Ajungînd, în seara de 2
octombrie, la Cinema Patria, am rămas foarte uimit de numărul mare
de spectatori veniţi la deschiderea celui de-al patrulea Anim’Est:
aproape 1.000 de persoane. Mărturisesc că nu mai văzusem niciodată
atîta lume în acel cinematograf, deşi el se află chiar
în buricul tîrgului. Uitîndu-mă atent în
jurul meu, am descoperit şi explicaţia acestui succes: se pare că
Anim’Est, votat anul trecut cel mai iubit festival de film din
Capitală (într-un sondaj realizat de site-ul Metropotam), s-a
transformat într-un fenomen socio-cultural, la fel ca TIFF-ul
clujean. Pe lîngă publicul interesat de animaţie, la Anim’Est
au început să vină tot mai mulţi „urbani“, pe care de
obicei îi vezi prin cu totul alte locuri, cum ar fi MNAC sau
Fabrica. Cu o imagine de invidiat (agenţia Ogilvy face minuni pe
partea vizuală) şi bine promovat pe toate mediile, Anim’Est a
devenit un eveniment trendy-fancy-cool, din categoria „nu eşti
acolo, nu exişti“.
Filmul de deschidere al ediţiei în
curs, Mary şi Max (Australia, 2009) de Adam Elliot (creatorul
îndrăgitului personaj Harvey Krumpet), a fost o alegere
excelentă a directorului festivalului, Mihai Mitrică (membru
fondator al asociaţiei Este’n’Est, care organizează anual
evenimentul). Cîştigător la Annecy (cel mai important
festival de animaţie al lumii), filmul prezintă – în primul
rînd prin comentariile din off ale naratorului (excelenta voce
a lui Barry Humphries) – relaţia prin corespondenţă, întinsă
pe parcursul a mai bine de două decenii, dintre Mary Daisy Dinkle
(voci: Bethany Whitmore şi Toni Collette), o fată (iniţial) de opt
ani din suburbiile oraşului Melbourne, şi Max Jerry Horovitz (voce:
actorul oscarizat Philip Seymour Hoffman), un evreu apropiindu-se de
vîrsta a treia, din New York. Ce îi leagă este faptul că
sînt singuri şi simt nevoia unui prieten căruia să i se
confeseze, chiar şi a unuia aflat pe un alt continent. Mary şi Max
sînt două suflete inocente, care găsesc o punte de legătură
într-o lume în care inocenţa se plăteşte. Ulterior,
Max află că suferă de sindromul Asperger, iar Mary începe să
studieze bolile psihice pentru a-şi putea vindeca prietenul... Mary
şi Max este un claymation (animaţie ale cărei decoruri şi
personaje sînt construite mai ales din lut şi plastilină)
remarcabil realizat (de-a lungul cîtorva ani), foarte amuzant
(umorul negru e predominant) şi emoţionant (uneori pînă la
lacrimi).
Invitatul special al festivalului a
fost anul acesta Mike Reiss, care, de aproape două decenii, se
numără printre principalii scenarişti şi producători ai
popularului serial de animaţie american Familia Simpson. Duminică,
în acelaşi Cinematograf Patria a fost proiectat freneticul
Simpsonii – filmul (2007), urmat de un tur prin lumea personajelor
animate, în care publicul (din păcate, mult mai puţin numeros
decît la deschidere) a fost ghidat de însuşi Mike Reiss.
Acesta s-a dovedit un veritabil sit-down comedian, care, timp de
aproape două ore, şi-a încîntat audienţa cu umorul său
ireverenţios. Însă, printre glume care de care mai amuzante,
el a strecurat şi informaţii utile despre procesul de creaţie al
unui serial de cursă lungă, secretele meseriei de scenarist de film
şi televiziune sau dificultăţile întîmpinate în
producţia şi distribuţia animaţiilor neconvenţionale în
SUA.
Cum festivalul bucureştean nu uită
niciodată să ne reamintească de vremurile de aur ale animaţiei
româneşti, şi anul acesta au fost proiectate, la Cinema
Union, mai multe scurtmetraje produse la studioul Animafilm. Grupajul
După 20 de ani: filme cenzurate, filme interzise a cuprins şapte
animaţii din anii ’80 (alese de criticul Dana Duma), care au avut
probleme cu cenzura epocii. Radu Igazság, singurul regizor
inclus în selecţie – cu Tocirea, o angoasantă transpunere
în imagini a poemului omonim de Nichita Stănescu – care a
fost prezent la proiecţie, a vorbit publicului despre vremurile în
care, fiind angajat al studioului, avea ca normă realizarea a...
2,75 de filme pe an, iar tovarăşul Dulea de la Cultură şi alţi
„binevoitori“ îi puneau întrebări idioate despre
muşcate roşii sau cai albi. În aceeaşi zi, Luminiţa Cazacu,
membră într-unul dintre cele trei jurii ale festivalului, şi-a
prezentat şi ea la Union o selecţie de scurtmetraje reprezentative,
din care n-au lipsit şase filme din foarte amuzanta serie
„feministă“ cu Penelopa şi Ulise, dar nici cele mai izbutite
animaţii ale sale, Evoluţie şi Baladă pentru mărgica albastră.
Pe scurt, un program atractiv nu doar pentru nostalgici.
- Articole in legatura
- FILM. Anim’Est trece cu brio de pragul fatidic