OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu DOOM2, Academia Romana ne impune drept lege „exercitiile de incalzire“ ale unor novice care, in vederea (im)probabilei perspective, calca voiniceste prin toate gropile si hirtoapele limbii romane.
Ca niste cercetatoare tinere si dornice de afirmare s-au incumetat la o treaba care le depaseste in mod evident e oarecum de inteles. Dar ca un om ajuns la virsta senectutii, care mai are si raspunderea presedintiei unei Academii, a avut nesabuinta sa le-o incredinteze, transformind o problema de interes national intr-o joaca de-a „strimbizarea“ limbii romane, este cu totul de neinteles si de neacceptat.

Fata de prima editie a dictionarului, cea noua nu aduce decit retusuri de amanunt, nu totdeauna acceptabile, si un adaos de termeni (semnalati prin asterisc), in majoritate imprumuturi recente din limba engleza, care compenseaza intrucitva omiterea nemarturisita a multor cuvinte de mare interes ortografic din DOOM: nume proprii si derivatele lor. Intre noi fie zis, nu chiar toate cuvintele marcate cu asterisc sint adaosuri autentice, fiind vorba de repozitionari ale unor cuvinte existente in DOOM, daca nu chiar de asteriscuri puse din buzunar, in incercarea de a suplini, prin cantitate, calitatea precara a lucrarii.

Ceea ce caracterizeaza mult-trimbitatul adaos lexical este selectia lipsita de discernamint, alaturi de termenii literari figurind si cuvinte inutilizabile intr-o comunicare decenta in spatiul public: a caca, cacat s.a., din fondul autohton sau cool, din jargonul anglicizant al tinerilor.
Cine vrea sa afle insa cum se scriu nume prestigioase din cultura romana sau universala, cum se noteaza (abreviat sau nu) modurile de masurare a gradelor valorice sau seismice, cum se conjuga verbul a sughita (mai ales la conjunctiv) trebuie sa apeleze la alte surse sau… sa caute prin anticariate vechiul DOOM. Ortografierea preponderent etimologica a imprumuturilor (nu neaparat recente) creeaza dificultati in flexionare, impunind un abuz de cratime incomod si inestetic si favorizind proliferarea greselilor.

Revenirea, fara vreun temei stiintific sau de alta natura, la dubla reprezentare a sunetului i, ca si la alte reglementari in mod justificat depasite, afecteaza si mai mult principiul fonetic in scrierea limbii romane, acuzind o flagranta lipsa de strategie clara, ferma si coerenta pe termen lung, din partea instantei academice care patroneaza lucrarea. Nu trebuie sa fii neaparat filolog ca sa-ti dai seama ca nu e normal sa scrii a incepe/ a reincepe, dar a cobori/coborare sau (eu) coborai, (el) cobori. Iar pentru asemenea „conventii“ proaste, la examene platesc prin depunctare niste nevinovati care gindesc logic, nu vinovatii care le-au conceput amestecindu-se in treburi la care, evident, nu se pricep. Pentru toata lumea, in afara de Academia Romana, este foarte clar ca, daca la fiecare reeditare a unui dictionar academic se schimba conventiile ortografice, nu vom atinge niciodata dezideratul unei scrieri corecte (sau nu avem acest deziderat?!). Si tot foarte clar este si faptul ca evolutie inseamna mers inainte. Deci, daca am trecut acum 23 de ani de la Alba Iulia la Alba-Iulia, pasul urmator nu este Alba Iulia (cu artificialul g-d Albei Iulia), ci Albaiulia (Albaiuliei), cf. Cimpulung (Cimpulungului). Dar pina acolo mai este! Tot asa si cu bluff devenit bluf in 1978 (DN), dupa care nu mai poate urma iar bluff (citi blaf), sau a/i devenit i in 1953 si iar a/i in 1993, daca nu vrem sa ne acoperim de ridicol, invirtindu-ne in cerc precum viermii rotitori.

Stilul discretionar si capricios se face simtit si sub punerea sub interdictie, fara nici o ratiune, a unor variante uzuale ca: aicea, alaturea (nu spunem „alaturea cu drumul“?) – nu si: acusa, asijderea, atuncea, colea, pretutindenea –, arípa, astre, codiciluri, fratriciduri (si toata seria de -ciduri), insaila, ignoreaza, zdroncaneste s.a. s.a. Cit despre silabatie, principiul fonetic aplicat militareste da uneori rezultate demne de emisiunea Andreei Marin: tran-SFERA, tran-SPIRA, tran-SPORT, tran-SPUN, pa-NOR-todox!
Numarul nepermis de mare de omisiuni (anul popular are 10 luni, zodiacul 5 zodii, iar sistemul solar… 2 planete!), inconsecvente, neglijente redactionale, solutii discutabile si chiar greseli de ordin lexical sau gramatical incompatibile cu statutul de dictionar normativ, ca sa nu mai vorbim de norma stipulata la pag. XVL si contrazisa la paginile 428 si 771, fac din aceasta lucrare un document pe buna dreptate contestat si contestabil.

- Rostul lingvistilor, dupa Eugen Simion, este sa reinventeze limba romana
Singurul care il apreciaza la superlativ, considerindu-l „pretios“ (poate doar in sensul „pretioaselor ridicole“!), este Eugen Simion, care nu are nici macar scuza inocentei (ca predecesorul) intrucit, chiar daca nu este lingvist, a absolvit totusi o facultate de filologie. De altminteri, ce credibilitate poate avea un presedinte care, atunci cind este vorba de nesocotirea unor argumente stiintifice, se intreaba retoric „La ce bun?… Cu ce efect?“ (atita discutie) si care, confundind conventia cu arbitrarul absolut, crede ca rostul lingvistilor este sa reinventeze limba romana si ca un dictionar plin de greseli poate constitui un document normativ? Dar chiar si fara greseli, DOOM2 este mai degraba un dictionar descriptiv, intrucit inregistreaza termeni din sectoare nenormabile ale limbii: interjectii, regionalisme, termeni populari, argotici si de jargon.

Asa stind lucrurile, nu o retusare cosmetizanta, ci o refacere din temelie de catre autori a caror competenta sa fi fost demonstrata prin lucrari cunoscute si apreciate de marele public este ceea ce se impune cu necesitate pentru a transforma acest dictionar intr-un instrument util si utilizabil. Pentru ca o lucrare de o asemenea anvergura si importanta presupune dominarea de la mare inaltime a materialului supus normarii. Iar aceasta inaltime nu ti-o poate asigura decit postamentul lucrarilor deja publicate, de calitatea celor semnate de Mioara Avram.
A ne conforma unui ghid care interzice forma astre, dar ingaduie forma extrovertit si ne obliga sa zicem vagaboanda inseamna a ne comporta ca in povestea imparatului. E absolut ridicol!