OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Balkan Dance Platform, platforma itineranta de dans contemporan, organizata o data la doi ani intr-o tara balcanica, a fost fondata in anul 2000 de Fundatia Proiect DCM si Red House din Sofia, prima editie avind loc in noiembrie 2001 la Sofia. incepind din 2004, Asociatia ArtLink din Bucuresti este partenerul roman in cadrul acestui proiect.

Anul acesta, Balkan Dance Platform s-a desfasurat la Atena, intre 11 si 14 octombrie.
Textul meu nu-si propune sa elaboreze o viziune critica asupra spectacolelor vizionate in cadrul acestei recente platforme balcanice.

Acest fapt nici nu ar fi posibil, pentru ca, in cazul multor spectacole, spatiul a impiedicat artistul sa transmita mesajul real al creatiei sale. Platforma s-a desfasurat intr-unul dintre cele mai importante centre culturale ale Europei, Megaron Moussikis (Athens Concert Hall), un loc cu o acustica minunata, dar un spatiu potrivit mai degraba pentru superproductii si concerte de anvergura, decit pentru perfomance-uri gindite pentru un cu totul alt tip de spatiu.
Este remarcabil modul in care Saˇsa Asenti´c din Serbia a transformat acest dezavantaj intr-un atu. (Mi-am putut da seama de acest fapt doar pentru ca vazusem spectacolul sau – My Private Biopolitics – si la Bucuresti, la Centrul National al Dansului.)

Artistul din Serbia a pus accentul pe latura discursiva a spectacolului, reusind sa transmita publicului ideea – de altfel, extrem de bine ilustrata de instalatia din scena, care era in mod evident cvasiinvizibila pentru publicul din ultimele rinduri. (Dau numai un exemplu: este extrem de important pentru modul care Saˇsa Asenti´c defineste transferul conceptual din dansul contemporan din Occident spre Serbia, prin imaginea lui Xavier Le Roy lipita pe o succesiune descrescatoare de vase traditionale. or, acest fapt era imposibil de remarcat mai departe de al treilea rind al impresionantei sali de spectacole Skalkotas Hall de la Megaron Moussikis.) in aceste conditii, talentul actoricesc al lui Saˇsa Asenti´c a salvat situatia, reusind sa transmita in mod adecvat mesajul spectacolului, asupra caruia vom reveni.
Trebuie spus ca si soloul Anei Catalina Gubandru din Romania, No memories, a avut de suferit, la nivelul mesajului transmis, tocmai pentru ca era in mod clar conceput pentru un spatiu cu totul diferit.

La Balkan Dance Platform a fost prezentat un spectacol care merita sa fie analizat mai pe larg si cu mai multa atentie, poate, decit sa aiba parte de o tratare succinta, contextuala, alaturi de toate spectacolele platformei. Este vorba de Concerto, conceput de artistul bulgar Ivo Dimˇcev (cunoscut in special pentru creatiile sale din perimetrul a ceea ce poarta numele de physical theatre). Concerto este, conform prezentarii din programul de sala, „o explorare fizica a unei situatii de concert cu un obiect yamaha“. Un tinar performeaza live la „obiectul yamaha“ in timp ce un… personaj ne uimeste cu calitatile sale vocale. Personajul, cu o identitate sexuala ambigua, intriga prin faptul ca limbajul prin care incearca sa-si transmita mesajul este lansat spre noi dintr-o forma de viata diferita de ceea ce numim „uman“. Nici macar nu ne putem gindi ca e vorba de un limbaj care ar putea fi invatat pentru a primi acces la lumea sa; sintem confruntati pur si simplu cu o alta forma de viata, ale carei granite ramin, iremediabil, de netrecut, al carei univers launtric este insondabil, cu tot efortul personajului de a se face inteles si cu toata disponibilitatea noastra de gasi vreo cale de acces. Faptul ca in fata noastra se afla un barbat cu o peruca blonda si un machiaj elaborat nu justifica sub nici o forma atributul de „uman“, iar Ivo Dimˇcev stie foarte bine sa aseze miza mesajului sau pe aceasta iluzorie aparitie amiguu-umana.

„El“ (Personajul) dovedeste o autosuficienta tragica, in sensul ca poate da senzatia ca, de fapt, nu comunica realmente nimanui nimic, ci directioneaza doar spre sine ceea ce are de spus. Putem banui intr-un singur mod care ar fi sensul anumitor frinturi de mesaj: simpla prezenta fizica si ceea ce putem citi pe chip ne-ar putea da cheia intelegerii. Corpul personajului actioneaza astfel ca un translator intre ceea ce este transmis si incercarea noastra de a intelege.
Ivo Dimˇcev a devenit cunoscut pe plan international gratie one-man-show-ului Lili Handel – Blood, Poetry and Music from the White Whore’s Boudoir, care evidentiaza, prin asumarea unei identitati androgine, dar polarizate pe paradigme din sfera femininului, sensul pe care corpul il poate primi in societatea de consum.

La fel ca in Lili Handel, in spectacolul Concerto, Ivo Dimˇcev accentueaza caracterul insular al anumitor forme de viata pentru care unica salvare ar constitui-o numai accentul pus pe corporalitate ca instanta prin care pot fi depasite bariere de limbaj. Nu putem decit sa speram ca acest spectacol, atit de relevant pentru ideea de comunicare autentica si pentru ceea ce am putea numi functia corpului ca mediator intre limbaje iremediabil straine unele de altele va ajunge si la Bucuresti.
Revenind la spectacolul lui Saˇsa Asenti´c, nu am avea cum sa nu punctam importanta faptului ca el a incheiat platforma balcanica de dans de anul acesta. My Private Biopolitics are statutul unui corolar, pentru ca lanseaza interogatii nu tocmai linistitoare asupra identitatii dansului contemporan din estul Europei.

Trecind cu ironie prin „revelatia“ faptului ca „Estul“ e condamnat sa ramina traditionalist si patetic in sfera dansului, pe cind „Vestului“ ii este rezervata demnitatea de autoritate pe tarimul dansului contemporan, se ajunge cu umor la interogatia: „Ce-ti da dreptul sa fii contemporan?“. Tot ceea ce ne prezinta Saˇsa Asenti´c are un dublu tais. El propune o intelegere de factura tragicomica a ceea ce poate deveni dansul contemporan estic, contaminat de structurile consacrate in dansul contemporan occidental. My Private Biopolitics este un performance inteligent, in care sint supuse interogatiei spatii, situatii si structuri ale dansului contemporan din Serbia (se poate face fara probleme extrapolarea asupra intregului peisaj al dansului contemporan din Europa de Est), pus in relatie permanenta cu dansul contemporan occidental.
O viziune de ansamblu asupra celei de a patra editii a Balkan Dance Platform ar putea scoate la iveala anumite paradigme sociopsihologice care „hranesc“ arta dansului contemporan si a performance-ului din tari precum Bulgaria, Turcia, Romania, Macedonia, Grecia, Serbia sau Croatia. inainte de a prezenta aceste paradigme, sa ne oprim asupra participarii romanesti la aceasta platforma de dans contemporan.

Romania a fost reprezentata prin creatiile Show (coregrafia Alexandra Pirici, interpretarea Madalina Dan) si No Memories (coregrafia si interpretarea Ana Catalina Gubandru).
Soloul Madalinei Dan, creat de Alexandra Pirici, propune o regindire a corpului, prin prisma unui joc cu iluzia, intr-o impletire de prezenta si absenta. Creatia Catalinei Gubandru merita o atentie speciala si ar fi transmis mesajul mult mai adecvat daca ar fi fost integrat intr-un spatiu pentru care a fost elaborat. Catalina Gubandru ne pro-pune o transpunere in corp a remodelarii propriei identitati psihologice, o renastere prin eradicarea memoriei si regindirea configuratiei „terenului“ launtric asupra caruia actioneaza amintirile.

Paradigmele principale detectabile in urma vizionarii intregii platforme ar fi:
n necesitatea regindirii conceptului de miscare, fie ca ne referim la miscarea coregrafica versus miscarea cotidiana sau la miscarea ce reprezinta o modalitate prin care indivizii se raporteaza unii la altii prin forme atipice de atractie si respingere (Dragana Bulut, Just one more solo (Serbia), Tasos Karahalios si Georgia Vardarou, Serenity Square (Grecia), Bedirhan Dehmen si Safak Usyal, Monday in the Sun (Turcia), Iskra Sukarova si Dejan Srhoj, Formula (Macedonia));
n caracterul traumatizant al realitatii sociale, manifestat fie sub forma colapsului fizic cauzat de crize interioare extreme, fie de pericolul alienarii modalitatilor autentice de manifestare a rationalitatiii umane, precum si abordarea miscarii prin prisma raporturilor de putere dintre indivizii angrenati in diverse contexte sociale (Patricia Apergi, Anorexia socialis (Grecia), Tuˇgçe Tuna, Phronemophobia (Turcia), Evangelos Poulinas, Verge (Grecia), Iva Sveshtarova, 666 (Bulgaria));

n interogarea statutului corpului, fie ca ne referim la el ca „loc“ in care se instantiaza mesajul coregrafic, fie ca abordam corpul ca realitate sociala, supusa unor interactiuni duale, care pot instraina sau, dimpotriva, apropia indivizii. (Dalija Aˇcin si Isabelle Schad, There is no exception to the rule… (Serbia), Violeta Vitanova, Stanislav Genadiev, Imago (Bulgaria)).
Nu am mentionat spectacolele enumerate mai sus prin prisma unor criterii estetice sau calitative la nivel artistic, ci strict prin prisma paradigmei relevante pentru profilul dansului contemporan din zona. Am lasat in afara acestei incadrari spectacolul lui Ivo Dimˇcev, care propune o abordare a corpului si limbajului pentru care orice asezare intr-o categorie s-ar dovedi reductionista, precum si performance-ul lui Saˇsa Asenti´c care, asa cum spuneam, are functia unui corolar al intregii platforme. De asemenea, am lasat in afara categoriilor detectate spectacolele tinerelor coregrafe din Romania, tocmai pentru a evidentia, separat, ideile care stau la baza acestor creatii.

Deplasarea Ginei Serbanescu la Atena a fost posibila datorita bursei acordate de Fundatia Proiect DCM cu ocazia implinirii a 10 de ani de activitate in serviciul dansului contemporan romaesc.