OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Valeriu MARCU
„Ein Kopf ist mehr als vierhundert Kehlköpfe“. Gesammelte Essays
Ausgewählt und kommentiert von Andrei Corbea-Hoisie; Herausgegeben von Erhard Roy Wiehn, Hartung-Gorre Verlag Konstanz, 2002, 251 Seiten,
26 Euro


„Eseurile lui Valeriu Marcu sint percutante, seducatoare, intelepte, informative, inteligente, critice, circumspecte, scrise cu umor si fara nici un compromis.“ Astfel caracterizeaza profesorul Erhard Roy Wiehn de la Universitatea din Konstanz eseurile scriitorului de limba germana – originar din Romania – Valeriu Marcu, aparute acum intr-o editie postuma ingrijita de germanistul Andrei Corbea-Hoisie. Cartea a aparut sub titlul „Un cap face mai mult decit 400 de laringe“ si a fost publicata la Editura germana Hartung-Gorre din Konstanz.

Redescoperirea scrierilor lui Valeriu Marcu se datoreaza mai ales cercetarilor lui Andrei Corbea. Intr-un studiu publicat in 1983 in Romania literara, acesta a vorbit pentru prima data despre importanta literar-politica a lui Valeriu Marcu. Pledind pentru redescoperirea acestui scriitor, nascut in 1899 la Bucuresti, ulterior, A. Corbea s-a ocupat consecvent de reeditarea unor lucrari scrise de Marcu in limba germana. Volumul de fata este un act de recuperare literar-istorica a autorului, decedat in 1942, in exil american. In postfata antologiei, Corbea il evoca pe acest scriitor de exceptie, incercind, in acelasi timp, sa-i redefineasca pozitia in galeria literaturii si publicisticii germane interbelice. Pentru reconstituirea biografiei lui Marcu, Andrei Corbea a cercetat o sumedenie de materiale documentare, a studiat publicatiile interbelice (inclusiv cele romanesti in care aparusera texte semnate de Marcu) si a cules numeroase marturii de la sora lui Marcu, Angela Giurcaneanu.
Din portretul empatic creionat de A. Corbea se desprind etapele principale ale unei vieti agitate, asemanatoare, in unele privinte, cu aceea a lui Panait Istrati. Inainte de a parasi Romania, tinarul Valeriu Marcu a intretinut legaturi cu liderii stingii romanesti. Astfel l-a cunoscut, de pilda, pe Gheorghe Cristescu (zis Plapumaru), care, dupa ce devine primul secretar general al Partidului Comunist, este excomunicat si marginalizat. Tot la Bucuresti il cunoaste si pe Cristian Racovski, care, in perioada epurarilor singeroase din anii ’30, a fost lichidat de aparatul represiv al lui Stalin.

Valeriu Marcu dedica cazului Rakovski un eseu in care analizeaza „la rece“ mecanismele terorii staliniste, transformarea comunismului intr-o religie de stat si distrugerea unor idealuri sub impactul incremenirii ideologiei intr-un instrument al birocratiei de partid si al cultului personalitatii. Dupa o escala politica in tabara stingii marxist-leninist-trotkiste, Marcu se transforma intr-un necrutator critic al tuturor formelor de totalitarism. Deziluzionat de evolutia situatiei din Uniunea Sovietica, unde, noteaza ironic autorul, „materialismul istoric a devenit unul politienesc“, constata, fara complexe politice, paralelisme iminente intre sistemele dictatoriale instalate de Stalin, Hitler si Mussolini. „Bolsevicii“, scrie Marcu, „macar erau insufletiti de ideea socialismului cind au elogiat teroarea ca un mijloc de realizare a unor idealuri, pe cind national-socialistii snazistii, W.T.t nu sint altceva decit niste teroristi fara nici un ideal“. Intr-o definitie plastica, Marcu numeste dictatura un „zgirie-nori al violentei“. Cu luciditate zugraveste fenomenul birocratizarii societatii sovietice, clientelismul politic si concentrarea unor privilegii in miinile unei paturi pe care el o numeste „aristocratie de partid“. Pentru descrierea acestui fenomen s-au impus, mult mai tirziu, notiunile propuse de politologul dizident sovietic Mihail Voslenski si de teoreticianul sirb Milovan Djilas: „nomenclatura“, respectiv „noua clasa“.

Convins de neputinta stingii de a se opune fascismului, Marcu mizeaza pe dreapta conservatoare. De aceea emite parerea ca in contextul istoric imediat, ascensiunea lui Hitler poate fi oprita doar de „elementele conservatoare“ pe care le considera drept „cele mai active din istoria Germaniei“. Astfel se explica, de pilda, si apropierea autorului de elitismul estetizant al controversatului Ernst Jünger sau de ideologia social-etnicista a liderului national-bolsevic german Ernst Niekisch.
Culegerea publicata acum in Germania cuprinde eseuri aparute in diversele reviste germane si americane din perioada in care Marcu a stat in Germania, iar apoi in exil in Franta si America. Opera lui Marcu, scrie Andrei Corbea in postfata volumului, este cea „a unui politolog care foloseste concomitent metodele istoriografiei si mijloacele literaturii“. Formula „proza a formelor deschise“ (Hugo Friedrich) exprima poate cel mai bine genul textelor sceptice ale lui Marcu, care oscileaza intre eseu, studiu si foileton.

Berlin