi şomerii, şi sportivii sau liber-profesioniştii, şi şi şi. Doar prin simple „tăieri“ şi „ajustări“ de tot felul nu ajungem nicăieri, mai ales că vedem şi cu ochii închişi jaful la care de ani buni este supusă România. Nu de alţii, ci de „ai noştri“, ciordeala, corupţia şi hoţiile de variate forme, unele ilegale, altele avînd un temeinic veşmînt legal producînd pagube imense. Şi beneficii pe măsură, celor care au acces la „resurse“. Bun, am reţinut revolta ta, la care o ataşez şi pe a mea. Folosirea termenului de „troglodiţi“ vizavi de membrii guvernului condus de un, totuşi, profesor universitar, cum, necum, oricît de mediocru, m-a şocat.