OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Niste liceeni se exprima cu spray-urile pe zidurile Bucurestiului, discuta inspirat pe calculator tema graffiti si, in general, dezbat cam ceea ce le trece prin minte. In afara ca nu au nume, ci porecle, unii sint graffer-i, altii sint writer-i, in vreme ce diferenta e bine stabilita. Primus inter pares, Eva Pervolovici, aflata la a treia carte, anima intreaga productie, ordoneaza, coordoneaza si regleaza, da sens. Dupa care someaza un redactor-sef sa intocmeasca o prefata a acestei intimplari tipografice. Acesta ezita, dar sfirseste prin a se conforma. Era si normal. Un lider adhocratic nu are cum sa dea gres.
Lucrurile par simple, insa, asa cum se intimpla adesea, lucrurile simple ascund complicatii majore. Un raspuns incheiat naste o intrebare furibunda.
Libertatea autorului (libertatile autorilor) este (sint) in stare sa ordoneze un ideal? Bineinteles ca da. In cazul in care prin ideal intelegem feeling-ul, nazuinta, avintul inspre.

Cine obstaculeaza drumurile eliberarii? Impotriva cui sint armate spray-urile? Impotriva paradigmei. Instante culturale. Familie isterica. Profi naufragiati. Politai ageri. Habitudini fara noima. Tir informational timp. Suflete pe cale de a se vesteji definitiv. Reperele socio-temporale sint aneantizate, incit individul se trezeste absolut singur, „plin de scai“, inabordabil in afara grupului „spesal“, neguvernabil, impardonabil. The hell in the hell. Bun. Si ce punem in loc? Punem trairea graffiti si punem trairea scriiturii. In primul caz, nu e vorba (doar) de a incetateni graffiti (in rind cu alte bareme postmoderniste de genul happening, body-art etc.) intr-o tara cu o singura autostrada, cu toate ca si de asta e vorba. E vorba, in principal, de modalitatea graffer-ului, care este una privilegiata. Poate singura. It’s Happy Happy Joy Joy, isn’t it? E vorba de a-l impaminteni pe Doze Green, desantat ca atare in primavara la Arta cucereste strada, dar nu numai de atit. Ambitia acestor tineri independenti cu orice pret este o forma de a marca diferenta. Luminarea contextului diferit. „Contextul unui forum pe un site de graffiti“, cum spun chiar ei. Mai cu seama ca nu linia prevaleaza, cit culoarea. Gestica. La fel stau lucrurile si in cazul scriiturii care ignora ignorindu-se. Colectivista, spontana, autista, ea nu acceseaza un model cartarescian, sa zicem, nu pentru ca nu ar putea (in fond, totul e posibil, nu?), ci pentru ca nu-si propune vreo tinta.

Ce ramine, prin urmare? Ramine talentul. Arta. O intrebare de tipul: Arta graffer-ilor tine de artistic? revine la intrebarea daca umanitatea lor este omeneasca. (Am admis deja o presupusa certitudine – omul si arta sa devin ceea ce sint.) In noaptea splendida de mai a ambelor ipostaze, poeta sau pantofarul Hans Sachs au sanse egale sa se remarce, cu conditia sa fi fost dinainte ceea ce (zic ei ca) sint acum. Reusitele sau caderile pot fi la fel de spectaculoase, fie ca pictam pe cer cu spray-ul, fie ca o facem cu naveta Columbia. Farmecul ultim al lui Graffiti Files consta in aceea ca ni se infatiseaza sub forma unui peisaj dupa o batalie care nu a avut loc.
Welcome To The Machine!