OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Radu COSASU
Armata mea de cavalerie. Supravietuirile 2
Editura PRO, Bucuresti,
2003, 212 p., f.p.


Play it again, Sam...

Radu Cosasu este, fara indoiala, un caz: antifascist de familie mic-burgheza blocat din convingere in bolsevism intre 1946-1956, si-a luat revansa dupa 1965 printr-o literatura brianta in care esentiala este onestitatea „spovedaniei“ fictionalizate, asumarea pacatelor tineretii fiind dusa pina-n pinzele albe ale autoironiei „oximoronice“. Insa momentul receptarii optime a prozei sale pare a fi venit abia acum. Acum, si nu in anii ’60-’70, cind la ordinea zilei era un alt tip de proza a „obsedantului deceniu“ – romane bolovanoase, mohorite si teziste despre putere si adevar sau realisme magice labirintic-cetoase –, iar biografemele cosasiene erau relegate politicos in zona minorului nuvelistic frivol si a gazetariei de talent.

Dar... de la unii optzecisti (Horasangian, Grosan, Cartarescu) pina la „generatia decreteilor“ si la Sorin Stoica &Co, pasionatii de (auto)biografism si de revizitarea copilariei/tineretii sub comunism par iesiti (si) din mantaua alternativa a lui Cosasu, cel care a descoperit – in anul revolutiei maghiare – ca „adevarul integral“ in viata, ca si in literatura. nu poate fi decit unul particular, fara partid. Proza cosasiana de la Supravietuiri incoace e o nesfirsita „terapie psihanalitica“ prin care viata este transformata, cu gratie, subtilitate si umor, in literatura de cea mai buna calitate. O (melo)drama giocosa aspirind la sunetul muzicii de care autorul s-a despartit, in adolescenta, pentru marsurile revolutionare. O literatura a maruntisurilor unui comunism estetizat intimist si rasfoit ca un album cu fotografii de familie...

In ultimii ani, fictionarul propriei tinereti romantic-revolutionare, supravietuitor sarmant si „dilematic“ al epocii dogmatice, pionier autohton al prozei ca ego-istorie politico-sentimentalo-cinefilo-muzicala si livresca, a inceput sa-si relanseze seria de Supravietuiri in competitie loiala cu cele mai tinere generatii: viata, la o noua lectura. Pina acum au aparut doua volume: Ramasitele mic-burgheze (exceptional „roman“ al unui adolescent de familie) si, mai nou, Armata mea de cavalerie, a carui coperta suprarealista semnata de Dan Stanciu seamana, pe undeva, cu... absenta lui Radu Cosasu din Literatura romana sub comunism. Proza de Eugen Negrici: o absenta la fel de bulversanta ca acel calaret cu un balon albastru in loc de cap....

„Este prima oara cind incerc sa organizez nuvelele mele din ciclul de volume intitulate Supravietuiri [...] conform eternei si imuabilei legi epice: adolescenta, tineretea, maturitatea s.a.m.d. [...] Asa cum sint legate, ele nu tinjesc la a da o fresca, nu au orgoliul unui «bildungsroman» si nici ambitia de a rivaliza cu o memorialistica riguroasa. Ele nu se vor documente. Ele tind sa restabileasca o continuitate a unei respiratii...“ (Nota asupra editiei, in Supravietuirile 1. Ramasitele mic-burgheze, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 2002).


Stingacii de stinga

Titlul volumului de fata e un omagiu personal adus povestirilor din Armata de cavalerie a lui Isaac Babel: o carte cu al carui erou, Ghidale, participant naiv la revolutia sovietica, Radu Cosasu s-a identificat in numele apartenentei comune la „internationala oamenilor buni“. Identificarea are aici un substrat livresc, politico-psihanalitic, moral si chiar „metafizic“: tatal „mic-burghez“ si „reactionar“ al lui Oscar Rohrlich a facut armata, „in mod providential“, tot la cavalerie... Recuperarea post-oedipiana a paternitatii a fost una din marile teme ale literaturii poststaliniste, atent studiata de Sanda Cordos in Literatura romana intre revolutie si reactiune (1999). Nu intimplator, prezentul volum – un roman autobiografic si picaresc (sau... cavaleresc?!) – incepe in 1950 cu plecarea fiului in armata si se incheie simbolic in 1956, dupa revolutia maghiara, cu descoperirea lui Isaac Babel, cu revelatia moralei scrisului si a „adevarului integral“.

Cum? Intre altele, prin reintilnirea socanta, inaintea Conferintei tinerilor scriitori, cu cel care-i fusese „ca un tata“: despoticul, intransigentul maior de la scoala de cavalerie, dat intre timp afara din armata si ajuns intr-o stare de plins... Comunismul ucide astfel din nou – in efigie – imaginea Tatalui; in 1940, un alt tata, cel spiritual – Isaac Babel – fusese „smuls fiziceste vietii“ de catre Stalin pe motiv de trotkism...
Relatia cu partea feminina a familiei nu e lipsita de (melo)dramatism. Reporterul comunist fara partid, omologat literar de Marin Preda si caruia Teodor Mazilu ii recomandase, pentru a reusi in literatura, sa-si descrie matusile, a ales ca uvertura a Armatei... sale un text intens afectiv, simili-poematic: Te-am vrut ambasador in Olanda, o litanie a bunicii din partea mamei care si-ar fi dorit ca nepotul sa ajunga „ambasador“, „dirijor“ sau macar „scriitor“ – o existenta de lux, nu una de „grajdar schimbul doi“ printre cai cu nume sonore: Nabucodonosor, Dulcineea, Desdemona, Vrabiuta, Romisor, Trafalgar, Cezarel...

Dramatismul va fi potentat de faptul ca, in timpul stagiului, mama recrutului emigreaza in Israel pe urmele fiicei, fara a-si mai lua ramas bun de la fiu. Momentul aflarii vestii apare surprins in Vita dulci – una dintre cele mai bune si mai emotionante povestiri din volum, cu un delicios imn inchinat savarinei... Belfer corespondent la un ziar din Cluj, soldatul practica strategic mitomania erotica invocind pretinse vizite la o vaduva coapta („Intre vaduva mea si servitoarele lor era distanta ierarhica dintre un general si un caporal“) spre a-si putea cultiva, la adapost de grobienele apropouri soldatesti, tabieturile: La cofetaria „Vita dulci“ frunzareste, superior, oficiosul comunist L’Humanité, o invata frantuzeste pe juna chelnerita maghiara (cu care flirteaza „camilian“) si citeste Razboi si pace, reconstituind astfel, intr-un spatiu intim(ist), atmosfera familiala pierduta: „Mama a fost regina prajiturilor cit timp a trait tata, si tata ii cerea un choux a doua zi, deschizindu-i capotul, pe sub masa, cu mina dreapta, miscare transmisa exact, banal si fara mister piciorului meu in cautarea coapsei lui Kati, dupa primele pagini din Razboi si pace“.

„Mult mai tirziu am inteles ca, daca nu voi trai ca-n carti, viata nu va avea sens“, recunoaste, retrospectiv, scriitorul. Minciuna sa va fi marturisita la aflarea vestii plecarii din tara a mamei, iar consolarea vine din partea unui coleg pianist, Melac: „A, cu mama e altceva... Mamele intra la sfinti“. Vulnerabilitatea declanseaza astfel resortul confesiv al marturisirii „adevarului integral“...
Savuroasa, mustind de umor „cazon“, nuvela Bombea a fost, alaturi de Seara de Pesah 1945 (devenita prin voia cenzurii Seara de primavara 1945), prima scriere a lui Cosasu care i-a trezit interesul „idolului“ Marin Preda. Istoria foarte... predista a baiatului prostanac, dar calaret neintrecut, ajuns „cineva“ in armata gratie posteriorului superdezvoltat (spre invidia nepriceputului, naivului Oscar) este memorabila: o morala frusta a reusitei printr-un „fund de aur“ intr-o lume pe dos. Trafalgar si O blinda experienta, puse in pagina ca poeme, sint in schimb doua mici imnuri dedicate sublimului non-uman al cabalinelor („Caci eu, eu am vazut/ cai volatilizindu-se, spargind acoperisurile grajdului/ si urcind la cer, sfidindu-ne bacalaureatele, perfect/ lamuriti asupra naturii umane“).


Antierou fara voie

Tinarul Oscar Rohrlich ilustreaza un caz clasic de drama burgheza: tinarul de familie care isi reneaga propria clasa in numele unui comunism trait cu fervoare mistica: o fuga inainte catre o identitate abstracta, eliberatoare. Istoria se razbuna insa ironic prin tot felul de coincidente „obscurantiste“: adolescentul devenit revolutionar de stinga in urma lecturii inocente a Huliganilor lui Eliade (revolutionar de dreapta!) incearca tolstoian, dar fara succes, sa converteasca la o „viata noua“ o slujitoare a Venerei din Crucea de Piatra, la o zi dupa moartea propriului tata si cu putin inainte de inchiderea stabilimentului; in urma acestui gest, debutantul (care isi mascheaza inhibitia erotica invocind crezuri idealiste) va fi dat afara de catre prostituata...

Afinitatea marturisita a autorului cu Stan si Bran, Chaplin, Malec sau fratii Marx e profunda: toti au in comun candoarea si bunatatea comica a stingaciei, antidot impotriva oricarui dogmatism. Remarcabil la personajul lui Radu Cosasu este – pe linga o noblete „cavalereasca“, foarte chapliniana – procesul de slabire prin slabiciuni si vulnerabilitati a dogmatismului juvenil, deplasarea credintei in marxismul originar catre un marxism „de tendinta Groucho“. Oscar Rohrlich – un antierou fara voie. De fapt, avem de-a face cu o victorie a individualitatii „slabe“, ridicole chiar, in fata dogmatismului pur si dur, impersonal, colectivist si „sublim“. O victorie (estetica) a actelor ratate, o intoarcere a refulatului si o revansa a ramasitelor mic-burgheze... Intr-o epoca in care toate sentimentele erau brutal politizate, naivitatea idealist-dogmatica a tinarului va fi dizolvata pina la minimalismul ideologic de:

I. „Intelectualismul“. Ca un demn povestas, soldatul Oscar le vorbeste in dormitor baietilor despre... Razboi si pace, istorisit capitol cu capitol si ascultat de ei cu religiozitate. Mai tirziu, ii va marturisi lui Zaharia Stancu admiratia pentru literatura lui Camil Petrescu („literatura de onanisti“ – vine replica necioplita a lui Darie); o admiratie care va avea drept consecinta descoperirea „adevarului integral“: confruntat cu autorul Tezelor si antitezelor, tinarul simte ca „nu mai putea minti“... Divinizeaza scrisul lui Marin Preda; si, bucurestean patimas, copiaza pe sest pasaje din „reactionarul“ Craii de Curtea-Veche (Viata frazei). Se simte „superior“ fata de ceilalti prin nobletea scrisului – „pacat“ grav; dar adeptul „camilian“ al fair play-ului in viata si in scris se va revansa cu asupra de masura. Debutul si disparitia lui Radu Costin este poate cea mai sincera si mai profunda „autocritica“ din literatura noastra sub comunism: aici, junele Oscar Rohrlich, care o denuntase pentru „intimism“ in Scinteia pe conformista Maria Banus si debuta, sub pseudonimul Radu Costin, cu volumul de schite Servim Republica Populara Romana, e desfiintat retrospectiv printr-o recenzie de un haz nebun. Memorabila, nuvela cuprinde si o mica antropologie religioasa a credintei comuniste, iar interpolarea si comentarea ironic-afectiva a unor vechi scrieri proletcultiste de productie proprie transforma penibilul dogmatism ciltos intr-o delicioasa (dar, in fond, dureroasa) metafictiune parodica si autenticista...

II. Amorurile ne-principiale. In acest volum: 1) Amorul pasional – ratat – purtat prin... telefon cu o mai virstnica responsabila de cadre dintr-un minister bucurestean. Agatata romantic la un tango proletar, frumoasa tovarasa maritata cu un stab e nevoita sa-i raspunda telefonic amorezului ca intr-un dialog al surzilor (Telefoane si tangouri). 2) Tentativa ratata de seducere a unei activiste dizgratioase intr-o vacanta ideologica: initiativei sexuale a tinarului vadit stingherit tovarasa Daria ii raspunde agresindu-l in vederea unei partide de sex oral, inhibindu-i astfel virilitatea si expunindu-l unei delatiuni (O baie de umanitate). 3) O relatie „idilica“, de asemenea ratata, cu o Tatiana care-l pune mereu in ipostaze ridicole (O indelunga ingaduinta). 4) O relatie matura cu o fata de mare noblete morala dar... dintr-o familie „reactionara“.

III. Evreitatea „mic-burgheza“: amintirea obiceiurilor de Yom Kipur si de Pesah din copilarie, pe fundalul Bucurestiului familial (dar si amintirea povetelor materne), il face pe fiul proaspat lasat la vatra sa arunce la gunoi (si la „lada de gunoi a istoriei“) exemplarele ramase din volumul de debut aparut sub semnatura lui Radu Costin.
IV. Melomania, superstitiile... Lectiile de pian din familie cu o profesoara „neblocata in comunism“; lectia lui Debussy (muzician „intimist“, neconform spiritului revolutionar). Teama de coincidentele „obscurantist-mistice“ cu care hazardul sau destinul il asalteaza la tot pasul (ex: asemanarea dintre numele mamei, al pianistului Melac si a comicului serios Malec, coincidenta dintre „armata la cavalerie“ a lui Isaac Babel si armata propriului tata etc.). Acestor „slabiciuni“ li se vor adauga si altele – tot ceea ce face farmecul scrierilor cosasiene, „nimicurile serios-neserioase“ care ne infrumuseteaza viata... Ma tem ca purii si durii care le minimalizeaza, mohorit, in numele „gravitatii“ tragediei pacatuiesc printr-un trist deficit de umor – sau de umanitate, e cam acelasi lucru.

Muzica unei vieti

Unele texte, mai putin pregnante, sint piese de camera, crochiuri si „sonatine“ care functioneaza pe post de interludii intr-o compozitie cvasi-proustiana despre comunismul pierdut... Deschisa cu marsuri gen Desfidanie, mama sau Purtam in inimi alte destine pe generic, cartea se incheie en beaute tot cu o „punere in abis“ muzicala: Conferinta tinerilor scriitori – in care tinarul marxist eretic se va „sinucide politic“ , denuntind, cu argumente leniniste, „minciuna comunista“ – va fi urmata de un chef intr-un local bucurestean, cu Fetite dulci ca-n Bucuresti, Internationala si Marseilleza improvizate la saxofon de Sami Buza... As time goes by... Play it again, Sami!
Spre deosebire de Isaac Babel, la Cosasu autobiograficul este jucat caragialian si mozartian, cu ceva din tandretea nostalgica a Casablancai, din melomania proustiana a lui Holban si Sebastian, din umorul epicureic al lui Hasek si din ironia politico-erotica a lui Kundera. Opera majora (in fa minor), Supravietuirile „reincarcate“ nu si-au pierdut deloc prospetimea; ele alcatuiesc una dintre cele mai adevarate, mai personale si mai rezistente piese ale literaturii noastre postbelice.