În sfîrșit, s-au încheiat lucrările de la Oradea ale
Congresului UDMR și s-au acordat și Premiile Oscar la Hollywood. Bucurie mare
pe capul românilor, care au urmărit cu înfrigurare cine vor fi cîștigătorii.
Rezultatele oficiale au consemnat victoria lui Kelemen Hunor. Actualul ministru
al Culturii – fără să fie și al Cultelor, mereu uităm că acest domeniu, al
Cultelor, existent în cadrul Ministerului Culturii de pe vremea lui Răzvan
Theodorescu, Adrian Iorgulescu, Toader Paleologu, a trecut în desaga personală
a lui Emil Boc – a cîștigat o bătălie cîștigată dinainte. Cu 371 de voturi în
favoarea sa, Kelemen Hunor i-a devansat pe principalii săi contracandidați.
Consilierul prezidențial Peter Eckstein Kovacs (cu 118
voturi) și un anume Olosz Gergely (cu doar 46 de voturi, din totalul de 538) nu
au reușit să pună în pericol candidatura beizadelei udemeriste. Crescut,
pregătit, antrenat și susținut de fostul președinte UDMR, Marko Bela, cumva în
spiritul pragmatic și pentru interesele de cursă lungă ale Uniunii Maghiarilor
din România, Kelemen Hunor nu dorește să schimbe direcția politică a UDMR, care
este aceea de aliat al PD-L, ba chiar nu vrea nici înlocuirea premierului Boc.
Să încercăm cîteva observații și considerații ce decurg din
noua reașezare și reconfirmare pe scena politică a UDMR-ului.
Interesant cum liderii UDMR – începînd cu Domokos Geza
(editor cu stagii vechi la Kriterion), continuînd cu Marko Bela (poet și
redactor, ani în șir, pe la diverse reviste literare; a lansat, toamna trecută,
volumul de versuri A kert erotikája/ Erotica grădinii, apărut la Curtea Veche,
în traducerea lui Paul Drumaru) și ajungînd la actualul președinte Kelemen
Hunor (poet și prozator de ultimă generație) – au avut cu toții tangențe și cu
literatura. Nu doar cu politica. Să însemne ceva?
În zona partidelor politice, experiențele literaților
autohtoni au dus la eșecuri notabile. Și la alegerile din 1990, și ulterior.
Destule nume sonore, de la Ana Blandiana și Andrei Pleșu pînă la Nicolae
Manolescu, Stelian Tănase și Laurențiu Ulici, au abandonat cîmpul de luptă
politic.
Ar mai fi de remarcat absența femeilor din prima linie a
UDMR-ului. Probabil o consecință firească a pragmatismului maghiar. Dacă nu
sînt exemplare de excepție în politică, de ce să promovăm femei doar de dragul
de a avea și femei? (La americani, doar 4% dintre ingineri sînt femei. De ce?
Ceva nu merge de la sine, așa cum feminizarea învățămîntului superior românesc
ar fi o altă discuție.) Sau tineri, cu tot dinadinsul. Nu are rost să
exemplificăm cu nume concrete, fel de fel de apariții inadecvate – elegant spus
– din rîndul doamnelor prin partidele politice românești.
Trecînd peste aceste detalii, să consemnăm faptul, extrem de
important, că actuala majoritate parlamentară și actualul Executiv pot
funcționa doar cu sprijinul UDMR. Dacă UDMR nu e, nimic nu e, nimic nu merge în
actuala conjunctură. De aici, și pretențiile mai vechi ale minorității maghiare
din România, care sînt la un pas de a fi acceptate. Acum. Preconizatul acord cu
PD-L, UNPR și Grupul Minorităților ar putea oficializa și legea minorităților,
și unele forme lărgite de autonomie locală. Nu este foarte clar pînă unde vor
fi împinse revendicările maghiarilor – care au știut să negocieze la sînge
toate doleanțele lor –, dar ceva nu funcționează bine. Pentru că tot ce este
obținut la înghesuială sau strîns cu ușa – și Traian Băsescu, și PD-L sînt
strînși cu ușa ca să se mențină la putere – nu poate dura. Putem înțelege
anumite pretenții ale comunității maghiare, dar, cum am trăit și noi în
România, știm bine că nu se pot rezolva prin decizii asumate, peste noapte,
chestiuni delicate ce țin de un întreg trecut.
Faptul că premierul Emil Boc, ca președinte al PD-L, precum
și liderii PSD, PNL și PC, de altminteri, au participat la lucrările de la
Oradea și au livrat saluturi cordiale, pline de temenele și salamalecuri, nu
spune mare lucru. Știm bine că interesul ține fesul. Puterea are nevoie de UDMR
ca să guverneze, Opoziția are nevoie de UDMR ca să dea jos actuala putere.
Simplu ca szeretlek („te iubesc“, în maghiară). De aici, și poziția, extrem de
favorabilă, dar și riscantă, cu multe capcane, pentru UDMR. Care, deja, prin
vocea noului președinte Kelemen Hunor a anunțat că sprijină actuala putere. Și
va obține, cît de curînd, tot ce vrea. Solicitările sînt, în mare parte,
cunoscute, deja prețul nu se mai măsoară în niște prăpădite de plăcuțe
bilingve, care produceau istericale și multe necazuri acum 10-15 ani. Acum
vorbim de prevederi mult mai generoase, inclusiv în povestea cu autonomia
Ținutului Secuiesc. Traian Băsescu a tot zis că nu va accepta așa ceva, dar
multe a spus actualul șef al Statului, ca apoi să retracteze. Sau să se facă
ulterior că plouă. Personal, nu credem că i-a izbit pe românii lui Boc (mereu
premierul face caz de românii în sus, românii în jos, dar nu am înțeles de ce
s-a cîntat imnul Ungariei la Oradea, puteau pune la stație un ceardaș, după
capul nostru…) dragostea sans frontière față de maghiarii lui Marko Bela. Poate
peste o vreme – cît? –, cetățenii României vor accepta în poziția de lideri
personalități politice de talia și anvergura senatorilor Georgy Frunda și
Laszlo Borbely, care chiar au prestații de oameni de Stat și, la modul
teoretic, ar fi putut să reprezinte mai bine România decît Traian Băsescu și
Emil Boc. Dar, din păcate, nu se poate. Nu sînt români, sînt unguri. Greu de
depășit acest handicap etnic (s-a văzut și în cazul lui Varujan Vosganian, cînd
a fost să fie numit comisar european, cum au funcționat serviciile și l-au „dat
în gît“).
În concluzie, credem că UDMR își va juca, pe termen scurt,
propria carte, ca să țină în echilibru actuala putere, iar pe termen lung, cînd
copiii românilor și ai maghiarilor vor vorbi cu toții doar englezește, nu va
mai conta dacă la masă se vor servi gulaș sau sarmale. Iar un hamburger cu
carne de vită importată din China va potoli poftele tuturor. În rest, să fie
într-un ceas bun noul mandat de lider al lui Kelemen Hunor. Și așteptăm un nou
volum de sonete semnat de Marko Bela.