OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu citeva zile in urma s-a lansat la Muzeul Literaturii Romane albumul Gheorghe Anghel aparut la Editura SemnE. Este o carte bine conceputa, frumos editata, ce ofera o imagine complexa asupra creatiei unuia dintre cei mai importanti pictori romani contemporani. Acest moment al lansarii albumului incununeaza o perioada de importante reusite in plan profesional pentru pictorul Gheorghe Anghel. Dintre acestea semnalam, in anul 2006, Premiul Bréauté oferit de Academia de Beaux-Arts din Franta, marele Premiu Sandoz al Fundatiei Taylor si un prim roman al pictorului, aparut tot la Editura SemnE, Vara cu serile lungi.

Gheorghe Anghel aduce in pictura noastra contemporana nostalgia clasicitatii. Acum, dupa mai bine de patruzeci de ani de activitate, este remarcabila constanta de care el a dat dovada in dragostea pentru lumea si farmecul sudului, pentru culturile nascute in preajma Mediteranei, pentru Grecia antica sau Bizant, pentru misterul si poezia create in jurul unor lumi trecute, alcatuite din povestile descoperite sub straturile de colb ale istoriei. Este greu sa te gindesti la creatia lui Gheorghe Anghel fara a nu fi tentat sa faci literatura. Imaginarul sau ne poarta intr-o calatorie, este jurnalul unei confesiuni ce capata dimensiuni istorice, vorbind despre o lume suspendata intre realitate si vis, aflata sub semnul tainic al iubirilor trecute sau imaginate, cele in jurul carora omenirea si-a tesut cu constanta drumul.
Complexa in semnificatii, in referinte mitologice sau literare, nostalgica prin felul in care el isi propune sa recupereze timpul trecut in dimensiunile contemporaneitatii, pictura lui Gheorghe Anghel poarta semnificatiile bogate, profunde, ale unui tip de culturalitate construit in jurul lumii greco-romane.

in primele cicluri (Insula, Monumentul Bizantin, Castrul Roman, Nostalgia orizontalelor) el aduce in prim-plan viziunea arhitecturala, un spatiu marcat de structuri geometrice, ce pun in valoare dimensiunea poetica a picturalitatii sale, intr-o perfecta intelegere cu cea a semnificatiilor istorice. Pe aceeasi linie se inscrie si ciclul Lectie de singuratate, realizat la inceputul anilor ’90. Aici el se elibereaza insa de trimiterea directa, de elementul concret, discursul sau poarta acum pecetea unei memorii afective, in care noul si vechiul se amesteca, geometriile sale iau nastere din tensiunea abstracta dintre forma si culoare. Este usor de presupus ca aceasta „plonjare“ in arheologia devenirii noastre nu putea continua fara ca artistul sa aduca in prim plan elementul uman, in cazul lui, aflat sub semnul iubirii: Povestea Minotaurului si a preafrumoasei Pasifae, Iubirile unui centaur, Triclinium pentru Melissa, Marea iubire a lui Crisanti, Noaptea mea, Noapte buna iubita mea Melissa, Scrisoare pentru Semira, Iubirile unui metec sint citeva dintre ciclurile importante ale picturii lui Gheorghe Anghel, cele care fac dovada capacitatii sale de a transfigura materia picturala, de a-i da expresie la nivelul unei poetici ce talmaceste adincurile pasionale ale sufletului uman.

Pictura lui Anghel contine intotdeauna tensiunea infruntarii, exploateaza contrastul dintre spatiul linistit si formele configurate, dintre intimplare si ordine, dintre gestul liber si cel controlat, constituie suportul conflictual, care insa genereaza in lucrarile lui un efect existential convingator. in ciuda faptului ca el opereaza cu embleme, cu simboluri si nu cu identitati, viata, asa cum el o reprezinta, devine recognoscibila. Ea sta sub semnul adevarului spus cu brutalitate, este autentica, salbatica si duioasa, are invinsi si invingatori, poezie si ura, dar in esenta, el dezvolta in aceste cicluri tulburatorul parcurs al unor mari iubiri. Anghel este un maestru in folosirea diferitelor materialitati. Problema „substantei artistice“ in cazul lui devine prioritara. El trece cu usurinta de la culoarea asternuta pe pinza la obiectul ceramic, aduce pe suprafata tabloului materialitati diferite, creeaza volume, folosind orice pentru a atinge acel prag al expresivitatii ce nu ne poate lasa indiferenti.

Pictura sa este aluziva, vorbeste despre viata, contine toata energia lumii reale. Rar insa vom regasi in aceasta creatie iubirea triumfatoare, implinita, exuberanta. Pictorul prefera ambiguitatea ei, luciditatea cu care urmareste tulburatoarele meandre ale sufletului omenesc pune in valoare acordurile grave, paleta cu tonuri intunecate, strabatute de irizari stralucitoare.
Gheorghe Anghel picteaza ca un artist al timpului sau, cu o extraordinara tensiune si concizie, cu voluptate, sugereaza, uneori laconic, forta fascinanta a gestului simplu. in pictura el foloseste semnele grafice, desenul urmareste si conduce cu subtilitate compozitia, pentru a controla mental forta instinctiva atit de puternica a materiei cromatice.
Firescul existential devine intotdeauna pentru Anghel o provocare. Iubitorii de animale sau peisajele din Colleure (Franta) nu-l indeparteaza de acest gen de pictura bruta, de o experienta mentala, am putea spune, ce plaseaza creatia sa intre abstractie si obiectivitate, intre realitate si vis, intre experienta cotidiana si fructificarea unei memorii culturale.

Daca ar trebui sa-i gasesc repere in traditia picturii noastre, mi-ar fi greu sa-l plasez. Afinitati el isi gaseste cu acea miscare numita „poetica spatiului comun“, aparuta in pictura europeana in jurul anilor 1940-1950, ce protesta cu ironie impotriva valorilor traditionale ale picturalitatii, ale frumosului estetic, descoperea expresivitatea materiei brute, poezia lucrurilor obisnuite, fascinatia pentru banalitatea vietii de zi cu zi. Dimensiunea spirituala a acestei opere il plaseaza pe Gheorghe Anghel in orizontul culturii clasice, a unui spatiu metamorfozat in realitatea cotidiana, dar pe care il descifreaza cu subtilitate, il recupereaza la propriu in lucrarile sale, folosind de multe ori fragmente de material arheologic. El are instinctul de a reaseza, de a reconstrui o noua realitate compusa din lumi diferite, care isi gasesc puncte esentiale de comunicare. in acest exercitiu artistul prefera, asa cum marturisea, rolul ucenicului, bazat pe invatatura continua, cu privirea deschisa asupra unei lumi ce inca mai are multe de spus. El a ales un sistem sigur, bazat pe munca, talent si tenacitate, pe autocunoastere, acestea fiind citeva dintre secretele acestei profesiuni facute cu gravitate si profunzime care, de-a lungul anilor, i-a adus multe impliniri.