OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intre 28 si 30 septembrie s-a desfasurat la Sibiu a patra editie a Colocviilor Revistei Transilvania, al caror obiectiv este discutarea neconventionala a unor probleme de actualitate ale literaturii romane. Manifestarea a fost organizata, ca de obicei, de Centrul Cultural Interetnic Transilvania, in colaborare cu revista Transilvania.

Tema pe care amfitrionii Radu Vancu si Dragos Varga au propus-o spre dezbatere anul acesta – „Avem o literatura. Cum procedam?“ – a adunat laolalta, intr-un cadru foarte prietenos, scriitori, critici, comentatori literari din mai multe generatii: Mircea Braga, Rodica Braga, Bianca Burta-Cernat, Paul Cernat, Dumitru Chioaru, Bogdan Cretu, Daniel Cristea-Enache, Andreea Grinea, Roxana Husac, Claudiu Komartin, Dan C. Mihailescu, Marin Mincu, Doris Mironescu, Angelo Mitchievici, O. Nimigean, Antonio Patras, Ion Pop, Andrei Terian, Radu Vancu, Dragos Varga si Cristina Vlaicu. Cu acest prilej, a fost lansat un foarte consistent numar tematic din revista Transilvania, dedicat centenarului Mircea Eliade. De asemenea, organizatorii au acordat, cum ne-am obisnuit deja, doua premii. Premiul pentru Literatura al Revistei Transilvania a revenit poetului iesean O. Nimigean, iar Premiul pentru Critica Literara a fost acordat criticului Dan C. Mihailescu, unul dintre invitatii speciali ai acestui eveniment.

„Avem o literatura“
Discutiile au fost vii, antrenante si, fireste, nu lipsite de acel ingredient esential ce face savoarea oricarei dezbateri, polemica eleganta. Desi tema colocviului enunta transant o premisa propusa ca o evidenta de nedezmintit, anume ca ,,avem o literatura“, citeva voci sceptice au incercat sa transforme afirmatia cu pricina intr-o interogatie. Avem realmente o literatura? Avem, de pilda, in perioada de dupa 1989 prozatori de forta, mari reusite prozastice de un nivel comparabil cu cel al cartilor majore din perioada ’65-’89 sau din epoca interbelica? Daniel Cristea-Enache a fost de parere ca da si a invocat mai multe exemple de tineri prozatori, poeti si critici care ar reprezenta, valoric, in anii ’90 si 2000 ceea ce au reprezentat promotiile de scriitori ale anilor ’60, ’70, ’80. Printre sceptici s-a numarat Ion Pop, care a avansat ideea ca actualii poeti douamiisti (si mai cu seama fracturistii), departe de a aduce in literatura aerul de noutate cu care se lauda, ar iesi, mai degraba, din mantaua avangardistilor interbelici. I-a replicat Marin Mincu, printr-o destul de ampla expunere a binecunoscutei sale distinctii intre „autenticism“ si ,,autenticitate a scriiturii“.

Conceptul de „generatie“
Participantii la dezbatere au acordat o atentie speciala discutiei – din nou in contradictoriu – in marginea unui concept intens uzitat azi, acela de „generatie“. Ce relevanta are un atare concept? Nu cumva acest termen e folosit adesea ca argument legitimator, ca mijloc de afirmare a scriitorilor in grup/in pluton desantist si, odata cu ei, a unor critici „generationisti“? Nu e arbitrara echivalarea fiecarui deceniu literar cu o „generatie“ de creatie? Si, in fond, ce precumpaneste in judecarea literaturii: identificarea individualitatilor sau categorisirile colectiviste? Oare, fara sa o marturisim, nu investim conceptul de generatie cu o relevanta axiologica? Dincolo de firestile divergente, pina la urma s-au conturat cel putin doua concluzii comune: 1) notiunea in chestie are o importanta operationala, instrumentala, in sensul ca ea serveste la incadrarea unui autor intr-un context istorico-literar specific; 2) daca un scriitor isi poate permite sa fie partizan, adica sa se revendice de la o anumita „generatie“, nu acelasi lucru se poate spune despre un critic, care n-ar trebui sa fie un critic-promoter al generatiei sale, ci un investigator obiectiv al literaturii in genere. De asemenea, s-a discutat destul – cum altfel?!... – despre generatia ’80 si despre „razboaiele“ optzecistilor cu saizecistii.

Dan C. Mihailescu a lansat tinerilor critici/cronicari/comentatori de fata citeva provocari care au dinamizat si mai mult discutiile. Aceste „provocari“ au vizat in special ideea independentei tinerilor critici in raport cu grupuri &persoane influente si tema (obsedanta pentru Dan C. Mihailescu) a incartiruirii ideologice. in stilu-i spectaculos binecunoscut, criticul a mai incercat si o portretizare contrastiva (auto)ironic-confesiva a comentatorului de literatura format in epoca ceausista, pe de o parte, si a comentatorului literar al ultimilor ani, pe de alta.
Disputele pasionante s-au prelungit si dupa incheierea manifestarilor oficiale, in peripatetizarile de pe strazile Hermannstadtului, in discutiile de la masa (un adevarat agapé) si – de ce nu – intr-un mic campionat de ping-pong ce i-a avut ca protagonisti in finala pe
O. Nimigean si pe Daniel Cristea-Enache. Restul e memorialistica si istorie literara. De cistigat, a cistigat toata lumea...