OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In noaptea alegerilor, cind analistii politici inca ne mai bombardau cu sondajele de opinie ale unei catastrofe nationale, priveam la fantomele de pe sticla si nu-mi venea sa cred ceea ce vedeam. Mi se parea ca m-a inchis cineva in interiorul unui cosmar strain, ma frecam la ochi, imi dadeam palme, ma ciupeam de obraz si totul, sondajele, ziaristii, politicienii erau teribili de reali.

N-as fi crezut niciodata ca Ion Iliescu o sa se transforme din presedintele care a chemat minerii in repetate rinduri intr-un campion al democratiei in timp ce PDSR, partidul cripto-comunismului national, a devenit peste noapte aparatorul valorilor europene si continuator al strategiei de integrare euroatlantica. Parca mai ieri alergam pe la Arhitectura, fugarit de scutieri, parca mai ieri domnul presedinte Iliescu multumea batalioanelor conduse de vajnici securisti pentru interventia in forta asupra straturilor de flori din Piata Universitatii; Istoria ne-a jucat cea mai mare festa si impilatorii de ieri au devenit democratii de azi, demagogii de ieri au devenit reformatorii de azi, limbajul de lemn a ajuns discursul social democrat de azi. Lovitura de maestru – Iliescu a ajuns sa fie sustinut de intelectuali, tot asa cum Ceausescu a stiut sa-i atraga pe acestia cu un discurs iscusit tinut din balconul CC-ului in ziua cind tancurile sovietice intrau in Praga.

Dar domnul Iliescu si anti-nationalul Vadim nu au cistigat singuri. Au fost ajutati de presa noastra cotidiana, in care exista citiva mari moguli care au facut averi fabuloase din calomnierea democratiei. Cei care protestau atita cerind reforma au uitat sa se reformeze pe ei insisi, sa aplice intii pe pielea lor punctul 8 al proclamatiei de la Timisoara: sa-i elimine din presa pe toti absolventii de ziaristica ai „colegiului“ Stefan Gheorghiu, pe toti fostii scribi de la Scinteia, Agerpres, Convingeri comuniste etc. etc. Apoi au pus umarul si destui intelectuali care au considerat ca e de datoria lor sa fie contra lui Constantinescu pentru ca, ei fiind tipi fissi, nu puteau sa fie cu Puterea. In asemenea campanii de presa s-au angajat poeti si scriitori de toate marimile. Imi vin in minte absolut la intimplare nume ca Ileana Malancioiu sau Octavian Paler si lista e, din nefericire, foarte lunga. Apoi ar mai fi intelectualii pasivi, cei retrasi in turnul de fildes al unor preocupari si polemici ingust profesionale, cei care s-au retras din cetate lasind locul panglicarilor si paiatelor politice. Acestia nu au facut politica dintr-o ratiune sau alta, dar au asistat impasibili la scufundarea corabiei politice. Apoi, vinovati sint toti realizatorii TV, Marius Tuca si acolitii lui, Cristian Tudor Popescu si Ion Cristoiu, Dan Diaconescu, cel care nu stia ce pierde Romania, sau geniul carpatin al PRO TV, Florin Calinescu, singurul Ceausescu al audiovizualului romanesc, cel care, printr-o bascalie de mahala si printr-un cult al personalitatii desantat, printr-o absolutizare a criteriului strict comercial, a obtinut exact efectul invers al lucrului pentru care a fost creat, si anume distrugerea oricarei urme de respect pentru clasa politica si pentru fenomenul democratic in sine.
Singura tresarire de orgoliu a intelectualilor romani a fost scrisoarea semnata de cei o suta de petitionari ce solicitau sustinerea unui candidat unic din partea unei drepte unite.

Actualele alegeri ar trebui sa vorbeasca multora despre abisul deschis in timp intre intelectuali, intelighetsia acestei tari, si locuitorii bantustanelor din spatele blocurilor. Daca nu vom gasi modalitatile prin care sa aparam democratia, daca nu cream un sistem de educatie democratic, daca nu-i inlocuim pe toti fostii care inca mai predau istoria prin scoli si licee, daca-i lasam pe tineri in ghearele culturii lor de cartier, acestia vor merge la urne si vor vota tot felul de monstri. Faptul ca oameni in virsta de 20-25 de ani au putut sa voteze PRM indica criza profunda a acestui sector al tinerei generatii. In goana dupa false valori, tineretul actual a uitat sacrificiul parintilor si fratilor mai mari, a uitat sau nu i-au fost povestite episoadele grotescului salam pe buletin si a cazut prada demagogiei celei mai desantate si ultranationalismului celui mai gretos. Capitalismul gregar, formele fara fond preluate din filme americane produse de sectiile de propaganda ale globalizarii, cultura fast-food a ideilor, preluate de-a gata si nedigerate macar putin, i-au transformat pe tineri in tinte vii ale manipularilor de orice fel. Acestia au jucat pur si simplu la cazinoul electoral viitorul democratiei.
Ne confruntam cu realitatea ca electoratul cu nivelul de instructie cel mai coborit voteaza extremismul. Fiecare elev care azi abandoneaza scoala, miine va fi sedus de discursul extremist. Concesiile facute de televiziuni pseudoculturii televizuale au condus in timp la o distrugere a spiritului critic al acestui neam. Ca orice stereotip acesta nu-i descrie, din fericire, pe toti tinerii romani. Studentii au votat cu cine trebuia.

Inceputul mileniului trei a repus pe tapetul politicii europene revenirea unor politicieni din aceeasi familie ca Le Pen, Haider sau Vadim. Dreptul partidelor nationaliste de a indemna la ura si la violenta rasiala, garantat de constitutiile democrate, ar trebui inlaturat prin singurul gest politic normal: interzicerea acestor partide. In mod paradoxal, tara a fost salvata de la dezastru de pensionari, care, disciplinati, l-au votat din nou pe Ion Iliescu. Mitul tineretului intelept s-a prabusit, asa cum s-a prabusit si mitul prosperei si luminatei Timisoare, mitul diferentei de educatie politica dintre Transilvania si Moldova, mitul primarului Basescu si al invincibilitatii lui Petre Roman. Electorii de azi nu l-au ales pe Vadim pentru calitatile sale de lider ci pentru spectacolul horror oferit pe posturile nationale unui popor intrat in delir. Dincolo de voievozii si costumul sau national, i-am vazut chipul adevarat si in spatele oratoriei goale am zarit mustata lui Adolf Hitler, ajuns si el la putere prin alegeri libere.

Dar adevaratii artizani ai acestei victorii peremiste au fost politicienii aflati pina mai ieri la putere. Taranistii, cu premierii lor de opereta, democratii cu buzunarele pline de pumnalele murdare de singe cu care Brutusii de serviciu au asasinat coalitia, liberalii, prea slabi pentru o sarcina atit de mare, sau UDMR incercind sa danseze pe cont propriu hora unitatii nationale. Au mai fost si oameni normali in aceasta coalitie: Mugur Isarescu, un premier de nadejde, senatorii si deputatii maghiari care nu chiuleau de la sedintele Camerelor reunite, unul sau doi parlamentari taranisti care nu aveau nici o firma, si alte doua-trei figuri politice normale. Discursurile lui Gyorgy Frunda din campania electorala au demonstrat ca ungurii isi pregatesc intotdeauna temeinic prestatia politica. Dar cu o floare nu se face primavara. Majoritatea zdrobitoare a parlamentarilor romani, dintre care unii au fost deja maturati din Parlament, au ingropat legiile acquis-ului comunitar, au tratat afaceri de la GSM-urile lor scumpe, au calatorit in strainatate cu secretarele, si-au trimis odraslele la burse in Occident, au contribuit, ceas cu ceas, la erodarea imaginii politicianului roman. Sper ca in viitorul imediat tara nu va mai fi condusa prin ordonante. Clasa politica trebuie reformata rapid prin introducerea votului uninominal sau poate prin revenirea la solutia mai veche a votului cenzitar.

Pacostea algoritmului, a impartirii posturilor pe la banci sau regii autonome pe culori si nuante politice a condus la un nou regim Iliescu si la o noua pedeserizare a tarii. Nu l-am iubit niciodata pe domnul Iliescu si nu credeam sa invat a-l iubi vreodata. Trenul integrarii deja pierdut nu ne va astepta prea mult timp in gara, Ion Iliescu trebuie sa sara in vagoane din mers si sa nu mai traga semnalul de oprire. PDSR, partidul de orientare social-democrata ar trebui sa ia masuri radicale de reforma in scurt timp, sa privatizeze banci, regii sau mamutii industriali si sa faca in doar citeva luni ce nu s-a facut in unsprezece ani. Deocamdata acesta nu e decit un scenariu oniric. Nu sint din fire un tip pesimist ci mai degraba unul pragmatic iar sentimentele mele anticomuniste au inceput sa fie inlocuite de realism. Daca taranistii au putut sa se impace cu democratii, dupa ce regretatul lider Corneliu Coposu a fost transportat cu TAB-ul la ordinul lui Petre Roman, nu vad de ce Valeriu Stoica si Ion Iliescu n-ar putea guverna impreuna. „Impreuna spre Europa“, cum suna sloganul PDSR-ului in campania electorala.

Cu toate acestea, sint (euro)sceptic: PDSR nu va accepta probabil sa faca posibililor aliati concesii ca universitatea maghiara sau legea caselor nationalizate. Desi interesul national cere acum un guvern de larga coalitie, sint sanse destul de mici ca fostii guvernanti sa participe la guvernare, desi aceasta participare ar salva tara de la dezastru. In negocierile ce se vor purta in saptaminile urmatoare sta secretul viitorului acestui popor de naivi politici, care credeau ca votindu-l pe Vadim pot da timpul inapoi si pot obtine apartamente, siguranta locului de ne-munca si alte asemenea cadouri, in spiritul filozofiei politice a conului Leonida: „Sa dea statul pensii, ca de aia e stat!“ Cred ca am ajuns in situatia in care noi, intelectualii democrati, trebuie sa invatam sa coabitam intr-un mod civilizat cu Ion Iliescu, sa-i iertam acestuia greselile politice si sa o luam de la inceput. Pentru ca altfel dihonia din algoritmul trecut se va muta in actualul, sau mai bine spus in ipoteticul, algoritm al prezentului. Esenta politicianismului romanesc a fost, pentru a cita oara, surprinsa de Caragiale. “Pupat piata endependentei