OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Din mileniul care se incheie am prins un sfert de secol. Primii 15 ani compun in memoria mea un film neorealist, cu cadre in – fireste – alb-negru (scoala generala si cozile, mahalaua feroce din Titan, unde am invatat sa scriu si sa citesc, sa ma bat si sa injur, cine sint Mos Nicolae si Mos Craciun, cum se fac copiii si cum se paruiesc parintii altora la un pahar de vodca in plus); daca trecutul ar fi o dimensiune care sa permita corectii si amputari, ca in jocurile imaginatiei infantile, n-as pregeta sa-mi eliberez biografia de acest interval alb-negru dar trist ca griul.

Urmatorul deceniu incepe si se sfirseste sub Iliescu. Tinde totusi la statutul de film color. (Romanesc, furibund si pestrit, à la Daneliuc.) In acesti ultimi 10 ani am terminat scoala generala si am inceput liceul, am terminat liceul (reductibil, probabil, din cauza chiulului, la cel mult un an de stat efectiv in banca), am intrat la facultate si am terminat facultatea, am intrat la masterat si in diverse job-uri, am terminat-o si cu masteratul, si cu diversele job-uri, iar acum astept mileniul cel nou in redactia Observatorului cultural. Statistic, cei 25 de ani ai mei – si ultimii ai mileniului doi – se prezinta astfel: pesemne ca vreo 8 am dormit, vreo 10 am stat pe diverse scaune, vreo 3 am tot vorbit (cu prieteni, amici, cunoscuti, in fata profesorilor si apoi a elevilor), alti 2 mi i-am pierdut pe culoarele Facultatii de Litere, in asteptarea profesorilor care nu mai apareau, iar in ceilalti 2 am facut lucruri care intra la „si altele“. In ultimul an al mileniului (capitol aparte al filmului color care il include si pe acesta, unul intitulabil cam Viata mea cu Observatorul cultural) am privit fix monitorul calculatorului, am citit si redactat texte, am pus diacritice, am corectat, am modificat, am taiat si lipit paragrafe, am ris cu colegii si prietenii mei. Presimt ca nu altfel voi incepe si mileniul urmator. Va continua ca un film color, se va reintoarce la alb-negru?