OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un act ratat. Asa ar diagnostica psihologii afirmatiile ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, referitoare la solutia pe care ar reprezenta-o „muncile cele mai dure si formate, probabil, din batalioane din alea disciplinare“ pentru infractori. intr-o declaratie ulterioara, Cioroianu spune ca, ascultindu-se, declaratia i se pare pina si lui surprinzatoare.

Un act ratat este un fapt al vietii cotidiene (in general lipsit de importanta), care survine pe neasteptate, accidental, in comportamentul normal al unei persoane. Un act ratat nu este niciodata intimplator si survine pe fondul oboselii sau al unei excitari nervoase, fara insa ca acestea din urma sa-l explice. Despre asta e vorba cind romanii spun despre cineva ca l-a luat gura pe dinainte. De fapt, solutia antonesciana a deportarii romilor este inca profund prezenta in mentalul colectiv al romanilor. Desi Cioroianu a precizat ca in declaratia sa nu a fost vorba despre nici o „categorie etnica“, similitudinea situatiei le-a permis unor organizatii civice si adversarilor politici sa-l declare nazist. Eticheta destul de surprinzatoare pentru un om a carui prezenta publica nu a dus niciodata cu gindul in aceasta directie. Ba dimpotriva. Incorecta a fost si reactia prea prompta a presedintelui, prins, nu mai departe de anul acesta, cu expresia „tiganca imputita“ in gura. Daca ONG-urile au tot dreptul moral sa-i ceara demisia, presedintele nu are dreptul de a arunca cu aceasta piatra in Cioroianu.

Si presedintele si ministrul sau de Externe au demonstrat, deopotriva, ca sint tributarii unei gindiri duble si, daca n-am sti ca este vorba despre niste politicieni, i-am putea trece usor in rindul cazurilor de tulburare disociativa. Scuzata fie generalizarea, dar faptul ca majoritatea politicienilor practica un discurs oficial bazat pe ceea ce este dezirabil sa se spuna si nu pe ceea ce cred este doar un adevar nerostit. Un efect a ceea ce intelegem prin political correctness, care nu deranjeaza pe nimeni atita timp cit nu iese la suprafata, cit nu iese in public. Unii pot spune ca acest lucru nu poate face rau, chiar daca nu este exprimat si transpus la nivelul politicilor publice, in legislatie etc. Dar poate. Si asta mai ales pentru ca acest tip de gindire se manifesta totusi, chiar daca sta bine ascuns. Se manifesta in relatia statului cu concetatenii sai romi, se manifesta in atentia pe care le-o acorda in educatie, combaterea saraciei si se vede prin cei doi lei (calculati de Cotidianul) pe care guvernul ii cheltuieste pentru masuri de integrare a romilor. Masuri care, de cele mai multe ori, nu sint decit „frectie la picior de lemn“.

Cioroianu nu este mai nazist, fascist sau legionar decit este Basescu xenofob (armeanofob). A vrut sa se arate categoric si a vorbit prostii. Aici este vorba despre experienta, despre scoala. Si prin comparatie, oricit de hiperprudent era limbajul autocultivat pina la fortarea limbii romane, din punct de vedere semantic, macar acel limbaj, chiar daca avea darul sa enerveze (sau sa placa), ei bine, macar ii ferea de gafe. Una peste alta, si prestatia ministrului de Externe confirma imaginea de neprofesionalism a Guvernului Tariceanu II, care parca si-a ales ministrii la intimplare, ca si cind nu mai existau oameni calificati printre liberali in tara asta. Tariceanu este doar unul dintre acei neexperimentati, care s-au trezit prea devreme cu palarii prea mari pentru capetele lor. Avem astfel de ministri (printre care Cioroianu este unul din cei mai capabili) la Educatie, Justitie, Interne, Transporturi si la alte portofolii. Uitati-va la CV-urile si carierele lor de dinainte de a face politica. Sint neglijabile. Liberalii, cita vreme au beneficiat de putere, meritau mai mult. Si mai mult merita si tara de la liberali.