OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

[…] La noi sint incomparabil mai vizibili si mai vocali inamicii lui Marx, cei care, la pomenita scoatere din vitrina, il trag de barba, il urecheaza, il pisca si ii administreaza ghionti pentru a vedea daca mai misca, daca si cit de viu mai poate fi in ipostaza spectrala, daca si cit de erect ii mai e spiritul critic. Exista voci vehemente care spun ca e o grava impietate, o impardonabila indecenta sa vorbesti despre Marx intr-o societate traumatizata de totalitarismul comunist. Imediat sesizam simplismul schemei de interpretare, nerabdarea sau graba de a transa lucrurile. Sint patit, spune un distins intelectual, am trait experienta comunista, e prea tirziu, nu pot sa-l privesc pe Marx cu „alti ochi“, cu detasare, cu calmul celui ce pune ordine in idei sau in hirtii.

Dar, zicem noi, vom scapa oare de traume rastindu-ne la idei, darimind simboluri, interzicind rostirea unor nume, punind anumite carti la index ori arzindu-le in piata? Sa uitam pina si lectia elementara ca ura nu stinge, ci intretine jarul memoriei?
Strategia demolatoare e ferma: brand-ul Marx (un brand al stingii, fireste!) e servit la pachet cu dictatura, totalitarismul, minciuna, crima si ce-o mai fi insemnind comunismul. Mai mult, se presupune ca fascismul si comunismul sint fatete diferite ale aceleiasi esente nefaste s…t. Intentia e clara, e vorba de a compromite o gindire prin trimiterea la realitatea compromitatoare pe care chiar ea pare sa o fi inspirat.

Numai ca relatia aceasta e, de obicei, mult mai complexa, mai subtila. Nu trebuie sa fii marxist pentru a te raporta cu onestitate la Marx, ca si la oricare alt ginditor semnificativ, evitind solutia executiei lui sumare: plasarea sub eticheta infamanta de „ciine mort“. Fara indoiala, nu poate fi vorba de a postula inocenta gindirii lui Marx (la limita, nici o gindire nu este inocenta), dar n-ar fi corect ca Marx sa achite nota de plata pentru toate cumplitele mirsavii si crime comise in numele marxism-leninismului. Ar fi la fel de nedrept ca atunci cind i-am imputa lui Nietzsche crimele naziste. Dar nici un om nu se face vinovat sau, mai bine spus, de tot vinovat pentru utilizarile ulterioare, incontrolabile in prezentul istoric, ale ideilor sau fantasmelor lui. Idei sumare, insuficient nuantate, ca „exproprierea expropriatorilor“ sau „dictatura proletariatului“, pot naste monstri in aplicarea lor ulterioara, resentimentara, „vulgara“, zeloasa a celor care, fara voia ta, te „traduc“ in practica si astfel te inscriu intr-un mod neasteptat in memoria de durata, poate definitiva a omenirii.

In functie de interesele lor, oamenii lasa ideile sa moara ori se folosesc de ele ca de niste arme. Mai ales cind e vorba de idei anume concepute sa schimbe lumea. Atrasi de vehementa ideilor tale, unii pot sa te transforme in calau fara voie, convinsi fiind ca le esti erou eliberator. Te trezesti in ipostaza de „vinovat fara vina“ (vezi analiza subtila intreprinsa pe aceasta tema de Ion Ianosi in studiul Nietzsche si Marx, in Secolul 21, nr. 1-6/2001). Nu trebuie sa decretam uitarea; ca si iubirea, ea nu poate fi poruncita. Amnezia comandata nu pare sa aiba sorti de izbinda. In aceasta privinta, toate dictaturile au esuat. Cit despre uitarea prin ignorare deliberata, ea poate avea rezultate neasteptate. „Cind vrei sa uiti pe cineva, inseamna ca te gindesti la el“, citim in Caracterele lui La Bruyère. Astazi admitem ca Marx n-a reusit sa fie o fatalitate, dar a ramas un autor. In aceasta calitate el va fi probabil uitat in clipa cind ar deveni ininteligibil, cind nu ar mai putea sa le spuna nimic oamenilor, nimic interesant, nici macar amuzant.

Cultura, nr. 67, 12 aprilie 2007