OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Inceput pe 29 octombrie, Festivalul
International de Teatru Experimental man_in_fest, editia a doua, s-a incheiat la Cluj pe 4 noiembrie. Singurul festival de acest fel din Romania, man_in_fest e organizat de Teatrul Imposibil si l-a avut ca director executiv si factotum de nevoie pe regizorul de teatru m.chris.nedeea.

Cum se apuca un teatru independent, fara sediu sau finantare constanta, sa faca un festival international?
Asta deja tine de arheologie... Teatrul Imposibil a pornit ca o intreprindere de nisa: unde era un locsor liber intr-un perete (unul destul de crapat si prost tencuit, numit teatrul romanesc), acolo ne instalam si noi: era loc pentru dramaturgie romaneasca noua, am intrat acolo, era un gol pentru aparitii editoriale, ne-am dus spre zona asta, era o crapatura pentru o revista de teatru, am facut-o. Cind credeam ca s-au epuizat nisele, am gasit o fisura mare: asa a aparut festivalul. In Cluj nu era nici un festival, si Clujul oricum trebuie acaparat, agresat, monopolizat. In acelasi timp, am incercat sa ne gasim un profil, si toate erau luate...1, dar l-am gasit intr-un final, raminind sa vedem cum definim noi, in Romania, teatrul experimental. Asa ne-am dat seama ca, peste tot, in definirea teatrului experimental toata lumea isi da cu parerea, iar experiment poate fi orice.

Totusi, un festival de experiment e ceva cu totul la celalalt pol fata de ceea ce ati facut pina acum.
Nu-i adevarat. Cred ca e ceva ce se face, pas cu pas, in strategia manageriala a oricarei companii, indiferent de specificul ei: companiile se extind, isi deschid filiale, se rebranduiesc. Asta ar trebui sa se intimple si in teatru.
Adica Teatrul Imposibil e in proces de rebranduire?
Ne rebranduim de la saptamina la saptamina, din cauza ca raminem tot mai putini: ideile ramin si ele tot mai putine si, putine fiind, devin tot mai fixe. Unele se dovedesc proaste, si atunci renuntam la ele, altele stirnesc reactii puternice, si asta inseamna, pentru noi, ca sint bune. Una din ele e festivalul, cealalta a fost revista man_in_fest (care s-a dus intr-o zona foarte academica, inchisa, motiv pentru care vom face alta).

Tocmai din cauza ca la aceasta a doua editie a festivalului am avut foarte multe probleme, el trebuie regindit, rebranduit: va avea o alta structura si alt tip de productii.
Ce fel de alta structura?
Va avea doua sectiuni, una off, alta in. Pina acum am incercat sa lucram doar in sistem de fringe, si am avut probleme cu trupe care n-au mai putut sa vina, pentru ca fringe-ul presupune un mare efort financiar din partea lor. Pentru sectiunea in, vom mai si plati, si vom aduce spectacole cit mai de top, iar in off, fiecare va putea sa-si spuna of-ul; adica vom imprumuta putin si din festivalul de la Dublin, si din cel de la Edinborough. La noi s-ar putea sa prinda sau s-ar putea sa nu, dar, cel putin, sectiunea in va iesi bine. Asta, cu riscul ca bugetul sa se inzeceasca de la anul; alta solutie nu exista – nu poti avea garantia ca trupele vin decit daca au un contract si daca e pe bani.
Desi anul acesta ati avut probleme legate de finantari.

Si-or sa fie probleme si la anul, dar daca vrem ca festivalul sa iasa, trebuie sa punem banii astia la bataie, chit ca nu-i avem (inca). Anul acesta ne-am descurcat cu 18.000 de euro si cam asa a si aratat. La anul sa speram ca vom avea 100.000 de euro si va arata tot de atit (am vazut si festivaluri de 500.000 de euro care aratau de 5.000). Momentan, festivalul trebuie sa creasca, vom vedea pina unde si cit putem noi suporta.
Marea problema a festivalurilor din Romania e ca echipele, in loc sa ramina constante, ca aceiasi oameni sa dezvolte proiectul pe o perioada de cinci-zece ani, ele se schimba sezonier (din lipsa de bani). Voluntariatul e bun intre niste limite, niste paranteze foarte mici, oamenii trebuie motivati si fidelizati.

Deci, aveti de fapt o problema de infrastructura.
Ca tot teatrul romanesc, care oficial are. La noi, si infrastructura, si suprastructura sint aceiasi doi oameni.
Ce inseamna pentru un festival international un buget de 18.000 de euro?
Bugetul unui spectacol-studio mic, intr-un teatru mic, de provincie, din Romania. Pentru noi, a fost aproape un regal, n-am pierdut bani... Glumesc, e greu sa faci orice cu suma asta, cred ca cel mai simplu e sa-ti iei masina. E foarte putin, gindeste-te ca unor trupe li s-au platit si drepturi de reprezentatie, de 1.500 de euro, altora li s-a decontat transportul, s-au platit workshop-urile lui Gyula Berger si Adva Zakai, hotelul a fost luxos, oamenii au putut alege intre doua restaurante unde sa manince, tehnicienii au fost si ei platiti. Am fost uimiti la final ca n-am depasit, totusi, bugetul – noroc ca am avut incasari (nu asa multe, de 3.500 de lei noi2).
Inteleg (cu greu, e drept) ca in romaneste nu exista termeni propriu-zisi nici pentru fringe, nici pentru performance, totusi e cumva frustrant sa vezi un festival de teatru (fie si experimental) in care majoritatea spectacolelor nu sint de teatru.

Fiecare cu baremul lui... am incercat sa punem pe un program precizari generice cum ar fi teatru-dans, teatru-imagine, teatru instrumental, pseudo-categorii pentru ca lumea sa aiba un reper inainte sa intre in sala, dar la un moment dat am realizat ca nici nu mai conteaza cum le spui. Curiozitatea publicului a crescut de la zi la zi, astfel incit la finalul festivalului a inceput sa vina lumea la teatru. Asa ca data viitoare n-o sa mai punem spectacolele importante la inceput, ca sa rupem gura tirgului, din cauza ca in primele zile nu vine mai nimeni. Oricum, e un festival tinar cu un public foarte tinar, in care majoritatea sint studenti.
Cum ati selectionat spectacolele prezentate in festival?
Ce cautam noi (iar anuntul pentru inscriere a ajuns pina in Tokio) erau spectacole de imagine si non-verbale (pentru ca spectatorul roman nu se inghesuie sa vada teatru in limba ebraica decit daca e foarte celebru), care sa poata veni pe bani proprii si sa aiba o echipa cu un numar limitat de membri. Am primit 30 de aplicatii, cu 20 si ceva de DVD-uri, pe care – si aici e partea distractiva a oricarui festival – a trebuit sa le si vedem, ca sa putem face o selectie.
E jenant, vazind DVD-urile si fisa tehnica, sa descoperi ca pe unii nu-i poti chema, pentru ca la Cluj nu exista conditiile tehnice necesare. Acest criteriu tehnic devine fundamental; pe urma, intervin calitatea materialului, potentialul interes pentru publicul roman (amindoua criteriile sint subiective). La anul, vom incerca sa avem nu doi oameni, ci o comisie care sa faca selectia. Desi si doi sint de ajuns...

Pina la urma, din astia 30 de candidati, cine a ajuns la Cluj si cum au fost primiti?
Pina la urma, a ajuns un spectacol al lui Gyula Berger de la DanceLab1, Budapesta, receptat foarte ciudat: unora le-a placut mai mult, altora mai putin (cred ca unii au fost cumva dezamagiti, pentru ca anul trecut Berger a venit cu un spectacol foarte provocator; Purple Desert, cel de anul asta, era mai atent construit, mai ales pe componenta vizuala). A venit o trupa (de doi oameni) din Franta, Etxea, cu un spectacol, Inexhib, care parea initial sa se incadreze intr-un trend Maniutiu-Vava Stefanescu si s-a dovedit de-a dreptul bulversant, salbatic. E se..., un performance portughez care amesteca video-arta cu circul, a avut un succes surprinzator la publicul nostru tinar. Pe Adva Zakai (When I Laugh It Looks Like This) n-am putut s-o vad, dar am inteles ca a iesit foarte bine. Insula, un spectacol independent de teatru-dans de la Sfintu Gheorghe, facut de Florin Vidamski si Fatma Mohamed, a avut o sala plina la Teatrul Maghiar, desi a inceput aproape la miezul noptii (unora li s-a parut cumva datat).

Am avut o manifestare muzicala (nu-i pot spune concert) absolut spectaculoasa si de mare tinuta, a unei trupe din Ungaria, Ektar. Spun ca nu era (doar) un concert pentru ca foloseau tot soiul de instrumente ciudate, din mai multe zone si epoci ale spatiului indo-european, iar trairea lor era undeva la limita (din pacate, n-au avut multi spectatori, din cauza ca in acelasi timp Steaua lua bataie de la Real Madrid).
Cred ca am luat si o teapa, cu un spectacol german, in care toata lumea avea un CV impresionant, dar care, in sine, nu era nimic (noi i-am zis teatru instrumental, cu toate ca nu prea era) si care n-a prins deloc la public. A prins, in schimb, un spectacol de pantomima, pe care cei din Bucuresti il pot vedea oricind: Flirt, de si cu Mihai Baranga si Andreea Paduraru. In final a fost un spectacol (Valediction of a Falling Microphone) al unor englezoaice, din care una era grecoaica, pe care nu l-am vazut: aveam emotii pentru ca era ultima reprezentatie si mi-era teama c-o sa fie o prostie (ceea ce se pare ca a si fost).

La inceputul festivalului amenintai ca asta va fi ultima editie. Vad ca te-ai razgindit.
Va fi ultima atit de prost organizata... Nu, noi am avut in debutul festivalului o problema, cauzata de faptul ca unul din sponsori era Gabriel Resources (principalul investitor de la Rosia Montana). Asta a nascut la Cluj o reactie foarte violenta: ne-a urcat in cap toti ecologistii, care au confundat sponsorul cu sponsorizatul si ne-au pus pe noi in situatia de a lua apararea celor de la Gabriel, desi poate noi avem alta parere sau nici una. Presa ne-a boicotat, alti sponsori s-au suparat (Fundatia Ratiu Romania si Centrul Cultural Francez)... Pe de alta parte, ne-au boicotat (fara legatura cu Gabriel) si parteneri ai nostri mai vechi, Teatrul National si Facultatea de Teatru si Televiziune, care ne-au pus la dispozitie spatiile lor, dar, dupa ce festivalul a inceput, nici n-au pus piciorul la evenimentele din propriile spatii. Asta ne face sa ne punem niste intrebari care dor: fie vor sa ne transmita ceva prin asta, fie e vorba doar de lipsa de interes. In al doilea caz ar fi foarte trist, in primul caz ar fi foarte grav.

Dar nu crezi ca festivalul are, totusi, un efect asupra lumii din Cluj?
A lumii, nu, a publicului tinar, sigur. Va avea asupra finantatorilor si a spectatorilor care apuca sa vada altceva decit ce vad de obicei (mai bun sau mai prost, dar altceva). Restul vor merge in continuare la mega-productii usor dansante. Unii dintre ei nici nu mai sint in viata, doar ca nu le-a spus-o inca nimeni.
______________

1. Iata o gluma de oameni de teatru: profilele sint, pre limba practicienilor, un tip de proiectoare cu care se pot crea forme geometrice de lumina (datorita unui sistem de lame/cutite care dirijeaza fasciculul luminos).
2. La un pret de 5 RON pe bilet, rezulta ca 700 de spectatori si-au platit intrarea.