Editia cu numarul XXXIX a Zilelor Culturii Calinesciene a fost una cu potential. A trecut ceva vreme de cind nu mai simt fervoarea anilor cu discutii aprinse, invitatii sint tot mai blazati, organizatorii tot mai obositi, sponsorii tot mai zgirciti. Si totusi, anul acesta a existat o scinteie care, cu putin efort, si zile mai multe, ar fi putut isca un foc de care mie una mi-e cam dor. Din distributie: Aurel Sassu, Dan C. Mihailescu, Alex Stefanescu, Gabriel Dimisianu, Daniel Cristea-Enache, Nicolae Prelipceanu, Nicoleta Salcudeanu, Tudorel Urian, Teodor Duna, Cosmin Ciotlos, Petru Cimpoesu. Teme: problema generatiilor si „cum scriem o istorie a literaturii“. Bonus: recital de poezie.
Riscul de plictiseala, cind asisti la discutii interminabile despre generatii si despre „cum se scrie o istorie a literaturii“ e destul de mare, sa fim sinceri. Nu ca invitatii n-ar fi fost de soi, doar ca astfel de subiecte ramin de interes doar pentru casta literatilor. Tinerii care umpleau salile odinioara erau acum in alta parte, jelind probabil „plecarea regelui“. Treaba lor, insa ar fi grozav sa gasim o chichita PR-istica prin care sa-i atragem, ca pe vremea cind faceam eu liceul la Onesti: abia atunci s-ar putea masura corect si realist calitatea dialogului intre generatii. Altfel, vorbim asa, fiecare in legea lui, in fata citorva profesori razletiti intr-o aula de biblioteca si a unor elevi obligati de notele de 10 de la romana sa fie acolo.
De punctat cu bila alba prestatia lui Aurel Sassu, din familia de spirite verticale ardelenesti (profesionist, sobru, elegant), ca si discutia despre istoriile literare, pe care eu as fi schimbat-o bucuroasa pe o alta, pornind de la intrebarea: „mai avem nevoie de istorii ale literaturii?“ (chiar mai avem?). S-a ajuns, totusi, la concluzia ca lucrarile colective megalitice nu vor face viitorul si ca sint de preferat dictionarele colective, instrumente de lucru suficiente. Nu inseamna insa ca tinerii critici – reprezentati la aceasta discutie doar de Daniel Cristea-Enache – nu vor prinde specificul generatiei cu care sint contemporani in istoriile lor literare de peste, sa zicem, 10 ani.
„Bomba“ a fost alta, insa, si n-o transform in altceva decit este: un subiect de polemica, de dialog corect si neinflamat. Dan C. Mihailescu, pe care-l admir altfel pentru natura sa expansiva si spectaculoasa, dublata de o retorica din care a reusit sa faca deja o marca, „are ceva“ cu tinara generatie (scriitori si critici deopotriva): ba o admira in Colectia „Ego. Proza“, ba o critica pentru ca produce si comenteaza „vome, secretii vaginale, mizerabilism“, uritul in toata splendoarea lui. Dintr-un pomelnic de 20 de critici pe care-i citeaza, nici macar unul nu salveaza turma. Verdictul e deprimant: sintem o generatie moarta, incapabila sa genereze si sa recunoasca valoarea (esenta interventiei lui, exprimata in mult mai multe cuvinte). E un start potrivit pentru un dialog cu dl Dan C. Mihailescu, care se considera persecutat si uzurpat de tineri, desi n-am inteles de ce sau in ce fel (concret, cu exemple). Dupa un asemenea discurs fatalist, furat de sonurile propriei elocinte, m-a pocnit o mare depresie, nealungata nici macar de sansa de a replica, de care a profitat Daniel Cristea-Enache si, sporadic, si eu.
P.S.: Daca vi se pare ca asta e tot, sinteti naivi. in afara de „generatia in pulbere“, mai exista tridentul ideologic, gruparea neotezista si ideologizanta (formata din cei trei Alecsi: Matei, Cistelecan si Goldis), care politizeaza literatura si ne impune reconsiderarea ei de pe pozitii nonestetice. Ne trag spre stinga si ne obliga sa-l citim pe Foucault si sa ne schimbam radical viziunea. Cine va obliga, dle Dan C. Mihailescu? Cei trei care, de fapt, sint doar doi (Alex Goldis e critic literar, deci nu are ce cauta in enumerarea dvs.) va obliga sa fiti de stinga? Daca asa stau lucrurile, ii rog pe domnii mai sus amintiti sa fie cuviinciosi si sa nu-l mai „bruscheze“ ideologic pe distinsul critic care ne bucura in fiecare dimineata la Pro Tv. (Florina PIRJOL)

