OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

MGG – Die Musik in Geschickte und Gegenwart –, cu care am început prezentarea noastră, este exemplul ideal pentru lucrări de istorie şi cercetare de imensă anvergură. Bärenreiter însă se preocupă constant şi de cărţile accesibile oricărui meloman, cărţile de popularizare a artei sunetelor. Astfel, trei volume format de buzunar inaugurează o nouă colecţie intitulată „Barenreiter Basiswissen/Barenreiter cunoştinţe de bază“.

 

Primul volum poartă titlul Grundwortschatz Musik. 55 Begriffe die man kennen soll/Vocabularul de bază al muzicii. 55 de noţiuni care ar trebui cunoscute. În 119 pagini, autoarea Marie-Agnes Dittrich alătură şi explică importanţi termeni muzicali – de la acord pînă la tehnica dodecafonică (Zwölftontechnik), trecînd, în ordine alfabetică, prin atonal, major-minor, fugă, instrumente, madrigal, notaţie, operă, muzică cu program, ritm, simfonie etc. – cu ajutorul cărora se presupune că oricine poate pătrunde şi înţelege, desigur, la nivel superficial, ştiinţa artei sunetelor. Următoarele două volume fac tot atîţia paşi dinspre teorie către practică. Musikalischen Meilensteine. 111 Werke, die man kennen solte I şi II – Repere muzicale. 111 creaţii care ar trebui cunoscute, I şi II cuprind, într-un număr aproximativ egal de pagini, 138 şi 140, prezentări pe înţelesul tuturor ale celor mai importante lucrări consemnate de istoria universală a muzicii. Cei trei autori, Silke Leopold, Dorothea Redepenning şi Joachim Steinhauer, au optat pentru o foarte modernă şi eficientă punere în pagină în trei culori, alb, negru şi roşu, cu cuvintele-cheie evidenţiate prin caracter de literă şi culoare diferite de textul cursiv, cu explicaţii marginale verticale, alături de textul principal şi cu explicaţiile cele mai importante (definiţii) sau exemplele cele mai reprezentative, evidenţiate în casete. Alegerea vocabularului, forma frazei, imaginea paginii…, totul este bine gîndit şi ales pentru ca lectorul să aibă acces imediat şi facil la cît mai multă informaţie. Aceste trei volume, producţie Bärenreiter, sînt exemple întru totul demne de urmat pentru ceea ce ar trebui să fie o scriere „de specialitate“, şi totuşi „de popularizare“.

 

Tot în aceeaşi categorie se înscrie şi o concentrată Geschichte der Musik/Istorie a muzicii din Evul mediu şi pînă astăzi scrisă de muzicologul şi, de foarte mulţi ani, cronicarul muzical de la New York Times, Paul Griffiths. Deşi muzicologia germană este recunoscută în întreaga lume, iată că o editură germană ca Bärenreiter, în colaborare cu J.B. Metzler, nu ocoleşte traducerile pentru a oferi cititorilor perspective diverse asupra unor subiecte de mare interes. Cartea lui Paul Griffiths are titlul original A Concise History of Western Music/O istorie concisă a muzicii apusene şi a apărut sub sigla Cambridge University Press în anul 2006. Versiunea germană este datată 2008. Înainte de a vorbi despre această carte mai trebuie spus că autorul ei este şi… romancier şi libretist. Stilul său este într-adevăr literatură, maniera de punere în pagină, o poveste, iar adresarea, la persoana întîi.

 

Cînd citeşti, ai impresia că autorul stă de vorbă cu tine, te priveşte în ochi şi încearcă să te asigure că acestea sînt faptele, aceasta este înşiruirea lor logică şi că acestea sînt cele mai importante momente ale poveştii. Capitolele au titluri de nuvelă: „Ars nova şi ceasul naziştilor“, „Sonata ca o comedie“, „Surdul şi cîntăreţul“, „Seri romantice“, „Încă o dată de la început“, „Înainte, înapoi şi lateral“ etc. Apreciez în mod deosebit acest fel de a scrie cu o anume lejeritate, prezentînd lucruri serioase şi importante de la înălţimea unui… zbor de avion. Perspectiva decantează in-formaţiile, iar privirea de sus poate zări doar formele de relief cu adevărat mari, impunătoare şi rezistente în timp. Interesant de observat că acestui volum îi lipseşte bibliografia ca anexă separată. Autorul oferă însă cititorilor cărora li se adresează declarat – adică melomanilor şi studenţilor începători – o listă de titluri pe care ar trebui să le citească şi de lucrări pe care ar trebui să le asculte. În marea lor majoritate, cărţile sînt apariţii editoriale de după 1990, titluri serioase, în proporţii aproape egale englezeşti, germane, franţuzeşti şi italiene. Documentarea autorului se dovedeşte astfel mai presus de orice suspiciune de amatorism. Un argument în plus aduc şi recomandările de audiţii muzicale (discografie ce circulă pe piaţă), cărora li se alătură chiar şi sugestii de versiuni interpretative. Un demers educativ impresionant! O singură observaţie în nume personal: în anexa „Indicilor de compozitori“ îi găsim pe marii reprezentanţi ai şcolii naţionale ruse, apoi pe Bartok, Kodaly, Janacek, Szymanowski… Enescu însă nu este nici măcar amintit. Singurul nume românesc din Istoria muzicologului Paul Griffiths este cel al muzicianului Horaţiu Rădulescu (1942-2006), despre care se spune că a plecat în 1969 la Paris, unde a devenit un fel de Jolly Joker (aş putea fi tentată să traduc „o carte cîştigătoare bună la toate“!) al muzicii franceze.

 

Iată singurul motiv pentru care întîlnirea cu această carte mi-a lăsat şi... un gust amar. Trebuie să recunosc că principalul vinovat pentru această stare de fapt este muzicologia românească. Faţă de colegii maghiari sau polonezi – de curînd am primit din Polonia o broşură dedicată lui Karol Szymanowski, foarte bine realizată, tipar de lux, 46 de pagini format A5 cu text în limba engleză, ilustraţie bogată şi CD consistent cuprinzînd fragmente din cele mai reprezentative lucrări ale compozitorului, în interpretările unor prestigioase formaţii instrumentale şi corale poloneze –, cercetătorii români au rămas mult în urma timpului lor. Este mare nevoie de o colecţie „George Enescu“ (cărţi şi CD-uri) gîndită pragmatic, concepută elegant şi modern, şi scrisă, desigur, în limbi de mare circulaţie – engleză, germană, franceză, spaniolă (de ce nu?). Astfel de materiale documentare „de propagandă“ (în cel mai nobil sens al cuvîntului) ar face imposibilă ignorarea de către scrierile cu pretenţie de sinteză asupra istoriei muzicii universale a celui mai mare compozitor român, cert unul dintre cei mai novatori şi mai importanţi creatori în muzica secolului al XX-lea. Merg mai departe, chiar şi visez la un proiect editorial complet şi complex, căci astfel de broşuri consistente, însoţite de CD-uri, ar trebui făcute pentru toţi marii compozitori români de ieri şi de astăzi. Dacă noi nu ne promovăm valorile la scară internaţională, cine să o facă!?