OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Scandalul legat de creşterea iresponsabilă a cheltuielilor, în urma deciziei parlamentarilor de a mări salariile profesorilor, scandal care a dus la solicitări de majorări şi din partea altor categorii de bugetari, asta după ce Guvernul şi-a făcut de cap, anul acesta, cu bugetul ţării, a scos ce-i mai bun din demagogia românească. Dacă-i asculţi pe liberali, pe democrat-liberali şi pe social-democraţi, nici nu poţi să nu le dai dreptate. Toţi au dreptate, mai ales cînd se acuză unii pe alţii că sînt iresponsabili, populişti şi că parcă au venit de pe altă planetă, destrăbălîndu-se cu bugetul ţării, astăzi cînd, mai mult ca oricînd, este nevoie să strîngem cureaua. Dincolo de dezbaterea puerilă despre care e cel mai responsabil partid din parcare, faptele lor vorbesc de la sine. Tot anul, PSD a tras de liberalii aflaţi în dezavantaj parlamentar să umfle pensiile, iar PDL, la fel de populist, a tras pentru eliminarea unor taxe, precum cea auto (de nu mai avem loc, pe şoselele ţării, de maşini second-hand), şi pentru creşterea salariilor profesorilor. Iar acum, cu toţii au votat, la unison, o lege care avantajează, prea mult dintr-odată, o întreagă categorie profesională dependentă de bugetul statului, ceea ce le stîrneşte dorinţe şi speranţe similare tuturor bugetarilor, aflaţi acum pe picior de grevă şi radicalizaţi de anul electoral, an în care s-au învăţat, ca de obicei, să obţină maximum din ceea ce pot obţine.

 

Restul oamenilor din ţara asta nu mai contează. Contează doar politicienii şi bugetarii. Pentru ei se fac politici. Restul, să plătească! Politicienii, conformişti, votează cum cred ei mai bine, pentru a se da bine cu „electoratul“. Nu îi doare să ridice mîna sau să apese pe buton la votare. Din contră, mai rău ar fi dacă vreunul dintre ei s-ar împotrivi populismelor de ocazie. Ar fi arătat de toţi ceilalţi cu degetul că se opune bunăstării poporului. Legea care prevede creşterea salariilor profesorilor cu 50% nu era aşteptată de nimeni, profesorii şi reprezentanţii lor de vază, sindicaliştii, bătuseră palma cu Guvernul pentru o creştere moderată şi sustenabilă de 9%, pînă la sfîrşitul anului. Legea s-a adoptat fără dezbatere şi cu toţii, de parcă treziţi din somn, s-au simţit responsabili să voteze pentru. Ministrul Educaţiei a votat pentru, în calitate de deputat, ca mai apoi, în mod schizoid, ministrul să se opună. Motiv pentru care, pînă la urmă, a plătit cu postul. Asta nu scuză faptul că Partidul Liberal nu avea pregătită o poziţie referitoare la această chestiune şi că, abia apoi, el şi-a dat seama de impactul pe care îl are legea asupra bugetului, mai ales în contextul în care şi alţi bugetari se vor simţi îndreptăţiţi să ceară o creştere asemănătoare. Emil Boc, liderul PDL, are întru cîtva dreptate cînd le reproşează liberalilor că, în ziua votului, Guvernul nu va avea definită o poziţie împotriva legii căreia i se opune tardiv, „la trei zile după Scripturi“.