OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

După mai multe demersuri, o adresă a Ministerului Apărării Naţionale (MApN) din 30 septembrie 2004, trimisă Judecătoriei Sectorului 2 ca răspuns la cererea instanţei care avea pe rol dosarul nr. 1949/2004 (Băsescu versus Ciuvică), avea să provoace noi valuri de acuzaţii şi dezminţiri cu privire la colaborarea „părţii vătămate“. Adresa afirma că „Băsescu Traian a fost colaborator al organelor de contrainformaţii militare, pe timpul cît era elev al Institutului de Marină, avînd dosarul personal nr. 3990/09.11.1973“.

O răsturnare de situaţie: apare dovada

Mai precis, în depozitul de arhivă al MapN, fusese identificat un nou registru în care figura numele lui Traian Băsescu – Registru-jurnal pentru evidenţa reţelei informative a Comandamentului Marinei Militare Constanţa, inventariat la nr. 39/1972. Din studiul acestuia, după cum se arată în adresa transmisă instanţei de judecată, a rezultat că „Băsescu Traian, născut la data de 4 septembrie 1951, a fost colaborator al organelor de contrainformaţii militare, pe timpul cît a fost la Institutul de Marină, avînd dosarul personal nr. 3990 din 9 noiembrie 1973. Nu i s-a stabilit nume conspirativ. La data de 27 septembrie 1976, la terminarea studiilor, s-a încetat legătura cu acesta. Dosarul personal cu numărul de mai sus a fost transferat la Inspectoratul Judeţean Constanţa al Ministerului de Interne, cu adresa nr. 00151392 din 29 septembrie1976“. Se mai spune că în arhivele militare nu există alte documente din acest dosar, preluat de fosta Securitate, în afara menţionării sale, dar şi că „nu a fost identificat procesul verbal de distrugere a dosarului personal nr. 3990“ (document reprodus de Bogdan Tiberiu Iacob în Libertatea, din 30 septembrie 2004).

După aceste date, înainte de a fi „sursa“ Traian Băsescu, racolată de locotenentul Mihai Avramides în 5 noiembrie 1977, acesta colaborase cu Securitatea încă de pe băncile Liceului de Marină. Faptul pune într-o nouă lumină şi menţionarea numelui său în Registrul cu persoanele din rîndul membrilor PCR pentru care s-a dat aprobarea să sprijine munca de Securitate: se poate spune că nu a fost „racolat“ de Avramides (cum acesta şi susţine), ci, pur şi simplu, preluat de acesta şi utilizat în diferite „sarcini pe linie de securitate“, după uzanţele instituţiei, odată cu încadrarea sa la noul său de muncă. Intrat sub „jurisdicţia“ Securităţii din Portul Constanţa, un absolvent de marină, colaborator al Securităţii, schimba atît ofiţerul care-l avea în coordonare, cît şi natura informaţiilor pe care trebuia să le furnizeze. După cum arată cele două registre, cel de la judeţeana de partid şi cel de la Marină, cînd s-a deschis dosarul său de colaborator – elev la Institutul de Marină –, Traian Băsescu împlinise de 5 zile 22 de ani, iar cînd a fost transferat Securităţii, pentru a fi preluat de ofiţerul operativ Avramides de la Securitatea Portului Constanţa, împlinise 26 de ani.

Băsescu contraatacă: „pînă la poliţie politică e cale lungă“

În primele momente după ce aceste noi informaţii au fost făcute publice, Băsescu a declarat că „instanţa a primit de la MApN un document falsificat de serviciile secrete“. Acuzaţia, extrem de gravă, s-a dovedit a fi nefondată – probabil îşi pierduse cumpătul, sub asaltul trecutului. Ulterior, autenticitatea registrului din arhivele militare a fost confirmată de conducerea MApN şi recunoscută de acesta. Dar Traian Băsescu, vicepreşedinte al Alianţei Dreptate şi Adevăr, susţinea în continuare că este victima unui şantaj politic. În 30 septembrie 2004, referitor la documentul MapN, care fusese trimis deja şi se afla la Judecătoria sectorului 2, document potrivit căruia ar fi colaborat cu contrainformaţiile militare de cînd era pe băncile Institutului de Marină, el a dezvăluit că „am primit şi eu acest document cu şapte zile în urmă, sub formă de şantaj, de la o persoană care îmi cerea să negociez, altfel hîrtia va ajunge în dosarul de la judecătorie. Am refuzat orice înţelegere, dar nu am făcut public documentul pe care l-am primit, pentru a nu fi acuzat de scenarită. Acum, informaţia a ajuns la presă pe alte căi decît de la mine şi pot să spun că este o încercare de discreditare puerilă“.

Traian Băsescu a mai declarat că documentul (cu antetul UM 01150, care deţine arhiva MapN) face trimitere la un registru din anii 1972-1973 şi, cum este vorba de un serviciu de contraspionaj, trimiterea ar fi trebuit făcută la un dosar, nu la un simplu registru.

Altfel, Băsescu recunoştea că „în 1973, cînd se zice aici că am devenit colaborator al Serviciului de Contrainformaţii al Armatei, eram în anul II, la Facultatea de Marină. În luna mai a acelui an, am avut o ieşire cu şcoala în Mediterana. Pentru a ieşi peste hotare, la vremea aceea, trebuia să completăm un formular al Serviciului de Contrainformaţii şi să trecem printr-un interogatoriu al ofiţerului de contrainformaţii. Acesta ne-a întrebat fel de fel de stupizenii, despre felul în care se înţeleg părinţii, ce prieteni am, cu ce se ocupă, ce muzică ascult, ce rude am în străinătate şi altele de acest gen. Asta este tot. De aici pînă la poliţie politică este cale lungă“.

Dincolo de aceste afirmaţii şi de cele care i-au urmat, atît ale sale, cît şi ale altora, prieteni sau inamici politici, dezlănţuite într-un adevărat carusel – urmărind aceeaşi axă a legăturilor lui Băsescu cu Securitatea –, cert este un lucru: procesul îl vătăma, în sine, mai mult decît o făcuse afirmaţia lui Ciuvică de la începutul anului 2004. De atunci încoace, Traian Băsescu nu a mai putut relua niciodată ceea ce spusese în prima declaraţie făcută în instanţă, sub jurămînt, la data de 17 martie 2004: „Nu am avut legături cu persoane ce făceau parte din Securitate“.

„Aţi colaborat cu Securitatea?“ „Categoric, da!“

Subiectul colaborării lui Traian Băsescu cu Securitatea i-a provocat acestuia replici care reaminteau, prin ritmul apariţiilor publice, de reacţiile pe care le-a avut atunci cînd fusese incriminat pentru distrugerea flotei comerciale a României.

Dar, să revenim la „războiul declaraţiilor“ cu privire la colaborarea sa cu Securitatea, care avea ca fundal procesul de calomnie pe care Băsescu i-l intentase lui Ciuvică la începutul anului 2004. Traian Băsescu devenise ceva mai prudent. Într-un interviu din 8 octombrie 2004, întrebat dacă a avut legături cu Securitatea, el spunea: „Categoric, da. Cine ar spune că s-a pregătit într-un institut militar de marină, pentru a ieşi în străinătate, şi spune că n-a văzut serviciul de contrainformaţii este mincinos [...]. Eu am făcut serviciu într-un domeniu în care legăturile cu Securitatea erau pur şi simplu de serviciu“. Întrebat, în acelaşi interviu, de cînd au început legăturile sale cu Securitatea şi în ce constau rapoartele pe care le scria, Traian Băsescu a răspuns: „din momentul în care mi-am făcut primul dosar pentru avizul de navigaţie, în Institutul de marină. Cînd urma să plecăm în practica de anul doi, ne-a trebuit un aviz de navigaţie. În acel moment, m-am prezentat în faţa organului de contrainformaţii şi mi-am completat formularul, plus discuţiile, care mergeau pînă la a se interesa de relaţiile de familie“. În final, întrebat dacă regretă relaţia pe care a avut-o cu Securitatea, Traian Băsescu a declarat: „Nu. Pentru că făcea parte din meseria mea. Nu aveam cum să navighez, în raport cu legile statului din acea vreme, iar astăzi să vin să spun: eu, dragi români, n-am văzut ofiţer de Securitate. Ar fi o mare minciună“. Era tocmai ce spusese, în urmă cu şase luni, în faţa instanţei de judecată.

Băsescu a fost pus în dificultate pe acest subiect şi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. De pildă, cu prilejul dezbaterii electorale dintre candidaţii la preşedinţia României, găzduită de cotidianul Adevărul în 18 noiembrie 2004, Petre Roman a amintit ce declarase el însuşi, Traian Băsescu, în contextul în care „colegului nostru, Adrian Vilău, i s-a găsit angajamentul la Securitate“. Atunci, Traian Băsescu ar fi spus: „şi eu a trebuit, cînd am absolvit Şcoala de Ofiţeri, să semnez un asemenea angajament, pentru că altfel nu aş fi putut să fac carieră“. Pentru că, de faţă fiind, Traian Băsescu a negat că ar fi spus aşa ceva, Cristian Tudor Popescu, moderatorul dezbaterii, l-a întrebat pe Petre Roman dacă poate să numească vreun martor al acelei discuţii. Răspunsul lui Petre Roman a fost categoric: „Sigur. Era de faţă toată conducerea partidului, şi Duvăz, şi Severin, şi Babiuc, şi oricine vreţi dumneavoastră“. Controversele pe acest subiect au continuat pe parcursul întregului an care a urmat succesului în alegeri al lui Traian Băsescu, devenit preşedinte al României. Faptul că instanţa de judecată l-a incriminat pe Mugur Ciuvică în 14 februarie 2005 pentru calomnie la adresa noului preşedinte al ţării i-a servit prea puţin.

În 13 decembrie 2005, Traian Băsescu avea din nou de furcă din cauza colaborării cu Securitatea, pentru că nu apăruseră nici un fel de documente lămuritoare privind natura acesteia. Războiul se purta, în continuare, pe tărîmul declaraţiilor, dar, la data de mai sus, fostul preşedinte Emil Constantinescu a cerut CNSAS redeschiderea cercetărilor privitoare la relaţia lui Traian Băsescu cu fosta Securitate. Audiat în acea zi de către Colegiu, „a ţinut un speech impecabil“, după cum s-a exprimat acelaşi Mircea Dinescu, care a adăugat: „vom cîntări nişte lucruri pe care, de exemplu, acum un an nu le înţelegeam prea bine“. El a observat şi că i se pare „ciudată“ o coincidenţă: „la exact ora cînd domnul Emil Constantinescu era audiat la noi, s-a programat tăierea panglicii la arhivele de la marginea Bucureştiului“. Într-adevăr, oferindu-i un neaşteptat gir controversatului Gheorghe Onişoru, preşedintele de atunci al Colegiului, preşedintele Traian Băsescu a participat la inaugurarea noului sediu al arhivelor CNSAS de la Popeşti-Leordeni.

Războiul declaraţiilor

Întrebat de ziariştii prezenţi la eveniment ce părere are despre audierea şi solicitarea lui Emil Constantinescu, acesta a declarat: „Se duce să încălzească aceeaşi ciorbă, cu aceleaşi documente cu care Mugur Ciuvică a pierdut procesul cu mine [...]. S-a dus să le mai prezinte o dată la CNSAS. Onişoru poate confirma“. Onişoru a confirmat pe loc, cu slugărnicie, „deci, subiectul este închis“, iar Traian Băsescu a reiterat mai vechile sale afirmaţii, căutînd să arate că o relaţie a sa cu Securitatea intra în cutuma profesiei: „doar un copil ar spune că a navigat şi n-a văzut ofiţeri de Securitate. Nu avea nimeni control unde ajung rapoartele unui comandant de navă sau rapoartele pe care le făceam de la Anvers către armator. Sînt probleme care, probabil, în sistemul anterior, aveau o trimitere directă şi către organele de securitate ale statului“.

Presa continua însă să comenteze subiectul, considerîndu-se că arhivele rămîn zăvorîte atunci cînd vine vorba de vreun dosar pe numele lui Traian Băsescu. Intervenind în această chestiune, fără să fie clar de ce instituţia servea interesul persoanei, la 11 aprilie 2006, Administraţia Prezidenţială a emis un comunicat, în care se spunea că „preşedintele României, Traian Băsescu, cere public SRI, SIE, MApN, Arhivelor Naţionale, deţinătorilor arhivelor CC al PCR, tuturor instituţiilor care deţin documente privind pretinsele legături cu Securitatea din timpul regimului comunist, să le pună la dispoziţia CNSAS, pentru a putea fi evaluate şi elucidate acuzaţiile privind o presupusă colaborare a şefului statului cu Securitatea. Preşedintele Traian Băsescu afirmă în mod categoric că nu a semnat niciodată un angajament cu Securitatea, că nu a colaborat niciodată cu Securitatea ca poliţie politică şi nu a desfăşurat niciodată activităţi în slujba acesteia. Preşedintele Traian Băsescu considera că acuzaţiile care i se aduc în acest sens nu au nici un fundament real, fiind făcute în baza unor aprecieri care nu sînt susţinute de acte sau documente semnate sau generate de Traian Băsescu“.

În cursul verii, polemica a continuat. În plină caniculă, pe 15 august 2006, Traian Băsescu insista asupra faptului că nu are nimic de ascuns, susţinînd că numai cu o zi în urmă l-a contactat telefonic pe unul dintre proprietarii ultimei nave comandate, petrolierul „Biruinţa“, pentru a da dispoziţie comandantului să caute în arhivă rapoartele pe care le-a făcut: „Sper că aceste rapoarte vor fi găsite, pentru că toate rapoartele înaintate companiei aveau o copie care se oprea la bord“. Rapoartele nu au fost găsite – sau, cel puţin, presa nu a mai aflat, de atunci încolo, nimic în legătură cu ele.

În 2006 se vorbea, tot mai des, despre existenţa unui dosar de colaborare, care ar fi fost distrus în împrejurări încă neclare. În 22 august 2006, referitor la un asemenea act care să ateste o atare procedură, eventual un proces-verbal de distrugere a dosarului Băsescu, Cătălin Harnagea declara că procedura se consemna şi într-un document, „dacă ea s-a produs, ar trebui să se găsească la Serviciul Român de Informaţii“, căci „ar fi fost normal să se păstreze. Cînd se distrugea, erau foarte precişi. Trebuia să existe o dovadă că a distrus dosarul X, Y sau Z, ca să nu fie niciodată tras la răspundere că nu l-ar fi distrus. Exista o precizie în inventariere foarte, foarte exactă“. Fără îndoială, afirmaţia fostului şef al Serviciului de Informaţii Externe avea să-i pună pe jar pe oficialii SRI, care răspunseseră cu atîta siguranţă, atît CNSAS-ului, cît şi Judecătoriei Sectorului 2, că la ei nu se găseşte nimic. Căci, după cum corect sesizase Harnagea, la Securitate, chiar şi nimicul era inventariat. Cum se va vedea, de la declaraţia lui Harnagea şi pînă la „răzgîndirea“ SRI-ului a durat mai puţin de o lună.

Apărat de Guşă şi Măgureanu

Pînă atunci, în stilul său caracteristic, al intervenţiilor telefonice în direct la dezbateri televizate, pe 31 august 2006, Traian Băsescu declara la emisiunea „Oamenii Realităţii“, difuzată de Realitatea TV, că nu a fost informator sau colaborator al Securităţii, că nu a comis acte de poliţie politică în timpul regimului comunist şi că toate rapoartele scrise în perioadele cît a fost căpitan de vas şi reprezentant la Anvers au fost exclusiv de natură profesională: „în calitatea de comandant de navă, de secund al navelor petroliere pe care am făcut serviciu, am făcut zeci, sute, probabil mii de rapoarte. Erau rapoartele pe care le fac şi un comandant român, şi unul suedez, şi unul britanic [...]. Prin natura funcţiilor pe care le-am îndeplinit în timpul comunismului, dacă aş spune că n-am văzut ofiţer de Securitate, aş fi cel puţin caraghios. Mi-am făcut serviciul, mi-am depus rapoartele la compania de navigaţie la sosire. Şi tot timpul am susţinut că am avut impresia, datorită tipului de nave pe care am lucrat, că acestea au fost sub atenţia organelor de Securitate, a uneia din direcţiile economice, ceva de genul acesta [...]. Nu veţi găsi rapoarte adresate Securităţii de căpitanul de cursă lungă Traian Băsescu, de studentul Băsescu, de ofiţerul Băsescu“.

Virgil Măgureanu, fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, a declarat la rîndul său într-un interviu că atît notele pe care Băsescu le întocmise la Anvers, cît cele în calitate de inspector-şef al navigaţiei civile erau „în mod sigur, pe fişa postului, erau obligatorii [...], era o funcţie proeminentă şi a face informări, sinteze sau ştiu eu cum s-o mai fi numind [...], note de serviciu către respectiva Securitate... era o chestiune care revenea în mod normal, obişnuit“ (Ziua, 2 septembrie 2006). Şi, cum e firesc, noi trebuie să înţelegem, din spusele domnului Măgureanu, că acestea nu pot fi asociate unei „colaborări“ cu Securitatea, în sensul incriminant şi dezonorant al termenului.

- Cu nervii întinşi

Apogeul asaltului umbrelor trecutului asupra lui Traian Băsescu s-a petrecut în toamna anului 2006, cînd CNSAS pregătea verdictul în legătură cu el, în urma reverificărilor – solicitate public şi obligatorii prin lege – pentru preşedintele României. Traian Băsescu părea că nu mai are linişte. Şi a început să-şi contrazică propriile declaraţii din trecut. După obiceiul său, în 5 septembrie 2006, preşedintele a intervenit telefonic în emisiunea „Sinteza zilei“, de pe Antena 3, care avea ca subiect legăturile sale cu fosta Securitate. De astă dată, intervenţia sa, una antologică, a monopolizat practic emisiunea pe durata a jumătate de oră. „Pot să vă garantez că eu nu ştiu că am un dosar la Securitate. Pot să vă garantez – şi gîndiţi-vă că, la vînzoleala care e în servicii acum, s-ar afla – că nu am dat nici o dispoziţie să fie distrus vreun dosar al meu. Eu habar n-am dacă a fost un dosar, dacă a fost distrus cîndva, în ’79, şsauţ în ’89“.

Traian Băsescu a mai declarat că, ştiind că dosarele sînt microfilmate, nu ar da astfel de asigurări dacă nu ar fi adevărate şi că, aşa cum nu a fost colaborator, nu poate avea nici dosar de urmărit de Securitate, pentru că „pe un comandant de navă nu-l puteai urmări pe mare“.

Cu toate că pretindea că aşa stau lucrurile în trecutul său, Băsescu mărturisea că i-a întrebat personal pe şefii serviciilor de informaţii dacă exista vreun dosar al său, iar aceştia l-au asigurat că nu, mai puţin Direcţia de Informaţii a Armatei, care a fost întrebată doar dacă a cerut la CNSAS date despre Băsescu, iar răspunsul a fost „Nu“. Susţinerile sale de la Antena 3 contraziceau flagrant ce spusese Traian Băsescu în anul 1998, cînd afirma, aproape cu mîndrie, că dosarul lui de la Securitate nu poate apărea într-un ziar, deoarece, lucrînd 12 ani în străinătate, ar trebui „adus cu camionul“. Cu aceeaşi ocazie a lungii sale intervenţii în direct la Antena 3, a mai recunoscut că avizele de navigaţie erau date de Securitate şi că el însuşi a avut o perioadă de şase luni fără acest aviz.

Dincolo de toate aceste declaraţii, contradictorii sau confuze, un fapt e cert (în ceea ce-l priveşte, rareori Traian Băsescu a declarat de două ori acelaşi lucru în legătură cu acest subiect al relaţiilor sale cu Securitatea): că a colaborat. Excepţie face numai insistenţa cu care a susţinut că aceste relaţii au fost fireşti şi normale, în lumea în care el a trăit. Dar lumea sa de atunci, a unui căpitan de vas, şef de reprezentanţă comercială în Occident şi milionar al Epocii de aur, rămîne încă, în multe zone ale ei, învăluită în tăcere şi umbră.

Va urma