OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un val de antipatie italiana s-a abatut asupra romanilor. Un val de resentimente italiene antiromanesti, ce a mocnit undeva prin preajma, s-a dat in vileag. Un val de ostilitate crescinda se poate declansa impotriva noastra, oricit de exagerata ar fi si oricit de nedreapta, in mod cert, este. Ce se poate face? In primul rind, „ciocul mic!“ si mai putine aparitii la televizor ale factorilor responsabili sa gestioneze treburile tarii. Basta! La treaba serioasa cu poporul nostru – sau „poporul meu“, cum generos se exprima dl G. Liiceanu recent intr-un dialog cu Robert Turcescu, plin de suspine si oftaturi – lasat cam de izbeliste.

Nu e vorba doar de „tiganii care ne fac de rusine“, ci de un intreg corp social ajuns la limita disperarii. Care nu are limite. Noi ne amuzam cind vedem la televizor secvente cu prostituate si politicieni verosi, ne amuzam cumplit cind urmarim universitari cu patalamale utilizind un limbaj de mahala, ne amuzam ingaduitori ca ciudatenii si ticalosii sint peste tot in lume. E adevarat, dar comparatiile cu modelele existentiale negative si plusarea virtutilor noastre in ale descurcarelii au degradat modul nostru de a fi. Cei sapte ani de acasa. Acei alti sapte de respect fata de cei din jurul nostru si de lege. Cei 7 ani de a accepta faptul ca, dincolo de valorile materiale, acesti nenorociti „verzi“ si „parai“, mai exista si valori morale, si viata launtrica, si prieteni si solidaritate si bucurii si suferinta si umanism si credinta ca e bine sa crezi in ceva.

Cu sau fara Dumnezeu. Daca Dumnezeu a murit, ar trebui sa mai ramina ceva. Altfel ajungem unde deja am ajuns.
Nu poti sa dai din umeri si sa strimbi din nas in fata reactiei autoritatilor italiene si a opiniei publice italiene. Nu poti sa nu te intrebi ce a facut statul roman in acesti 17 ani de postcomunism pentru cetateanul de rind, dincolo de firimiturile aruncate becalic (sic!) gloatei si, in rest, Dumnezeu cu mila, cu NATO si UE o vom scoate noi la capat. Cum, necum, nu sintem mai timpiti decit ceilalti europeni, ba din contra, ne descurcam din mers. Presedintii si Guvernele care s-au tot perindat pe scena puterii autohtone au distrus orice incredere a omului de rind pentru stat si autoritatea lui. Schimbam pe „ai lor“ cu „ai nostri“ si o sa fie bine. Nu a fost. Nu este. Ce s-a intimplat in aceste ultime zile ar trebui sa ne readuca la realitate. Nu la Realitatea TV – care se da in stamba pe seama unei crime comise de un conational.

Nu se face show cu un asemenea subiect gingas, care priveste moartea unui om si soarta a milioane de „gastarbeiteri“ romani. „Imaginea“ si „branduirea“ unei natii se cladesc in decenii si sute de ani, nu doar in smechere idei de laborator publicitar. Clivajul care exista intre elitele romanesti, de certa valoare si inalt nivel intelectual, face ca orice fel de comunicare cu „masele“ sa fie suspendata. De aici si derapajele de functionare ale societatii, de aici si sentimentul de inutilitate si lipsa de protectie al cetateanului de rind. Fie el pensionar, student, om al muncii sau agricultor lipsit de orice fel de mijloace de subzistenta. Gargariseala la nivel mediatic legata de alegerile europarlamentare din ultimele zile a scos la iveala fel de fel de personaje, cu totul hilare, ce ar trebui sa ne reprezinte in structurile europene. in afara unor vorbe gaunoase si comentarii veninoase ale realizatorilor TV, nimic. Nu neaparat lungimea ciorapilor barbatesti fac norma intelectuala a Europei, ci scurtimea ideilor si a profesionalismului. Nu ne facem iluzii, se vor aranja toate din mers. Ca si pina acum.

Italia si italienii aveau nevoie de compasiune si scuze din partea noastra, a romanilor. Crima acelui nenorocit ne priveste pe toti, ne atinge pe toti, ne umileste pe toti. Nu putem ridica din umeri, ca e treaba acelui rom-tigan din Avrig si atit. Sintem raspunzatori cu totii. Nu am vazut asa ceva din partea autoritatilor romane. Nu am simtit asa ceva din partea opiniei publice, vexate doar de reactia autoritatilor italiene si de sifonarea „imaginii“ devenita un fel de obsesie nationala. „Imaginea“ unei natiuni se cladeste pe indelete si cu greu, in secole de munca si chibzuita „rinduiala“, ca sa preluam un termen relansat recent de H.-R. Patapievici. Rinduiala unei natiuni este in primul rind rinduirea unui mod de a fi. Dincolo de „fondurile comunitare“, dincoace de „investitiile straine“. Modul cum traiau acei rom-romani in Italia ridica o sumedenie de interogatii legate de viitorul nostru imediat. Saracia nu presupune neaparat si murdarie. La propriu si la figurat. Poate vom invata ceva din aceasta drama in care nu „imaginea“ Romaniei conteaza, credem noi, ci faptul ca o femeie a fost ucisa inutil si in mod barbar. Daca nu intelegem asta degeaba crestem PIB-ul si aducem miliarde de „euroi“ in Romania.
Dumnezeu s-o odihneasca pe Giovanna Reggiani!