Nr. 611 din 10.02.2012

Memoria locurilor
Biblioteca observator cultural
Editorial
Actualitate
In memoriam
Opinii
Document
Informaţii
Politic
Literatură
Eseu
Memorialistică
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2010   |   Septembrie   |   Numarul 540   |   Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea (II)

Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea (II)

Autor: Marius OPREA | Categoria: | 3 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea (II)

Indiferente la declaraţii, la adresele oficiale sau la tăcerea foştilor securişti şi a Serviciului Român de Informaţii, umbrele trecutului i-au asediat lui Traian Băsescu din timp în timp liniştea, i-a pus la încercare nervii, aducîndu-l de mai multe ori în situaţia de a-şi pierde cumpătul şi de a se contrazice pe sine. Căci, în confruntarea cu trecutul, stăpînirea de sine se pierde, argumentele şi explicaţiile se sfărîmă de fapte. Inclusiv de acelea consemnate într-un anume registru, într-o zi de noiembrie a anului 1977.

Complotul tăcerii

Peste ceea ce se întîmpla cu foştii securişti din Portul Constanţa, coalizaţi într-un adevărat complot al tăcerii (cu excepţia reacţiei singulare a lui Mihai Avramides, ofiţerul operativ care l-a racolat pe Băsescu în 1977) şi dincolo de aceeaşi tăcere care a învăluit şi activitatea sa la Anvers, s-au găsit, în schimb, ofiţeri din fosta Securitate care să-i ia apărarea lui Traian Băsescu. În 6 octombrie 2005, Gheorghe Dinu a declarat că, din poziţia sa de fost şef al Serviciului Contraspionaj al Inspectoratului Judeţean de Securitate de la Constanţa, ştie că „Băsescu nu a fost informatorul meu sau al subalternilor mei“, fără să precizeze însă dacă Securitatea Portului Constanţa i se subordona sau dacă, încălcînd bine cunoscutul principiu al conspirativităţii „muncii de securitate“, ofiţerii îi raportau despre fiecare informator racolat. În schimb, fostul securist lăsa să se înţeleagă că alta ar fi fost situaţia lui Traian Băsescu la Anvers, căci „în toată lumea, numai ambasadorii, dar foarte rar, nu au fost ofiţeri acoperiţi“.

Toate aceste jumătăţi de adevăr pornesc din liniştea încleştată cu care foştii ofiţeri de la Serviciul de Securitate al Portului Constanţa privesc în urmă, spre acea zi din noiembrie 1977. Explicaţia acestor atitudini a fost sintetizată de Mircea Dinescu, într-o declaraţie din 13 decembrie 2005. Membrul Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii spunea: „în mod normal, Traian Băsescu ar trebui chemat la audieri. Însă, acum el este preşedinte şi nu ştiu în ce măsură vreun fost ofiţer de Securitate va mai avea curajul să vorbească de trecutul lui“. Cu atît mai puţin un serviciu de informaţii – astfel încît „camionul de rapoarte“, despre care vorbea la un moment dat Traian Băsescu, a dispărut, învăluit în umbrele trecutului, precum odinioară camionul de margarină, împărţit frăţeşte între fabrica de îngheţată a fraţilor Băsescu şi prăjiturile cofetăriilor Ana ale lui George Copos.

Solicitat public din nou de către două organizaţii nonguvernamentale (Grupul de Investigaţii Politice şi Miliţia Spirituală) să dea publicităţii numele informatorilor din reţeaua folosită de Mihai Avramides, în perioada august 1977-august 1982, cînd acesta a fost ofiţer operativ principal cu gradul de locotenent major la serviciul Securitate pentru Portul Constanţa (UM 0757 – DSS), notele pe care reţeaua informativă i le-a furnizat, rezultatele „muncii operative“ şi dosarele de urmărire informativă (D.U.I.) „Marcu“ şi „Cîrma“ la care ofiţerul lucrase, SRI a răspuns din nou că nu deţine asemenea dosare.

Un securist bun

Traian Băsescu a avut în preajma sa întodeauna cîte un „securist de treabă“, simţindu-se, probabil, în siguranţă şi confortabil în prezenţa lor, ca o pavăză menită să-l apere împotriva trecutului. Aşa că par cel puţin inexplicabile – şi de pus doar pe seama tensiuinii pe care o trăia în preajma verdictului aşteptat de la CNSAS cu privire la colaborarea sa cu Securitatea – afirmaţiile pe care avea să le facă în 5 septembrie 2006, intervenind în direct la emisiunea „Ştirea zilei“ de la Antena 3, pentru a spune, între altele, că atacurile la care este supus, cu privire la trecutul său de colaborator, vin tocmai din partea foştilor securişti.

Este drept, cu unii dintre aceştia a avut şi experienţe nefericite. De pildă, cu Mihai Darie, fostul secretar al Partidului Democrat (dinaintea lui Silvian Ionescu), de asemenea provenit din Securitate. Darie a fost ofiţer în Direcţia de Informaţii Externe, din 14 aprile 1976 şi pînă la fuga lui Mihai Pacepa, din 1978, cînd, asemenea multor ofiţeri din spionaj al căror nume era cunoscut de „defector“, a fost „reciclat“ şi trimis la Securitatea Municipiului Bucureşti, unde, între altele, a avut sub supraveghere Spitalul Fundeni şi, inclusiv, pe soţia dizidentului Radu Filipescu, care lucra acolo. Activitatea sa în Securitate nu l-a împiedicat să se „reorienteze“ profesional; din 1990 ajunge şef al Comisiei economice din cadrul Frontului Salvării Naţionale şi apoi Secretar General al Partidului Democrat, după scindarea FSN. În 1997 a fost propulsat, cu susţinerea PD, ca secretar general al Prefecturii Capitalei şi apoi ca vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Dezvoltare şi membru în mai multe comisii de „privatizare“. Ca şi Silvian Ionescu, Mihai Darie este acţionar la mai multe firme, a acumulat o avere conformă cu „rangul“ său şi are certificat de revoluţionar, cu toate drepturile aferente. Nu odată, a participat, la dreapta lui Traian Băsescu, la întîlniri politice importante.

În 12 februarie 1998, răspunzînd unui ziarist care l-a întrebat de ce a fost inclus Mihai Darie în delegaţia PD care s-a întîlnit în ianuarie 1998 cu preşedintele Emil Constantinescu, avînd în vedere că a făcut parte din Securitate, Băsescu a răspuns că acesta a fost invitat pentru că era nevoie de mai mulţi oameni care să confirme ceea ce s-a discutat cu preşedintele şi că, de altfel, Darie este „unul din foştii securişti cinstiţi“. În 2001, el a fost unul dintre susţinătorii lui Traian Băsescu în cucerirea poziţiei de preşedinte al PD. Era atît de cinstit, încît, în 17 iunie 2003, a fost primit şi de Patriarhul Teoctist. Dar o lună mai tîrziu, pe 8 iulie, securistul cinstit Mihai Darie părăseşte Partidul Democrat şi trece peste drum, la PSD, argumentîndu-şi decizia prin faptul că fostul său protector, Traian Băsescu, de fapt distruge partidul, provoacă scandal şi creează animozităţi în clasa politică. „Mă doare, după 14 ani de zile, să constat că lucrurile în PD se îndreaptă într-o direcţie greşită“, spunea acum fostul securist protejat de Traian Băsescu (Azi, 9 iulie 2003). Ca o paranteză, trădarea sa nu a rămas nerăsplătită: a ajuns consilier al prim-ministrului Năstase, pe probleme de administraţie publică locală.

Un securist şi mai bun

În partid şi de-a dreapta lui Traian Băsescu, locul rămas liber a fost ocupat de bine-cunoscutul Silvian Ionescu. El este, cum am mai arătat, un apropiat al actualului preşedinte, ei acordîndu-şi reciproc, după 1989, sprijin în ascensiunea politică.

Silvian Ionescu s-a născut la 1 septembrie 1951, în Constanţa. A intrat în Securitate în anul 1974, după absolvirea Academiei de Studii Economice, Facultatea de Comerţ Exterior din Bucureşti. Între 1979-1983, s-a aflat în misiune permanentă în Portugalia. Ulterior a avut mai multe deplasări în străinătate, în misiuni speciale. În 1985 a devenit şef de serviciu în Direcţia I din cadrul Centrului de Informaţii Externe, care avea drept atribuţii principale spionarea ţărilor membre NATO şi urmărirea informativă a disidenţilor români stabiliţi în străinătate, post pe care l-a deţinut pînă în decembrie 1989.

În aprecieri de serviciu din perioada în care a lucrat în Securitate, se afirmă că „a încălcat normele muncii“, avînd relaţii neoficiale cu cetăţeni străini, deconspirări, raportări şi chiar deconturi false. A fost trecut în rezervă la data de 31 martie 1990, cu gradul de căpitan, de la C-510, unitatea de contraspionaj din cadrul Serviciului de Informaţii Externe (fosta unitate 0195 din cadrul DIE, cea a generalului Moţ, care „centralizase“ operaţiunile de „aport valutar special“). A obţinut certificat de revoluţionar şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege.

De la începutul anului 1990, Silvian Ionescu a intrat în politică, fiind unul dintre membri fondatori ai Frontului Salvării Naţionale ca partid. A făcut parte din primul Colegiu Director, fiind secretar executiv organizatoric, iar după scindarea FSN, a ocupat funcţii similare în Partidul Democrat. În anul 2000, a făcut parte din echipa de consilieri generali ai lui Traian Băsescu pentru Primăria Capitalei, din care a demisionat în 2002, în urma publicării rezultatelor anchetei Corpului de Control al primului-ministru, referitoare la afacerile pe care consilierii locali (între care şi el) le făceau cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Suspiciunile privind implicarea sa în acte de corupţie sînt mai vechi. Într-un raport înaintat Consiliului Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei şi a Crimei Organizate, în 1998, se arăta că „dispune de o situaţie materială deosebită, deţine mai multe apartamente în Bucureşti, o vilă la Mogoşoaia, mai multe autoturisme“. De atunci încoace şi pînă astăzi, situaţia lui materială s-a îmbunătăţit simţitor. Ca şi cea politică. El a ocupat funcţiile de membru în Biroul Permanent al PD, secretar executiv al PD, preşedinte al Organizaţiei PD Sector 3 şi a fost nominalizat pe lista de consilieri cu care Traian Băsescu s-a prezentat în alegerile pentru Primăria Capitalei.
 

După succesul în alegeri al Alianţei „Dreptate şi Adevăr“, în 9 ianuarie 2005, a fost numit Prefect al Capitalei, dar în 14 ianuarie a demisionat din funcţie, în urma unor afirmaţii publice ale preşedintelui Traian Băsescu, care s-a exprimat într-o emisiune televizată împotriva numirii pe care PD a făcut-o pentru Prefectura Capitalei, din cauza trecutului său. Era „o mare dezamăgire şi o surpriză neplăcută“ din partea foştilor colegi din PD: „nu era cazul să fie desemnat prefect în cea mai mare prefectură din ţară [...]. Măcar problemele mediatice ştrebuiau să contezeţ şi nu trebuia să facă acest lucru. Se găsea un loc sub soare pentru un om care a muncit, pentru un om devotat, nu neapărat în cea mai importantă prefectură a României“.

Patru zile mai tîrziu, Silvian Ionescu a demisionat, declarînd că în decizia sa „a prevalat dezamăgirea domnului preşedinte Traian Băsescu“, iar domnul preşedinte s-a declarat mulţumit de „eleganţa gestului lui Silvian Ionescu“. Locul sub soare pentru Silvian Ionescu a fost găsit în 8 aprilie 2005, cînd a fost numit Secretar de Stat în Ministerul Mediului şi comisar-şef al Gărzii de Mediu, înlocuindu-l în acestă funcţie pe generalul Silinescu, care înainte de 1989 fusese coleg cu Silvian Ionescu în cadrul DIE.

Traian Băsescu simţea, probabil, nevoia să aibă permanent în preajmă o persoană calmă, echilibrată, cu o perspectivă asupra „dedesubturilor“ acestei lumi, aşa cum se vede că ar fi un „securist de treabă“. În termeni psihologici, această reacţie se numeşte „teamă de abandon“. Căci puteau veni vremuri în care umbrele trecutului să bîntuie din nou, iar pavăza împotriva lor trebuia ţinută aproape.

Aliat cu Măgureanu şi „securiştii cei buni“

Pînă la întîmplările pe care le vom descrie mai jos şi care aveau să-i tulbure din nou curba lină, dar decisă, a ascensiunii sale, Traian Băsescu a găsit cu cale chiar să provoace el însuşi atacuri politice pe tema Securităţii.

De pildă, în 25 aprilie 2000, Teodor Meleşcanu, pe atunci preşedinte al Alianţiei pentru România, a fost acuzat de Băsescu tocmai din această direcţie: „sub aparenţa zîmbetului liniştit, Meleşcanu încearcă să aducă fosta Securitate în zona de decizie politică [...]. Singura soluţie pentru îndepărtarea din viaţa politică a unor indivizi de teapa domnului Meleşcanu este aplicarea Legii privind accesul la dosarele fostei Securităţi“. În replică, Meleşcanu i-a răspuns lui Băsescu că nu se lasă impresionat de ameninţările lui Traian Băsescu, deoarece „nu va avea timp să şi le pună în practică, după ce efectele Legii Ticu se vor face simţite“. Probabil, fiecare ştia sau bănuia cîte ceva despre celălalt; dar, cum se va dovedi, timpul l-a contrazis pe domnul Meleşcanu – cel puţin din perspectiva faptului că umbrele trecutului nu au stat în calea ascensiunii lui Traian Băsescu.

În curînd, Traian Băsescu avea să-şi tempereze de tot elanul antisecuristic, după ce, în mai 2001, s-a realizat fuziunea între Partidul Democrat şi Partidul Naţional Român, condus de Virgil Măgureanu. Întrebat pe 24 mai 2001 ce rost are fuziunea dintre PD şi PNR, în condiţiile în care sînt cunoscute legăturile membrilor acestui partid cu fosta Securitate, Traian Băsescu a răspuns printr-un subterfugiu neconvingător: „în ce priveşte pe domnul Măgureanu şi pe alţi oameni care au colaborat cu Securitatea, sigur că infestarea partidului cu astfel de oameni este toxică, dar legislaţia în vigoare îi pune în faţa opiniei publice şi opinia publică decide dacă poate fi ales, dacă nu poate fi ales în vreo structură de conducere“. Cu alte cuvinte, pînă la proba contrarie, toţi securiştii sînt buni – cel puţin pentru politică. Balanţa lui Traian Băsescu de a judeca oamenii din perspectiva trecutului lor a înclinat de-a lungul timpului, se pare, mai întotdeauna în favoarea celor care, în vreun fel sau altul, aparţineau acelei lumi a ochilor albaştii şi a privirii oţelite.
 

Lui Traian Băsescu umbrele trecutului i-au oferit un răgaz de cinci ani, din 1992 şi pînă în 1997, cînd, după cum am văzut, cu prilejul izbucnirii scandalului „lista lui Severin“, a trebuit să facă unele confesiuni faţă de colegii din conducerea Partidului Democrat cu privire la activitatea sa ca reprezentant NAVROM la Anvers. Tema a revenit în dezbatere în iunie anul următor, în contextul scandalului Barany, cînd Băsescu a fost solicitat din nou la clarificări cu privira la relaţiile sale cu Securitatea. Dar, practic, la mai bine de un deceniu de la dezvăluirile din 1992, bătăliile sale pentru apărarea propriei imagini au fost puternic ancorate în prezent, fiind legate de acuzaţiile care i-au fost aduse cu privire la activitatea ca ministru al Transporturilor, cu precădere la ceea ce presa a numit, preluînd un caz aflat pe masa procurorilor, „dosarul Flota“. Un nou scandal public avea să izbucnească, în legătură cu trecutul său dinainte de 1989, la doisprezece ani de la primele dezvăluiri cu privire la legăturile pe care Traian Băsescu le-ar fi avut cu Securitatea.

Băsescu, „parte vătămată“

Pe 15 februarie 2004, Mugur Ciuvică, fost şef de cabinet al preşedintelui Emil Constantinescu, alături de fostul ofiţer navigator Max Bădin, din Constanţa, l-au acuzat din nou pe Traian Băsescu de colaborare cu poliţia secretă comunistă, readucînd în atenţia publică Registrul cu persoanele din rîndul membrilor PCR pentru care s-a dat aprobarea să sprijine munca de Securitate, în care acesta figura ca „sursă“ a Securităţii. Băsescu l-a dat în judecată pe Mugur Ciuvică pentru calomnie, acesta din urmă fiind condamnat – prin sentinţă definitivă la 14 februarie 2005, cînd „partea vătămată“ ajunsese preşedintele României – la plata a 500 milioane lei despăgubiri. Iniţial, Traian Băsescu solicitase, simbolic, un leu, dar a revenit – iar instanţa i-a acordat exact suma cerută ca despăgubiri, dar pe care acesta nu a mai întreprins, ulterior, demersuri pentru a o obţine de la cel condamnat. Procesul a fost intens mediatizat şi a avut darul să readucă în atenţia publică sensibila problemă a relaţiilor sale cu Securitatea.

Traian Băsescu fusese deja audiat, în conformitate cu statutul său public şi cu legea, de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. După republicarea datelor din registrul amintit, în 27 februarie 2004, Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat că, la această instituţie, împotriva lui Traian Băsescu „nu există nici o probă reală. Acest registru a mai ieşit la lumină acum cîţiva ani. Noi cînd l-am audiat pe Băsescu l-am întrebat despre acest lucru, iar el ne-a spus că, în momentul în care venea din cursă, era luat la întrebări de un ofiţer“. Cu aceeaşi ocazie, Mircea Dinescu declara că „mai interesant“ este cazul lui Silvian Ionescu, a cărui convocare la CNSAS era iminentă. În aceeaşi zi, după cum am văzut deja, fostul spion recunoştea că a fost şeful Serviciului I, care se ocupa de Vestul Europei, inclusiv de Belgia, calitate în care ştia că „acolo exista un cetăţean Traian Băsescu la NAVROM la Anvers“, de care îşi amintea, deşi nu îi fusese subordonat. După audierea lui Silvian Ionescu, în luna februarie 2005, Mircea Dinescu declara că acesta „a lucrat la SIE şi a răspuns de Agenţia NAVROM-Anvers, între 1987-1989, unde a fost angajat domnul Băsescu“.

Dar nu la CNSAS avea să poarte Traian Băsescu bătălia cu propriul trecut, ci în faţa instanţei de judecată, unde îi chemase pe Mugur Ciuvică şi Max Bădin, acuzîndu-i de calomnie. În declaraţia de parte vătămată, din 17 martie 2004, Băsescu arăta că rapoartele sale făcute cu privire la voiajele pe mare „nu se refereau la persoane, ci numai la activităţile desfăşurate pe parcursul voiajului [...]. Nu am avut legături cu persoane ce făceau parte din Securitate [...]. De altfel, niciodată nu am fost contactat de un astfel de reprezentant“. Noua afirmaţie nu era de natură să facă lumină printre umbrele trecutului, ci să producă o şi mai mare confuzie. Căci alte declaraţii trecute şi viitoare ale lui Traian Băsescu (din iunie 1998, din 30 septembrie 2004, din 1 iunie 2004, din 3 iunie 2004, din 8 octombrie 2004, din 7 februarie 2005, din 13 decembrie 2005, din 19 iunie 2006 şi din 5 septembrie 2006), conform cărora activitatea sa de dinainte de 1989 reclama contacte cu ofiţerii poliţiei secrete comuniste, o contrazic pe cea făcută în instanţă la data de 17 martie 2004, în care spunea că nu a avut legături cu persoane din Securitate.
 

Traian Băsescu avea să revină asupra acestei afirmaţii destul de repede, fără să o corecteze explicit. La 1 iunie 2004, prezent la emisiunea „Tu decizi“, difuzată de Prima TV, la întrebarea dacă a fost colaborator al Securităţii, a răspuns că „în limitele legii a colaborat cu toate instituţiile statului, inclusiv cu Securitatea statului“, iar în 3 iunie 2004, la emisiunea „Alege Naşul“, difuzată de B1 TV, tot el declara: „eu vă pot spune, sub cuvînt de onoare, că nu am făcut niciodată poliţie politică, aşa cum este definită de lege, şi că atîta timp cît am fost comandant de navă, atîta timp cît am fost în anchete privitoare la mari accidente navale, înainte de 1990, blocaje de cîrmă pe Canalul Suez la un petrolier, scufundarea navei «Independenţa», scufundarea navei «Unirea», cazul dramatic de la Haga, judecata de la Haga, în cazul navei «Mehedinţi», am participat la aceste cazuri, acolo au fost mulţi specialişti, comandanţi de navă, jurişti, avocaţi, şefi mecanici, dar şi ofiţeri de securitate, întotdeauna“. Între timp, continua procesul Băsescu – Civică, prin citarea martorilor. (În vara anului 2004, am fost citat ca martor al apărării în procesul intentat de Traian Băsescu lui Mugur Ciuvică, în urma dezvăluirii legăturilor actualului preşedinte cu Securitatea. Am declarat în faţa instanţei că documentele prezentate de Ciuvică sînt autentice şi că ele sînt conforme cu practicile şi uzanţele Securităţii, fără a face nici o referire personală la Traian Băsescu. Răspunsurile date au privit efectiv aspecte legate de practicile poliţiei politice în racolarea informatorilor şi consemnarea activităţii acestora în documente şi registre, precum cel incriminat.)

Serviciul Român de Informaţii – „martor“ al acuzării

Începînd cu luna mai a acelui an, Mugur Ciuvică a solicitat mai multe probe în apărare. Pe 25 ale lunii, adresa Colegiului CNSAS o cerere de reverificare a colaborării lui Traian Băsescu cu Securitatea, indicînd, în acest sens, mai multe documente care ar trebui consultate: Registrul jurnal pentru evidenţa reţelei informative din Judeţul Constanţa; adresa numărul 0043467 din 3 august 1978, prin care dosarul personal al lui Traian Băsescu a fost primit la arhiva Securităţii; procesul verbal numărul 58212 din 15 august 1979, pe baza căruia a fost distrus dosarul personal al lui Traian Băsescu; dosarul personal numărul 3990 din perioada 1977-1979 al colaboratorului Securităţii Constanţa Traian Băsescu; dosarul de urmărire informativă (DUI) „Cîrma“, din perioada 1979-1981, referitor la o avarie petrecută pe nava Dacia şi dosarul de urmărire informativă privind petrolierul Independenţa.

CNSAS a transmis mai departe SRI-ului lista acestor documente, prin adresa S/2256 /A/28 mai 2004, după cum a fost înştiinţat Ciuvică, dar răspunsul, sosit după numai zece zile, a fost dezarmant: „nu au fost identificate în arhiva preluată de la fostele organe de securitate“ documentele din adresa citată. Tot la sfîrşitul lunii mai, aceleaşi documente erau solicitate SRI-ului de către Judecătoria Sectorului 2, unde se derula procesul Băsescu – Ciuvică, dar răspunsul (transmis, de astă dată, o lună mai tîrziu) a fost acelaşi cu cel transmis CNSAS-ului: „documentele solicitate nu au fost identificate în arhiva preluată de la fostele organe de securitate“ (Adresa SRI către CNSAS este descrisă la Punctul 6 al Deciziei Colegiului CNSAS nr. 310/26.09.2006, iar răspunsul transmis Judecătoriei Sectorului 2 de către SRI a fost înregistrat la instanţă cu nr. 62978 din 28 iunie 2004).

În toamna aceluiaşi an, umbrele trecutului aveau să se năpustească din nou asupra lui Traian Băsescu, tocmai datorită acestui proces pe care el îl intentase, constituindu-se parte vătămată, faţă de calomnia privind colaborarea sa cu Securitatea. Era îngrijorat, iar colegii de partid i-au stat alături; pentru prima dată în carieră, cum nu se întîmpla nici măcar în vremea scandalului „Flota“, Traian Băsescu nu-şi ascundea supărarea şi simţea nevoia de sprijin. Cel puţin din partea Serviciului Român de Informaţii l-a primit sub forma negării oricărui dosar care îl priveşte.

Băsescu sub apăsarea trecutului

Băsescu era mîhnit şi abătut, din nou bîntuit de umbrele trecutului. În faţa instanţei de judecată, la 1 septembrie 2004, doi dintre apropiaţii săi de atunci, Adriean Videanu şi Dorin Iacob, pentru a potenţa efectele negative pe care „calomnia“ lui Ciuvică cu privire la colaborarea cu Securitatea o avea asupra preşedintelui lor, au declarat că „atitudinea lui Traian Băsescu în perioada cînd au fost făcute acele afirmaţii a fost una de mîhnire. Stătea de vorbă cu noi, cu apropiaţii din partid, pînă la două-trei noaptea, simţea parcă nevoia să se disculpe în faţa noastră. Începuse să vorbească şi cu foştii lui colegi din Marina Civilă, parcă ar fi simţit nevoia să ceară dovezi în sprijinul lui“, spunea Videanu, care, ca responsabil cu „imaginea partidului“, a avut, după cum declara, mult de lucru pentru a înlătura „efectele pe care aceste calomnii le-au avut asupra imaginii publice a lui Băsescu“.

Mai ales că, după cum dovedeau sondaje de opinie, credibilitatea liderului PD a fost „zdruncinată“ începînd cu luna februarie a acelui an. „El este un om care a dus multe bătălii cu instituţiile statului, dar puţine lucruri l-au afectat aşa cum au făcut-o aceste afirmaţii. A fost singura ocazie de acest gen cînd a discutat cu reprezentanţii partidului problemele sale personale. De exemplu, în dosarul «Flota» ne-a rugat să nu angrenăm partidul, susţinînd că este o problemă personală“, a mai adăugat Videanu. Mîhnirea lui Băsescu a fost sesizată şi de fostul secretar executiv al PD Dorin Iacob (provenit şi el tot din „zona serviciilor“, precum predecesorii): „Traian Băsescu are o mîndrie personală şi o satisfacţie a tot ce a realizat în cariera sa, însă, aşa de mîhnit, de zdruncinat, cum l-am văzut atunci cînd Bădin şi Ciuvică l-au acuzat că ar fi fost «turnător» pentru Securitate între anii 1978 şi 1989, nu l-am văzut niciodată“ (Cotidianul, 2 septembrie 2004).

Dar confruntarea cu umbrele trecutului era abia la început; procesul abia stîrnise apele întunecate, iar mîlul de la fundul lor ieşea încet la suprafaţă. Jucată sau nu de apropiaţii săi ca argument de sensibilizare a instanţei, mîhnirea lui Traian Băsescu avea în curînd, cu siguranţă, să nu mai rămînă doar o poză de familie cu democraţi adunaţi în jurul preşedintelui abătut, ci o reală problemă de imagine.

Va urma



Articole in legatura
Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea (IV)
Etichete:  Traian Băsescu, Marius Oprea

Comentarii utilizatori

ConstantinComaritan - Miercuri, 8 Septembrie 2010, 18:35

...no coment toti care au traiesc colaboreaza in un fel sau altul cu institutiile statului.

probeadi - Joi, 9 Septembrie 2010, 22:16

inca asteptam probele, domnule Oprea, caci asa, din context, multe se pot spune. Asta nu e cercetare autentica, ci vrajeala. Cind veti veni cu probe, va vom crede, pina atunci birfe si insailari luate din context. Daca vreti se poate face o treaba din asta pt oricine.

veram@rdslink.rovera - Vineri, 10 Septembrie 2010, 10:10

Citind aceste "senzationale" dezvaluiri, incep sa inteleg de ce dl. Oprea a fost dat afara de la Institutul de studiere a crimelor comunismului. Pentru ca e un poet mediocru, eventual prozator fara talent, dar nicidecum istoric.

 
 
 
 
Cele mai citite articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
La telefon, Ion Vinea
AVALON. Modelul prezidenţial
Cele mai comentate articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Exponatul
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
Caragiale de ieri şi politicienii de azi
Cele mai recente comentarii
Cand "executia simbolica" a tatuclui Base?
Prea multa patima
MEMORIA-I OCHIUL TIMPULUI ( şi nu numai d-lui. Peter Dan)
da, da,
vaz ca,
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Infocarte Uniunea Artistilor Plastici Cartier
 
Elite Art Gallery vreaubilet ro Corporate Image Reteaua literara Institutul Cultural Roman Business Edu Dana Art Gallery
 
International Experimental Engraving Biennial LicArt Senso TV