OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nimeni nu e profet in propria tara. Mai explicit demonstrata si mai dramatic confirmata si asumata ca de conditia de exilat, aceasta straveche axioma se pare ca nu poate fi. Dar reversul conditiei de exilat presupune si o alta, intr-o anumita masura regretabila dimensiune, la care acum asistam cu asupra de masura: dupa ce nenorocirile propriului popor se vor fi consumat, iar istoria acestuia isi va fi reintrat in matca, oameni cindva intelepti, cu neindoielnice merite in normalizarea destinului tarii lor, manifesta o opacitate stranie fata de realitatea care le-o ia inainte. Soljenitin – poate ca dizidentul cel mai ilustru – exemplifica din plin inadecvarea de discurs si de raportare la noile evenimente din Rusia, a carei decadere o deplinge acum cu patos nationalist si prin apelul la valori de mult si ireversibil epuizate. Pentru a doua oara, dar in cu totul alte conditii decit cele care i-au adus cindva faima, el devine un neinteles in propria tara...


„O mare nenorocire poarta la inceput vesmintele fericirii“

Aleksandr Isaevici Soljenitin nu mai apare aproape deloc in public. Iar dupa ce emisiunea al carui moderator era a fost eliminata din grila de programe a postului national de televiziune RTR, scriitorul a disparut cu totul si de pe ecranele tv. Reputatul prozator, intors acasa in 1994 dintr-o emigratie fortata, unde se pricopsise cu apelativul „exilatul vermontez“, a devenit la putin timp dupa reintoarcerea in patrie „un exilat moscovit“. O claustrare deloc benevola si numai in aparenta autoimpusa.
Retragerea din viata publica a laureatului premiului Nobel se explica prin indiferenta manifestata de oficialitati fata de recomandarile scriitorului privind administrarea actuala a Rusiei. Incontestabil, ar mai fi la mijloc si lipsa de rezonanta, ignorarea constanta a criticii dure si aspre, formulate de scriitor la adresa politicienilor din perioada mandatului lui Boris Eltin.
Un alt motiv care l-a determinat sa se refugieze in tacere, impunindu-si o prezenta discreta, este atitudinea preconceputa, adeseori refractara, a unui segment important al opiniei publice ruse fata de ideile sale despre stat si reorganizarea tarii.

Oricum, indiferent daca unora le place sau nu autorul Arhipelagului GULAG, orice aparitie a sa in public este capabila sa trezeasca un intins evantai de reactii vii si nuantate. Si nu ramine fara ecou. De aceea, conferinta publica pe care a tinut-o recent la Biblioteca de Stat a Rusiei din Moscova a fost un eveniment iesit din comun, mai cu seama, ca scriitorul s-a referit la „laboratorul sau de creatie“, despre care, dupa cum se stie, nu vorbeste decit rareori, dar si atunci cu zgircenie. La aceasta intilnire cu fidelii sai cititori, Al. Soljenitin a evocat dificultatile pe care le-a intimpinat scriind epopeea Cercul rosu, la care a muncit, cu mici intermitente, timp de 54 de ani. Dar nu in ultimul rind s-a referit si la problemele grave ale contemporaneitatii.
Ruptura survenita in spatiul cultural al tarii in ultimii zece ani este doar una dintre cauzele decaderii morale a natiunii, a opinat scriitorul, aratindu-se ingrijorat de felul in care evolueaza lucrurile in Rusia. Si mai are o tristete secreta, pe care cu greu o marturiseste. Odinioara reusise prin propria-i suferinta sa trezeasca din agonia stingista un continent intreg, insa ramine in continuare un neinteles „printre ai sai“. Nu lipsa de recunoastere a meritelor sale il doare, e chiar strain de astfel de orgolii meschine, altceva il scirbeste: cu deosebire, sindromul strainului, in firea poporului rus, de altfel. Poate ca si mintea marginita si obtuza.


Despre criza dintre generatii

Astazi, mai mult ca niciodata, se contureaza o vadita instrainare intre generatii, cu riscul de a devia intr-un hau de netrecut. Conflictul, considera scriitorul, se adinceste din cauza surparii temeiurilor etice si spirituale traditionale. Dupa parerea lui Soljenitin, chipul moral al tineretului se afla in mare pericol, iar situatia ar putea fi indreptata doar cu ajutorul „cuvintului liber tiparit“.
Scriitorul, care nu a pregetat sa apere prin propria-i creatie valorile perene ale umanismului, s-a aratat extrem de ingrijorat in legatura cu situatia jalnica in care se afla Biblioteca de Stat a Rusiei, precum si miile de biblioteci de la periferia rusa care, din cauza penuriei de mijloace sint, practic, lipsite de posibilitatea de a-si completa fondurile de carte. Aceasta situatie, cind biblioteca publica nu are acces la carte, este strins legata de faptul ca tinara generatie si-a pierdut interesul pentru marea literatura, al carei rol educativ este incontestabil. „Nu toti, dar foarte multi tineri, mai cu seama cei de la periferia societatii ruse, si-au pierdut setea pentru cunoastere. Iar, dupa cum se stie, asimilarea cunostintelor e mai prolifica la o virsta tinara, cind mintea e deschisa si cind dispui de mai mult timp liber, spune scriitorul. – Cunosc asta din experienta proprie, pentru ca mi-am petrecut copilaria intr-un orasel din sudul Rusiei. Din fericire aveam un intreg raft cu carti; traiam cu ce era acolo – un volum gros cu poeziile si proza lui M. Lermontov, 48 de tomuri ale lui J. London si o culegere de aforisme...“


Despre amnezia istorica

Rusii au inceput sa-si uite istoria de prin 1917, o data cu venirea bolsevicilor la putere, cind au fost aruncate la groapa de gunoi perioade intregi din istoria Rusiei, din motiv ca nu erau de natura sa serveasca noilor ideologi, opineaza Al. Soljenitin. Ulterior, in perioada socialismului, a fost impusa o istorie trunchiata, de fapt, o stiinta a uitarii, al carei obiect de studiu il constituie evenimente si personaje cu rol ideologic pozitiv sau negativ, cum ar fi decembristii, tarul Nikolai I, A.S. Puskin s.a. „Rusia nu a avut istorie in acea perioada, in cel mai bun caz a existat o istorie a URSS.“ El a facut o paralela intre „explozia euforica“ a revolutiei din februarie 1917 si frenezia similara din perioada 1987-1988. „Din nou, opinia publica nu vede cit de periculoasa este aceasta euforie, asemanatoare cu nefericirea care poarta de la inceput vesmintele fericirii, remarca scriitorul. E uluitor. M-am gindit mult la faptul ca un popor poate sa invete din greselile comise la un moment dar in istoria altui popor. De mult nu mai gindesc astfel. Dar macar sa invete din propriile greseli! Nu, poporul rus se loveste mereu de aceleasi piedici.“


Despre destramarea constiintei nationale

„Diferenta“ de conceptie asupra lumii, generata de pierderea constiintei nationale, a orientarilor morale si de asa-numita privatizare, de libertatea cuvintului pe care Rusia nu l-a putut gestiona pe masura, constituie cauza principala a decaderii Rusiei, sustine Al. Soljenitin. La aceasta etapa a libertatii, „elita intelectuala a scapat haturile din miini; s-a declansat o lupta apriga intre asa-numitii democrati si asa-numitii patrioti“. Si in loc sa se straduiasca sa pastreze cuceririle aduse de perestroika, s-au invrajbit intre ei. Pericolul cel mare a fost rezultatul acestei gilcevi meschine, avind ca efect destramarea constiintei nationale. „Cineva a obtinut niste resturi, altii nici atit. Si-au lasat sa umble in lume o mare nefericire, care pina atunci purta vesminte portocalii“, regreta scriitorul.


Despre credinta

Scriitorul aminteste la ce represalii a fost supusa Biserica Ortodoxa dupa revolutia din Octombrie: masacrarea a mii de preoti, persecutarea milioanelor de credinciosi, pingarirea a tot ceea ce tinea de religie, tratata drept obscurantism de noii ideologi. Razvratirea ateista nu a putut sa nu lase urme adinci in constiinta populara. Inca de la inceputul secolului al XX-lea, elita intelectuala si-a intors fata de la biserica: „Era rusinos sa intri intr-un lacas de cult, sa te botezi, sa-ti faci cruce.“ Apoi si-a renegat credinta si populatia de la sate, moment al carui tragism a fost scos in evidenta de revolutia din 1917. Si aceste manifestari ateiste se intimplau pina au venit bolsevicii la putere. Poate ca astazi Biserica Ortodoxa ar fi putut sa-si gaseasca locul pe care sa-l ocupe cu demnitate in viata sociala, insa se izbeste constant de ostilitatea unei parti a intelectualitatii... „Nu cu bolsevicii a inceput criza credintei in Rusia, si nu o data cu plecarea lor ea se va incheia.“
Referindu-se la credinta de rit vechi, Soljenitin a mentionat ca schisma produsa in secolul al XVIII-lea a fost un eveniment sinistru in istoria rusa: „Inca de mult am spus-o: in Rusia de rit vechi ar fi fost cu neputinta o revolutie bolsevica.“


Despre Cercul rosu

Ideea de a scrie o carte despre revolutia din Octombrie 1917 i-a venit acum 54 de ani, povesteste Al. Soljenitin. A lucrat la ea, cu mici intermitente, in decursul a 21 de ani. Intre timp, si-a schimbat atitudinea fata de anumite evenimente, ceea ce nu a putut sa nu aiba o concretizare scrisa, autorul fiind nevoit sa revina in repetate rinduri la episoade deja comentate si, practic, sa le rescrie in functie de schimbarile survenite pe parcurs. A descoperit, spre exemplu, ca rasturnarea vechiului regim in anul 1917 a fost o simpla consecinta, un episod particular, in comparatie cu adevarata revolutie din Februarie, ale carei radacini se trag din secolul al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea. A inceput sa studieze totul despre miscarea revolutionara, inclusiv experienta revolutionarilor-teroristi. Atunci a inteles importanta revolutiei din Februarie, schimbindu-si totalmente proiectul initial. A realizat ca trebuie sa acorde mai multa atentie crizei politice ruse din aprilie 1917. In primul rind, pentru ca vidul de putere, care a rezultat din confuzia politica din acea perioada a determinat fizionomia noii Rusii, conditionind intr-un mod direct evenimentele ulterioare. Era clar inca de atunci ca partidele burgheze au pierdut revolutia, ca puterea se afla la discretia oricui vroia s-o ia. Bolsevicii au fost „pe faza“. Fara nici o piedica, au venit si au luat-o. Crede ca nu va mai finaliza aceasta epopee, al carei volum 10 tocmai l-a incheiat.