OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Traian STEF
Epistolele catre Alexandros
Editura Paralela 45, Col. „Biblioteca romaneasca“, Pitesti-Bucuresti,
2004, 62 p.


Cu Epistolele catre Alexandros, Traian Stef reuseste sa unifice preocuparile sale diverse. Poetul, eseistul si omul politic Stef se intilnesc in aceasta recenta carte de „epistole“, aparuta la Editura Paralela 45. Liric, profund si sensibil, de stirpe echinoxista, Stef scrie eseuri remarcabile, mizind pe o subtila morala, grefata pe valori crestine si liberale. Activitatea politica a lui Traian Stef are, si ea, un pronuntat caracter civic, scriitorul incepindu-si cariera in regretatul Partid al Aliantei Civice.

Ferment al societatii civile din Oradea, Traian Stef si-a asumat o actiune sociala tipica pentru destinul optzecistilor. Cu ani in urma, Nicolae Manolescu sugera ca ar fi interesanta o carte despre „destinul civic“ al autorilor optzecisti. Foarte multi colegi de generatie ai lui Stef si-au asumat, ca si scriitorul oradean, o activitate sociala multipla. Nu are rost sa incep aici cu exemplele, dar e suficient sa observam ca majoritatea optzecistilor si-au asumat, nu numai pentru supravietuire, roluri sociale dintre cele mai diferite, majoritatea menite sa contribuie la schimbarea pe termen mediu si lung a societatii romanesti.

Aceasta profunda si necesara sau profund necesara schimbare de mentalitate este si temeiul poemelor din Epistolele catre Alexandros. Ele ni-l arata, cred, cel mai bine pe Traian Stef: idealist si sceptic, cu un excelent simt al observatiei sociale, tolerant pina unde valorile sale morale sint atacate, om al cetatii pentru care sufera in cel mai adinc sens patriotic. Dincolo de aceste reflexe, prin care deslusim, mai bine ca in oricare dintre cartile sale de pina acum, personalitatea lui Traian Stef, Epistolele… merita, vorba pasoptistului, un „examen mai maruntis“.
Modelul epistolelor lui Stef este cel antic. Nu doar specia in sine e aici importata, ci mare parte din arsenalul retoric care o caracterizeaza in clasicismul latin. In poezia romana contemporana mai exista o incercare de data recenta de a revitaliza, uzitind nu doar forma, ci si formula clasica, o specie. E vorba de epigrama si de tentativa de a o actualiza a lui Alexandru Musina din Personae. (Sa fie vreo legatura simbolica intre Alexandros, interlocutorul autorului, si epigramistul Musina?)

Epistolele lui Stef, 12, ca si capitolele epopeii, la numar, au, asemeni modelului antic, o dimensiune etica. Sensibil la spiritul veacului, Stef nu incarca excesiv componenta morala a textului. Ar fi fost, probabil, plicticos si, pina la urma, neeficace sa procedeze astfel. Este insa un profesor subtil, care, ca orice dascal de calitate, pleaca de la exemple si-si lasa elevii (cititorii) sa traga concluziile. Scenariul poetic ne situeaza, de la inceput, intr-un decor care amalgameaza, ludic, imaginea unei lumi antice cu societatea de azi. Epistolele sint trimise de la Varadinum Felix: „din Varadinum Felix, iti scriu, iubite Alexandros,/ Unde cu totii stam, oameni liberi si sclavi,/ In marile terme-aburinde, cu nuferi/ Si bivoli in scalda, ridicind namolul./ Vindecator pe umerii nostri apasati de grijile patriei“. Si din Varadinum, mai ales, se vor alege personajele despre care va scrie Stef.

Lumea lui Stef este cea dintotdeauna, dar, deopotriva, si cea din Romania postrevolutionara. Cu excelentul sau simt de observatie, Stef vede, dicolo de prezentele umane, vicii eterne. Unghiul de vedere e cel al unui cetatean liber, care-si pretuieste libertatea si care crede in valoarea familiei si a prieteniei. Bunastarea omului liber, superb descrisa in ultima epistola, in care „expeditorul“ scrisorilor chefuieste domol impreuna cu prietenii Ion si Miron si verii Alexandros si Vergilamentes, ii deschide apetitul critic, pe care-l ilustreaza in portrete ale locuitorilor din Varadinum, majoritatea artisti si politicieni. Perspectiva e una sceptica, ironia convertindu-se mai degraba in umor amar decit in sarcasm. Tinta predilecta a lui Stef sint veleitarii literari, personaje ridicole, asezate in contexte comice. Exemplara e Epistola III, care ar merita reprodusa in intregime.

Reproduc doar imaginea poetului-ofiter Pufarinos, organizatorul unei chermeze a veleitarilor: „Maestru de ceremonii fu iarasi Pufarinos/ Un vechi soldat ce gidila mai ieri/ Superlative absolute si dulci cintari de greier/ Astfel deveni colonel poetul-locotenent si gradele-i/ Crescura la pas cu fiecare oda/ Ce-o declama in ton de microfon/ Pe la serbari mai mici, la marea adunare,/ Invocata, stii, zadarnic, de acel dictator./ Urmind el pilda acelor scapatati/ Ce-mpart titluri in rama, diplome si medalii/ Aduna cunoscutii Veleitari pe care tu insuti/ I-ai numit si le-ai impartit sterpele capre/ Ii hrani cu carne intr-o veche maghernita/ Nespalati ii culca si-i declara dimineata/ Cavaleri ai literelor si bani le imparti si onoruri“.
Multe portrete sint memorabile, consacrindu-l pe liricul indragostit din Femeia in roz, ca pe un autor remarcabil de „fiziologii“ contemporane. La acealasi „banchet“ organizat de Pufarinos: „dansau Veleitarii cu capra Carolina/ Impodobita-n panglici tricolore…“. Veleitarismul „rimeaza“, in Epistolele catre Alexandros, cu nationalismul smintit, cu linguseala politica, stridente pe care echilibratul autor al scrisorilor le sanctioneaza cu detasare. Asalturile amatorismului, ale prostului gust, ale mitocaniei sint filtrate prin scepticismul unui spirit pentru care „teatrul lumii“ e preferabil oricarei forme de retragere.

Tot ce-ar putea deveni respingere incolora, tezista capata relief si contur. Iritarea cu care Stef il priveste pe, de exemplu, Proletcultus e atenuata de umorul amar, caracteristic intregii carti. In Epistola VII autorul descrie efectul scrisorilor asupra locuitorilor din Varadinum. Spre amuzamentul detasat al „expeditorului“, oamenii de azi se cauta sub numele inventate, latinesti.
Stef arunca o ancora spre viata noastra cea de toate zilele nu numai aici. Ingustarea libertatii de exprimare, gaunosenia politicienilor (in Epistola X, „creste-n piata o mare gogoasa si-n jurul ei stau cei alesi“), revenirea in forta a dinozaurilor vechiului regim sint sesizate critic, de pe pozitia cetateanului liber, care nu mai poate fi „dresat“, aviz amatorilor, de nici o insanta dictatoriala.