OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Relativ recent, Atena si Bucuresti au devenit orase infratite. Este, de fapt, consfintirea oficiala a unor raporturi istorice si culturale, datind din secolul al XVIII-lea. Constienta fiind de aceasta mostenire, de data aceasta a epocii moderne (ma refer aici, in ceea ce ne priveste pe noi, la epoca fanariota), am debarcat la Atena cu gindul de a explora nu numai „emblemele“ antichitatii, dar si alte zone mai putin cunoscute.

Desigur ca Grecia si Atena inseamna in primul rind mostenirea antica, in consecinta, turistul (unul din cei 10 milioane), inarmat cu ghiduri in diverse limbi ale lumii, se napusteste asupra Akropolei (in traducere libera, „deasupra orasului“). Panorama de acolo este absolut extraordinara. Si vizita aceasta este obligatorie! Atena si Roma sint probabil cele mai cunoscute orase/capitale, de unde ne privesc secole de civilizatie, de la Antichitate la timpurile moderne, toate straturile istoriei fiind prezente intr-o continuitate fireasca. De altfel, multe peisaje din jurul Atenei – dealurile plesuve – ne duc cu gindul la timpurile mitice, in care Atena si Poseidon se luptau pentru suprematie.

Gravuri de epoca si picturi de secol XVIII si inceput de secol XIX, opera unor calatori straini – artisti englezi, nemti sau francezi, pastrate la muzeul orasului – ne prezinta un oras de dimensiuni relativ reduse, dominat de cetatea Akropolei, cuprinzind Plaka si intinzindu-se pina spre maiestuosul templu al lui Hefaistos. Un ochi atent descopera, poate cu mirare, rasarind dintre coloanele robuste ale Partenonului un minaret si, de asemenea, alte citeva in orasul de jos, amintind de perioada cind grecii erau parte integranta a Imperiului Otoman.
Muzeul orasului este gazduit in „vechiul Palat“, prima resedinta a regelui Otto I al Greciei (1833-1862), o resedinta relativ modesta ca aspect, in ceea ce priveste fatadele si interioarele, dar nu lipsita de eleganta. Sa fi stirnit oare aceasta cladire lui Otto aceeasi intrebare pe care si-a pus-o si principele Carol in fata casei Golescu din calea Victoriei: „mais ou est le palais?“. Curind insa orasul devenit capitala tinarului regat grec (1834) avea sa treaca prin prefaceri importante, caci tinarul rege Otto de Wittelsbach este decis sa transforme Atena intr-un oras european, iar noul palat regal, construit dupa toate regulile, in stil neoclasic, avea sa se inalte semet peste toate cladirile.

In acest scop regele invita in Grecia pe renumitul arhitect danez Theophil von Hansen (1813-1891), unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai neoclasicismului, dar si pe Leo von Klenze (1784-1864), arhitectul curtii bavareze, iar Hansen la rindul sau a chemat pe mai tinarul sau coleg Ernst Ziller (1837-1923). Acestia au elaborat si planurile noii Atene si, de asemenea, mare parte din edificiile reprezentative (faimoasa Trilogie – Biblioteca nationala, Universitatea, Academia, Palatul Regal, resedinta arheologului german Heinrich Schliemann – descoperitorul tezaurului de la Troia –, vilele burgheziei ateniene etc.) ale capitalei. Masuri asemanatoare si proiecte avea sa initieze si regele Carol I (1866-1914), la Bucuresti, incepind cu anii 1880. Plaka este probabil cea mai compacta zona pastrata din anii 1840-1880, daca nu luam in calcul edificii din aceeasi epoca, ramase intacte pe marile bulevarde, dar si pe stradutele pitoresti ale Atenei. Ca un arc peste timp, (neo)clasicismul se intorcea la Atena prin intermediul unor intelectuali occidentali filoeleni.

Un ansamblu interesant il constituie si micul cartier Anafiotika, situat la poalele Partenonului. Anafiotika era o colonie de muncitori-constructori adusi aici in anul 1843, pentru a construi Atena, capitala noului regat, dupa regulile unui oras modern, astazi un sit cu valoare ambientala. Zona se caracterizeaza prin casute mici varuite in alb, legate de stradute inguste de aproape un metru sau prin intermediul unor strazi-trepte, avind ancadramentele ferestrelor vopsite in bleu si din ale caror curti si gradini se iteau tufe de trandafiri, leandrii, bougainvilliers etc. intr-o oarecare masura aminteste de arhitectura din insule.
O scurta pauza culinara, intr-una din multiplele circiumioare ale Plakai, ar fi, probabil, binevenita. Nu apucam sa ne asezam bine la masa si ni se servesc pahare cu apa rece (fara dulceata, evident), iar gazdele preiau aceasta placuta sarcina de a alege pentru musafiri felurite bunatati neaose. Peste putin timp apare chelnerul nostru, cu o tava mare pe umar, pe care erau asezate frumos platouri placut parfumate cu musaca de vinete, iahnie de fasole, salata de vinete, imam baiald, friptura de oaie, tzatziki, salata greceasca cu o telemea delicioasa, pardon, Feta, precum si alte feluri.

O scurta privire din partea domnisoarei valahe si un suris in coltul gurii, care echivaleaza cu „sintem en pays de conaissance…“, le tout arosé cu un vin rosu local, greco-macedonean. Pentru ceilalti veniti din diverse tari europene, precum Italia, Spania, Ungaria si Polonia, imi inchipui ca a fost o experienta culinara inedita si, sper, gustoasa… Caci, vorba ceea, in Tara Romaneasca toate aceste feluri au fost de mult adoptate si sint considerate specialitati locale. Desigur, modul de preparare cu felurite mirodenii este usor diferit. Masa s-a incheiat in mod triumfal cu o delicioasa… baclava!!! „Baiete, fii bun si mai adu un pahar cu apa rece, te rog!“ Eu am incheiat in schimb, in mod traditional, cu un cafe eleniko (desi imi statea pe limba sa spun o cafea turceasca, va rog!). Din pacate, la noi acest tip de cafea dispare incet-incet, lasind loc unui frate mai trendy, precum expresso-ul. Plimbindu-ma pe strazile Atenei, traind atmosfera locului, am avut senzatia ca ma aflu acasa.