OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

la dation Brancusi. dessins
et archives
exposition présentée au Centre Pompidou, Galerie d’art graphique,
25 juin-15 septembre 2003,
commissaires Marielle Tabart,
Doina Lemny;
conception catalogue Marielle Tabart, Doina Lemny, Centre Pompidou,
juin 2003, 232 p.


In plina vara si pina spre mijlocul toamnei, Centrul cultural „Georges Pompidou“ de la Beaubourg a oferit vizitatorilor sansa unei expozitii-surpriza, cu noutati documentare asupra lui Brancusi, care reclama atentie chiar dupa ce evenimentul in sine s-a consumat. Au ramas in urma acestei expozitii un catalog consistent si reflectii bogate care vor fi mai departe de actualitate, incitante, apte sa valorifice, in plus, ineditul informatiilor scoase numai acum la lumina si, eventual, sa le amplifice meritat ecoul in constiinta publica.

Spatiul alocat expozitiei, intr-o extremitate a etajului IV, a fost de o sobrietate emblematica, motivata perfect, compatibila cu tema pusa in evidenta: la dation Brancusi. Panouri albe limitau riguros un perimetru restrins, propice concentrarii laborioase, intr-o ambianta intentionat epurata de feerie decorativa, pentru a nu fura privirile si a prilejui refugii contemplative, hoinare. Austeritatea de laborator, chiar daca socanta la inceput, ii impunea vizitatorului un comportament de cercetator, invitat sa ia act, in premiera, de un material arhivistic rar, captivant, care abia isi astepta expertii investigatori. Fireste, nu oricine avea la indemina busola necesara ca sa descifreze pe simeze si in vitrine toate semnificatiile materialului expus, sa identifice legaturi, sa stabileasca interferente imprevizibile anterior, conexiuni indreptatite de-acum inainte.

Dar si fara o perspectiva de specialist, erai repede invaluit de fascinatia documentului autentic si, treptat, contactul cu puzderia de marturii unice ajungea sa inspire un ceremonial al patrunderii spre esenta personalitatii inconfundabile. Si nu e putin lucru sa fii monopolizat de vecinatatea atitor elemente palpabile, grupate convergent ca sa raspindeasca lumini suplimentare cu privire la faurirea Operei, la intilnirile si la relatiile umane deseori decisive pentru traseele urmate de creatorul ei. Cineva dintre organizatori a avut inspirata idee de a aseza la intrare un autograf marit – doar citeva rinduri –, cules din carnetele lui Brancusi, rinduri suficiente pentru a avertiza impotriva trufiei pedante, a exceselor explicative, parazitare, de natura sa timoreze mai mult decit sa stimuleze intelegerea originalitatii artei: „Nu cautati formule obscure, nici mister; va daruiesc numai curata bucurie“. Calauzit de acest gind prevenitor, fiecare pas in interior, examinarea pe rind a nestiutelor fotografii ingalbenite de vreme, popasul inaintea foilor fragile acoperite cindva de conturul desenelor lui Brancusi ori presarate cu scrisul lui marunt, ordonat, exprimind laconic experientele acumulate, capata virtuti de periplu pios, de initiere instructiva intr-un univers fascinant, fecund in sugestii mereu reinnoite.

Chiar pe atractia irezistibila a factorilor de noutate a mizat recenta expozitie. Materialul avut la dispozitie i-a asigurat privilegiul exclusivitatii. Ne lipseste echivalentul romanesc pentru notiunea „la dation“. A nu se confunda cu donatie. Cuvintul trimite la o modalitate specifica de preluare a unor bunuri de catre urmasi. Cind acestia nu pot acoperi taxele ce decurg din reglementarea succesiunii, au posibilitatea sa se achite „in natura“, dupa un quantum calculat procentual. Conform acestor inlesniri legale si printr-o buna colaborare cu mostenitori ai lui Brancusi, Muzeul National de Arta Moderna de la Beaubourg a intrat in posesia unui impozant stoc de lucrari grafice, crochiuri, proiectii de perspectiva impreuna cu calculul dimensiunilor, aranjamente contractuale diverse si multa, foarte multa corespondenta.

Toate vin sa se adauge legatului transmis de sculptor insusi, cind oferea si Atelierul, in 1956-57. Colectia existenta s-a imbogatit, astfel, cu 97 de desene si peste 10.000 de file de arhiva inregistrate in 2001, care – pentru aceasta inestimabila recolta – ar merita considerat an de gratie.
Rastimpul scurs de atunci a fost necesar pentru inventariere, plasari in ordine, catalogari clasificate pina ce o selectie ilustrativa sa permita instalarea expozitiei adapostite de Centrul Pompidou. Din totalul desenelor, peste 50% au putut fi privite, iar dintre scrisori, nici pe sfert n-au avut cum sa fie puse in evidenta. Dar, cu ajutorul catalogului, extrem de riguros elaborat, e posibila o imagine concludenta asupra aportului substantial oferit viitoarelor investigatii de intregul ansamblu. Exegetii au a beneficia de o adevarata mana cereasca. Se va avansa, mai ales, in zone biografice lacunare. Anturajul cristalizat in jurul sculptorului se diversifica enorm si se coloreaza spectaculos, datorita valului imens de corespondenta ce-si asteapta cercetatorii. Cifrele statistice furnizate sint, in unele cazuri, impresionante.

Au intrat in componenta fondurilor arhivistice nu mai putin de 211 file provenite de la Martha Lebherz, secretara si prietena intre 1926-1931. Din anii 1914-1921 provin alte 175 file semnate de Leonie Ricou, fost model. Semnatura fidelului sau prieten Marcel Duchamp apare de 106 ori, e drept, de-a lungul mai multor decenii. Si citi inca! Fernand Léger de 52 de ori, Marcel Mihalovici de 61 de ori. Cu ultimul ne apropiem de cercul relatiilor ce ne privesc indeaproape. Nenumarati artisti originari din Romania au trecut pragul atelierului din Impasse Ronsin, in frunte cu Tzara, Fundoianu, Voronca; apoi au fost cei interesati profesional sa-i preia invatatura, ca Militza Petrascu sau Irina Codreanu. Pe lista corespondentilor sai figureaza romani de tot felul, de la pictori (Gh. Petrascu, Stefan Popescu, Iser), critici (V.G. Paleolog, cu un statut special, Comarnescu, Ionel Jianu), literati (Peter Neagoe, Ion Calugaru, Jacques Costin) si, anterior tuturor, compozitorul Dimitrie Cuclin.

E cert ca aria cunoscutilor din Romania cuprinde multe alte nume. Probabil, unele nu s-au lasat usor descifrate la prima operatie de triere a materialelor (se dau 173 de semnaturi neidentificate pentru perioada 1910-1956) ori posesorii lor nu au apucat sa-i scrie maestrului, cu toate ca s-au intersectat cu el macar cu ocazia uneia dintre vizitele lui in tara. Daca avem in vedere, de pilda, doar vizita din 1930, referintele scot la iveala persoane dintre cele mai diverse. Momentul a ramas pentru istorie in inregistrarea prompta a lui Geo Bogza – Jurnal de copilarie si adolescenta –, cronicar destoinic al acelei memorabile miercuri 8 octombrie: „La Voronca. Il cunosc pe Lucian Boz, venit in legatura cu un interview lui Brancusi s…t. Apoi cu totii la Maxy, unde erau: el, nevasta-sa, Corneliu Mihailescu, Florian, nevasta-sa Corsa, Roll, Calugaru, Alecu Marius, o sora a lui Edy, Puiu P. si Brancusi. Individul, de o simplitate si de o modestie uluitoare. Un mosneag simpatic, rustic, fara nici un pic de morga. O conversatie amestecata frantuzeste cu romaneste… S-a stat pina dupa unu. Citiva il conducem pe Brancusi pina la hotel Bulevard“.

Cu doua zile inainte, Calugaru salutase prezenta oaspetelui chiar pe prima pagina din Cuvintul si e de presupus ca-i fusese adus la cunostinta textul: „Taiati vitelul cel mai gras, rumeniti-l in frigare: s-a intors fiul risipitor… un musafir scump al tarii intregi. A venit cu trenul, ca pasager anonim, fara sa fie poftit de oficialitati, fara manifestatie cu steaguri la gara. Marele public trebuie sa stie insa ca a sosit printre noi cel mai slavit roman, marele sculptor, scornitorul alfabetului plasticei noi… Fara vrerea lui a ajuns invatator peste semintia sculptorilor, cunoscut peste continente. El a glumit simplu, clar (cum clipesc stelele, in viclenia lor inocenta), s-a jucat cu pietrele din atelier si cu lemnul, si altii i-au pus, copilului cu barba, grade si chipiu. Dar Brancusi prefera sa se joace cuminte la dinsul acasa, sa nu iasa niciodata in uniforma de maresal cu fireturi critice“. Bobirnacul critic la adresa autoritatilor viza tapajul stirnit, in aceleasi zile, de o vizita a lui Paul Morand, chemat sa ne faca propaganda, rasfatat pretutindeni, dus special pentru a lua masa cu regele, la Peles. In timpul acesta, renumitul artist accepta sa raspunda solicitarilor unei ziariste oarecare, fara a se formaliza, impartasindu-i onest convingeri adinc meditate.

Intrebat ce maestri l-au calauzit, marturisea aproape cu umilinta: „Nici unul. Toate au pornit din mine. Arta e o taina, o credinta, nu-i o formula. Cind se face dupa o teorie, e falsa. Trebuie sa ne distrugem pe noi, sa ne degajam de toata impertinenta omeneasca. Numai astfel izbutim sa descoperim frumosul. Arta nu e nici moderna, nici veche, e arta. Numai ca timpul perfectioneaza spiritul omenesc – si spiritul cere el insusi aceasta. Aud astazi vorbindu-se de tot felul de curente in arta. E un fel de balamuc universal. Arta nu s-a dezvoltat decit in epocile mari religioase. Cind sentimentul religios scade, urmeaza o decadenta. Tot ce se creeaza prin filozofie si prin religie e bucurie, lumina, libertate“ (interviu luat de Apriliana Medianu, Curentul, 6 oct. 1930).
Asemenea declaratii dezvaluie sursele cuceritoarei modestii, acea conduita a lui Brancusi departe de orice discriminare, parca anume facuta sa invite la dialog neostentativ, ca de la egal la egal. Artist orgolios cit cuprinde, dar ins fara aroganta fata de semeni.

A constatat-o si Adrian Maniu, inregistrind-o inca mai cucernic decit Bogza: „Ochii lui ageri ca ai viezurelui, barba rotunda ca un cuib pufos si luminos din care zboara cuvintele ca puii de pasare maiastra, miini in care domneste puterea de a da ritmuri noi pietrei si bronzului aurit, si spate obisnuit sa poarte, daca nu desaga taranului, cel putin povara mindra a unor ginduri noi“ (Dimineata, 12 oct. 1930). Autorul acestui portret, pe linga har poetic, avea el insusi dexteritati plastice, era capabil sa traseze un profil din putine linii, cu intuitii rapide. Dovada, in aceasta imprejurare, cum gaseste mijlocul de a asocia omul si opera in reverberatiile metaforei ce-l asaza pe creator sub o aura magica: „Singuratec – asemeni cititorilor de stele care isi inchinau viata numai privirii noptii – el poarta adevaruri unice astazi in stiinta cea mare a saparilor de stele. Departe de lume, lauri gloriosi ii sint inchinati, peste care calca nepasator. Poate chiar a descoperit o stiinta noua – o algebra a geometriei –, si toate operele lui nu sint decit teoreme plastice. De mult – si cel dintii – Brancusi nu a mai sculptat figuri, ci ginduri…“.

Este uimitor ce formule inspirate izvorau din pana poetului, fascinat de fugara intilnire, odinioara, la Bucuresti, spontane caracterizari pline de rezonanta actuala, de parca ar fi tras cu coada ochiului spre imagini identice acelora generos oferite publicului, deunazi, la Beaubourg. O „algebra a geometriei“ este echivalentul unei definitii sau, macar, concluzia meditatiilor prelungite in contextul revelatoarei dation Brancusi.