OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Numeroasele apariţii publice ale nou instalatului preşedinte la Casa Albă conturează un proiect ambiţios şi un personaj politic de anvergură. Numeroasele discursuri, vizite de lucru şi prezenţe în cele mai diferite locuri fac din Barack Obama un fel de salvator al naţiunii, ceea ce se şi aşteaptă de la unul ca domnia sa. Succesul lui şi al primei-doamne la Balul Guvernatorilor Republicani, bine speculat mediatic, a fost încă un punct cîştigat şi bine ţintit spre inima cetăţenilor unei Americi încă foarte unite. Sigur că Barack Obama nu a apărut din neant, ci a fost creat de strategii – policy makers – mai puţin vizibili ai Partidului Democrat. Sigur că în alt context socio-politico-istoric aveam un alt personaj, cu o cu totul altă personalitate, în fruntea Statelor Unite. Sigur că nimic nu este întîmplător pe lumea asta, aşa că naşterea lui Obama a venit în întîmpinarea unui anumit orizont de aşteptare. Era aşteptarea celor care deja nu mai suportau reaua gestionare a treburilor publice de către neoconservatorii lui George W. Bush şi Dick Cheney. Era împotrivirea din ce în ce mai crescută faţă de strategiile utilizate în războiul împotriva terorismului şi faţă de fondurile imense ale Rezervelor Federale, risipite, mai cu cap, mai făcînd prea multe picioare, în Afganistan şi Irak. Era nemulţumirea explozivă a celor deja atinşi de criza financiară, urmată rapid de cea economică, lăţite şi lungite rapid şi dincolo de graniţele strict geografice ale Statelor Unite. Şi atunci s-a pus în mişcare un nou mecanism care l-a adus pe Barack Obama în fruntea unei noi-vechi echipe democrate, aflate la cîrma Statelor Unite.

 

Vom vedea cum vor evolua lucrurile în următorii doi ani, care se vor dovedi decisivi.

 

Deocamdată, situaţia nu stă bine deloc. Dar deloc. Totuşi, forţa şi prestigiul Statelor Unite pot ajuta la găsirea unor soluţii. Inclusiv bani. Că ar veni ei din China, Malaezia sau de aiurea, aproape că nu mai contează. Se fac planuri de investiţii de bilioane şi trilioane de dolari. La Camp Jeaune, veche bază militară care şi astăzi alimentează cu trupe corpul expediţionar din Irak, preşedintele a smuls ropote de aplauze cînd a pomenit nu doar de retragerea din Irak – veche marotă a campaniei sale electorale –, dar şi de mărirea soldelor, plus asistenţă pentru familiile celor care au căzut pe teatrele de operaţiuni. Pînă la viitoarea întrunire SUA-UE nu a mai rămas mult timp şi se speră ca poziţiile celor două forţe să se armonizeze cu cele ale Rusiei, Indiei, Braziliei şi Japoniei pentru găsirea unor soluţii practice. De unde bani pentru toate acestea? Asistenţă socială, programe pentru educaţie, două milioane de noi locuri de muncă – la o rată a şomajului de 10,1%, cum clama Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, într-un discurs ţinut în acest ultim weekend la San Francisco. Nu este nevoie de prea multă engleză ca să înţelegem ce înseamnă „infusion“, „Stimulus Plan“, „pump“ sau „rebuilding“ cînd este vorba de oameni sau de revitalizarea economiei americane. Toată lumea vorbeşte – cumva şi pe la noi e molima asta – de împărţitul banilor, dar puţini se întreabă de unde şi cum se vor obţine banii necesari. Doar din taxe şi impozite e prea puţin. De o economie, dacă nu produce, se alege praful! Vine revoluţia şi se face „dreptatea socială“, cea despre care milioane de trăitori din comunism pot depune mărturie cum a fost?

 

„A treia cale“, ceva între capitalismul atît de hulit şi socialism-comunismul ficţionar, care a făcut atîtea victime reale, este greu de acceptat. Nu există a treia cale, nici modele suedeze pentru americani sau pentru români. Pentru că suedezii mai şi muncesc, nu vor să fie asistaţi preţ de cîteva generaţii, pentru că suedezii nu pun mîna pe ce nu este al lor, iar „ciorditul“ din Bronx sau Ferentari se regăseşte mai greu la Göteborg sau Uppsala. Preconizarea unui „capitalism cu faţă umană“, ce se întrevede în discursurile lui Barack Obama, este realmente periculos. Sînt bune „grija faţă de om“ şi „atenţia sporită acordată persoanelor cu dizabilităţi“ sau care au probleme cu integrarea socială, dar bani, banii, care pun în mişcare economiile capitaliste şi generează acel „p“ mic al lui Marx, plusvaloarea, de unde vor veni? Sperăm că măsurile economice şi deciziile financiare luate împreună de mai marii lumii vor da roade. Sperăm că încrederea totală de care se bucură Barack Obama va aduce un plus de speranţă (ideea că Iranul şi Siria nu vor fi lăsate deoparte în procesul de pace din Orientul Mijlociu anihilează vechea „axă a răului“ a administraţiei Bush). Sperăm că frumoasa retorică susţinută de Barack Obama va pune în mişcare toată lumea şi că vom fi scutiţi de apariţia unei noi „republici sovietice“ pe harta lumii, U.R.S.S.U.A., prin asumarea liberă a unei păguboase ideologii cu o mentalitate lipsită de suport real.