OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

(Laure HINCKEL este consilier literar – Les Belles Etrangères 2005)

De citeva saptamini, revista Observator cultural incearca sa prezinte publicului din Romania manifestarea sustinuta de statul francez, unde 12 scriitori romani vor fi, pentru doua saptamini, staruri literare. Sa fii invitat de Franta culturala, de statul francez, sa ti se ofere toate onorurile, sa fii tradus cu acest prilej, sa se acorde ample spatii in presa franceza – toate aceste lucruri deschid literaturii romane si Romaniei o cale de acces occidental. Din aceste considerente, am considerat Les Belles Etrangères una din cele mai mari sanse culturale si ne-am straduit sa-i dam amploare si in Romania, condusi de principiul ca o literatura trebuie, mai intii, sa fie promovata si sustinuta la ea acasa, dupa aceea vor urma si succesele occidentale. Efortul nostru nu a ramas fara ecou. Intr-una din zile, am primit un e-mail de la Laure Hinckel, care ne multumea pentru eforturile noastre de a face cunoscut publicului din Romania acest festival. Laure Hinckel, excelenta traducatoare din limba romana in limba franceza, este consilierul literar al Les Belles Etrangères 2005 si are o mare dorinta si pricepere sa arate Frantei culturale o Romanie cu mari talente, cu mari scriitori.

De cind traduceti din literatura romana?
Traduc din literatura romana de doi ani de zile. Primul meu contract l-am obtinut propunind faimoasa carte Despre ingeri. Primele doua carti traduse de mine sint eseul lui Andrei Plesu, Despre ingeri, care tocmai a aparut la Buchet Chastel sub titlul Actualité des anges, si romanul lui Dan Lungu, Raiul gainilor, aparut la Jacqueline Chambon. Inca mai lucrez la cartea Ceciliei stefanescu, Legaturi bolnavicioase, care va aparea in februarie anul viitor.


- „Literatura romana“ e o sintagma prea impunatoare

Cecilia stefanescu si Dan Lungu participa la Les Belles Etrangères si, iata, au sau vor avea carti traduse in Franta. Ce v-a atras la cei doi autori de v-ati incumetat sa-i traduceti?
Cind am deschis prima data cartea lui Dan Lungu, am dat de paginile cu jocul unor copii pe buza ripei de la capatul strazii. Mi-a amintit de ceva personal si sint convinsa ca poate trezi amintiri similare multor cititori. Acest pasaj a aprins brusc in mintea mea lumina zilelor de vara, cind cautam mormoloci intr-un canal absolut mizerabil dintr-un cartier oarecare, unde toti copiii ii adunau sa-i creasca intr-un borcan pe pervazul camerei de dormit… Oricit de exotica si de necunoscuta ar fi fost cititorului francez viata anterioara a personajelor, sentimentele si felul lor de a discuta ni-i apropie foarte mult. Povestile lor au ceva in comun cu cele scrise de Jorn Riel, un autor danez, care a publicat cu mare succes scurte povestiri numite de el „racontars“, adica exact un fel de zvon (ca in acest „fals roman de zvonuri si mistere“). Potrivit lui Riel, „un racontar este o poveste adevarata care ar putea trece drept minciuna. Daca nu cumva o fi tocmai invers?“.

Ce v-a provocat sa traduceti Legaturi bolnavicioase?
Cartea Ceciliei stefanescu m-a atras pentru ca este o cautare existentiala si o foarte speciala hoinareala prin Bucuresti. Este extraordinar faptul cum putinele repere vizuale si un numar mic de indicatii topografice construiesc o imagine pregnanta a Bucurestiului: cea a unui oras in care predomina gerul sau, dimpotriva, caldura cumplita, praful si trecutul necicatrizat, ramas sub forma de schele, de coclauri si de hale industriale parasite. Visul si fantasmele cresc in voie pe acest teren inspirant.

Ce credeti ca va insemna pentru literatura romana participarea a 12 scriitori romani la Festivalul Les Belles Etrangères?
Hmm, ce sa insemne? „Literatura romana“… e o sintagma prea impunatoare… Cred ca, din vioiciunea cu care se discuta in cercurile intelectuale si in reviste despre capacitatile ei de a trece granitele tarii, literatura romana a avut deja de cistigat. Participarea la Les Belles Etrangères inseamna pentru literatura romana ca va fi foarte vizibila in Franta, incepind din toamna aceasta. Deja, pe rafturile foarte incarcate ale librariilor, cartile mai vechi sau mai noi ale autorilor romani au fost scoase in fata. Tocmai am vazut, in citeva librarii, Une Matinée perdue de Gabriela Adamesteanu si L’œil en feu de Mircea Cartarescu. Am si putut cumpara un volum de poezie semnat Ion Pop, La découverte de l’œil. Librareasa scosese cartea in fata pentru ca stia ca in curind va fi Les Belles Etrangères.

Echipa selectionata este imbatabila, francezii – Centrul National al Cartii, institutie a Ministerului francez al Culturii – au foarte bune informatii despre literatura romana.
Centrul National al Cartii era foarte bine informat. Cind m-au rugat sa-i sfatuiesc sa completeze lista si sa intocmesc antologia, m-am bucurat sa fac acest lucru, fiindca iubesc literatura romana, imi place mult sa traduc si imi doresc din tot sufletul sa vad mai des autori romani tradusi in Franta. De cind am pus piciorul in Romania – era intr-o zi de iarna, in 1990 – am vrut tot timpul sa experimentez realitatea romaneasca, sa o cunosc, sa aflu ce inseamna sa scrii in Romania si sa cunosc, parca din interior si, in acelasi timp, cu o privire exterioara, carnea cartilor scrise acum, in Romania. Am fost extrem de pasionata de ce se scrie acum in Romania, de ce este viu in cultura romana.

Care au fost criteriile de selectie?
Criteriile sint foarte clare: scriitorii sa fie in viata, sa aiba ceva publicat in franceza, sa traiasca in Romania sau intr-o alta tara, dar nu in Franta, sa reprezinte pe cit posibil toate genurile literare (poezie, carte pentru copii, banda desenata, proza, teatru), sa reprezinte o diversitate generationala sau de stil… Filozofia si critica literara sint excluse din start dupa criteriile Centrului National al Cartii si asta e o conditie chiar de cind a fost initiat programul Les Belles Etrangères. Asta este.


- Cititorii francezi vor sa citeasca literatura straina

De ce atit de multi tineri in echipa?
Vi se pare ca sint „atit de multi tineri“ in selectie? Numai Cecilia stefanescu poate fi considerata, intr-adevar, foarte tinara. Dimpotriva, lista mi se pare foarte echilibrata si sper sa cistigam cu totii din aceasta diversitate a virstelor. Unul dintre obiectivele Les Belles Etrangères este si sa prezinte pu-blicului francez dinamica unei literaturi. Am invitat, deopotriva, scriitori aflati la inceput de drum si autori consacrati. Consider ca cele doua categorii nu se exclud una pe cealalta, nici macar nu se eclipseaza, ci se pun reciproc in lumina.

Ce ar astepta francezii de la scriitorii romani participanti la Les Belles Etrangères?
Cred ca cititorii vor sa citeasca literatura straina, in general, si nu numai anglo-saxona. Oamenii sint curiosi sa-i auda pe scriitori citindu-si din propriile creatii, si cu atit mai mult vor sa-i auda pe cei ce vorbesc limba romana, limba care da impresia ca – gata! – poti s-o vorbesti si tu pentru ca seamana cu limba unei verisoare indepartate… Apoi, sa stiti ca multi tineri francezi, studenti si elevi, mai ales, prezenti la intilnirile cu scriitorii romani, vor fi citit cartile si vor fi studiat poeziile celor invitati. Vor fi facut asta impreuna cu profesorii lor. Spun asta fiindca parteneriatele cu scolile si cu liceele sint numeroase in cadrul Belles Etrangères. In plus, bibliotecile partenere, librariile, centrele culturale regionale, toate au primit din timp cartile invitatilor, astfel incit publicul acestor institutii sa fie avizat. Eu cred ca ultimul lucru care i-ar interesa sint certurile si polemicile interne din Romania.


- La standul romanesc cartile nu puteau fi cumparate

Ce ar trebui sa faca institutiile romanesti, editurile, revistele culturale sau autorii dupa incheierea Festivalului Les Belles Etrangères, in asa fel incit sa permanentizeze o prezenta literara romaneasca in spatiul francez?
Poate parea ciudat, dar despre o „permanenta prezenta literara romaneasca“ se poate vorbi si in momentul de fata. Numai ca literatura straina, de orice origine ar fi ea (in afara de spatiul anglofon), n-o poti vedea etalata si promovata pe tarabele din supermarketuri, asta sa fie clar!

Probabil se poate face ceva mai mult. De exemplu, in momentul de fata, nu exista o librarie de unde sa poti cumpara carti romanesti. Pe mine, ca traducator, m-ar interesa foarte mult sa citesc noutatile editoriale romanesti. Iar rara ocazie a Salonului de carte de la Paris n-am putut-o fructifica, deoarece la standul romanesc (numai la el!) cartile nu puteau fi cumparate! Pe de alta parte, pot aminti si un exemplu pozitiv. Decizia Editurii Polirom de a publica un catalog aratos pentru o colectie inovanta, e vorba de „Ego. Proza“, in 2004, un catalog total diferit de toate celelalte, ca forma si continut, a contat mult in promovarea tinerilor autori si i-a influentat pe cei de la Paris. Intr-o puzderie de cataloage sterse si incomplete, acela a atras imediat atentia editorilor francezi care au vizitat tirgul de carte. Norocul scriitorilor tineri, insa, a fost ca unul dintre editori a dat catalogul unei persoane care stia limba romana, pentru ca, vedeti, nu era nici o versiune in limba franceza. Recent am citit, relatat de Carmen Musat in Observator cultural, despre strategia culturala poloneza de succes, si mi se pare foarte potrivita si pentru Romania. In fond, nu e vorba de lucruri foarte complicate, dar trebuie facute cu profesionalism.

Cum ar trebui, din punctul dvs. de vedere, promovata in continuare literatura romana in spatiul francez si, in gene-ral, in spatiul occidental?
Literatura se promoveaza ea insasi, prin talentul reprezentantilor ei. Dupa ce vestea existentei cartilor a trecut granitele, dupa ce cataloage si fragmente (bine traduse, va rog!) au fost difuzate la edituri, urmeaza pasul deciziv, un pas care nu depinde de factorii decizionali din Romania: este vorba de intilnirea dintre un text si traducatorul lui, intilnire care se poate solda cu publicarea cartii. Ce pot face romanii este sa fi create conditiile premergatoare acestei povesti de dragoste: sa creeze contextul propice intilnirii dintre traducator si text. Cit despre decizia unui editor francez de a cere o traducere din romana, nu depinde decit de el; dar, pentru a ajunge la aceasta decizie, el trebuie informat corect asupra a ceea ce se publica in Romania. Revenim, asadar, la intrebarea precedenta: o permanentizare a prezentei autorilor romani depinde, in primul rind, de romani, de interesul lor de a arata editorilor francezi, in cazul nostru, ca exista ceva pe care se poate miza. Fiti sigur ca un editor francez bine informat nu va ocoli li-teratura romana, ba chiar va astepta traducerile bine facute!
(Ovidiu SIMONCA)