OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La sfirsitul acestei saptamini, simbata 1 mai 2004, vom asista la un mare eveniment cultural: extinderea masiva a Uniunii Europene. Data va ramine istorica, alaturi de celelalte momente care au marcat sfirsitul secolului XX si inceputul secolului XXI: prabusirea regimurilor comuniste din intreaga Europa Centrala de-a lungul lui 1989, Caderea Zidului Berlinului in toamna lui 1990, dezintegrarea Uniunii Sovietice in vara lui 1991, cu formarea noilor state independente eliberate de sub dictatura Moscovei, apoi extinderea in trepte a Organizatiei Pactului Nord-Atlantic. Intre timp, Cehoslovacia s-a scindat in Cehia si Slovacia, iar din federatia iugoslava s-au desprins nu mai putin de… cinci spre sase – daca nu chiar sapte! – tari: Slovenia, Croatia, Bosnia-Hertegovina, Macedonia, Serbia si Muntenegru (inca asociate), provincia Kosovo avind statut special. Toate statele din Europa Centrala, inclusiv Romania, plus cele trei baltice, Estonia, Letonia si Lituania, si-au afirmat dorinta de integrare in Uniunea Europeana. La fel – republicile „post-iugoslave“. La Est de granitele Poloniei si Romaniei, poate cu exceptia Republicii Moldova, nu pare – cel putin in perioada pe care o parcurgem – sa existe interes si nici mari perspective pentru alaturarea la „familia europeana“.

Atit cit se poate prevedea pe baza datelor actuale, extinderea Uniunii se face in doua valuri: unul cert, iminent, si celalalt ipotetic, mai indepartat. Intra acum, la 1 mai, zece tari: Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, adica opt foste comuniste, carora li se alatura doua mici insule mediteraneene, Malta si Cipru (jumatatea greaca). Cu negocierile de integrare aproape incheiate mai sint Bulgaria si Romania, care vor adera – foarte probabil – la 1 ianuarie 2007, moment considerat o „prelungire“ a primului val. In ultima vreme, Croatia a inceput sa spere ca ar putea si ea sa prinda aceeasi data. Pentru Bosnia-Hertegovina, Macedonia, Serbia si Muntenegru, ca si pentru Albania, perspectiva integrarii, pe care si-o doresc, e incerta. Oricum, discutiile au demarat, dovedind ca exista „vointa politica“ necesara si din partea Uniunii, si din partea aspirantelor.

Un caz aparte e cel al Turciei, care n-a trecut prin comunism, e veche membra NATO, dar continua sa aiba probleme interne, etnice si religioase, nereusind – pe de alta parte – sa-si consolideze statul ca institutie seculara decit cu contributia mult mai mare a armatei decit permit criteriile democratiilor occidentale.
Cu sau fara Turcia (careia i s-ar putea oferi in viitor un „statut special“) si cu toate dificultatile din Balcani, unde razboaiele post-comuniste si interetnice ale anilor ’90 au lasat in urma traume greu vindecabile, viitoarea Europa comunitara va fi o federatie intinsa in intreaga sa zona occidentala (cu „pata“ izolata a Elvetiei), in Centru si inspre Sud-Est, pina la granita bieloruso-ucraineana, dincolo de care se afla doua regimuri autoritariste (Lukasenko si Kucima) si teribilul orgoliu rusesc, care face greu de imaginat o cerere de „intrare in Europa“ din partea Kremlinului.

Evolutia structurilor institutionale continentale, de la Comunitatea Carbunelui si a Otelului fondata in 1951 de sase state occidentale, trecind prin Comunitatea Economica Europeana (asa-numita Piata Comuna), pina la Uniunea Europeana de azi, s-a facut prin armonizarea pas cu pas a legislatiei din domeniile economice si prin articularea unor organisme politice suprastatale, cu puteri limitate, dar crescatoare, reproducind modelul administratiei democratice, cu un guvern (Comisia Europeana) si o adunare legislativa (Parlamentul European). In urma cu citiva ani, in majoritatea statelor membre s-a introdus „moneda unica“, euro. Definitivarii unei Constitutii a Vechiului Continent e in curs. „Statele Unite ale Europei“ se profileaza apasat, devin o realitate de fapt.
In vara trecuta, Comisia Europeana a adoptat un document prin care recunoaste importanta dimensiunii culturale a integrarii. In ultima instanta, fara a fi mai putin juridic, economic si politic, procesul de extindere echivaleaza – nu-i asa? – cu rearticularea unui vast mozaic de valori si traditii intr-o singura, policroma civilizatie, intr-un patrimoniu comun. Asa cum am spus la inceput: un mare eveniment cultural…