OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Teatrul Nottara, Bucuresti
Schilodul din Inishmaan de Martin McDonagh, traducere de Vlad Massaci si Cristi Juncu
Regia: Vlad Massaci
Scenografie si light design: Andu Dumitrescu
Costumele: Anca Raduta
Ilustratia muzicala: Cristi Juncu
Cu: Alexandru Jitea, Anda Caropol, Ruxandra Sireteanu, Constantin Draganescu, Bogdan Voda, Gabriela Crisu, Sorin Cocis, Ion Siminie, Camelia Zorlescu

Billy e infirm; parintii i-au murit (unii spun ca s-au sinucis din cauza lui), si traieste in casa (pravalia) unor matusi (care nu-i sint de fapt rude); o iubeste platonic pe vecina Helen, recunoscuta in sat exclusiv pentru gura spurcata si predispozitia spre aruncatul cu oua, iar pasiunea vietii lui pare a fi uitatul indelungat la mersul vacilor. Billy si ai lui traiesc pe o insula irlandeza unde lumea se ocupa cu pescuitul (si-si aduc inca aminte de vremea cind prindeau rechini) si maninca multa mazare. Se simt in capcana unei marginalitati geografice, etnice, sociale.

Dar Irlanda nu e totusi ultimul loc de pe pamint cita vreme aici vin sa traiasca dentisti francezi, iar la un drum cu barca distanta niste americani fac un film cu figuratie locala. Pentru generatia tinara – Helen, fratele ei, Bartley, Billy insusi –, filmul e o sansa: sa iasa din Inishmaan, sa plece in America.
Dar aceasta evadare (care-i reuseste, paradoxal, tocmai lui Billy – care, insa, rateaza integrarea intr-o alta lume) e numai aparent tema piesei lui Martin McDonagh (foarte bogat-expresiv tradusa de Massaci si Juncu); Schilodul din Inishmaan nu e nici macar povestea lui Billy-schiopul, e descrierea rafinata a unei pinze de paianjen construite din birfe si a realitatii construite din colportari. E un mod de existenta a comunitatilor mici si inchise a carui explorare apropie textul irlandez de publicul romanesc (in cazul acestei montari, cel de la Nottara-ul bucurestean).

Spectacolul lui Vlad Massaci – in care, din nou, scenografia (cu ale sale compozitii video de spatiu) lui Andu Dumitrescu are un rol esential – e unul structural clasic, insa destul de experimental in distribuirea actorilor. Gabriela Crisu (Helen) iese din seria de fiinte serafice, domnisoare, eventual ingenue, pe care le joaca de obicei, pentru o fatuca fara multe sensibilitati, care te scuipa cum ti-ar spune Buna ziua. Camelia Zorlescu face un savuros rol de compozitie in Mammy, nonagenara care plinge inca dupa barbatul mort acum 40 de ani si e imbatata sistematic de fiu-sau. Fiul – colportorul absolut al tutu-ror zvonurilor, agasant, dar baiat bun pina la urma – e jucat de Constantin Draganescu si pare a fi un rol de vocatie pentru el, desi nu e ceva ce sa fi facut altcindva, in timp ce matusile – Ruxan-dra Sireteanu si Anda Caropol – reusesc sa pastreze un echilibru interpretativ decent, la fel ca Sorin Cocis in marinarul Babybobby. Singurul care nu-si acordeaza registrul e Alexandru Jitea in Billy, suficient de patetic de la bun inceput pentru a dezechilibra spectacolul; impune salii compatimirea, ceea ce nu face bine scenei.
Sint si jucarele inteligente si surprinzatoare in Schilodul din Inishmaan (cele mai multe, datorate colaborarii cu Andu Dumitrescu) care, insa, povestite, isi pierd din farmec. Pentru ele, cititorul de pina acum trebuie sa schimbe locul pentru un fotoliu de spectator la Teatrul Nottara.