OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Legiunea Straina, al 15-lea film al lui Mircea Daneliuc si al optulea realizat de regizor dupa 1989, nu face decit sa confirme degringolada unui cineast odinioara important. Grea dezamagire vor trai cei care intrezareau, ca si mine, inceputul unui reviriment in Sistemul nervos (2005). Daca filmul mentionat, venit dupa oroarea numita Ambasadori, cautam patrie! (2003), reusea sa mai dreaga busuiocul prin interpretarea memorabila a Rodicai Tapalaga, Legiunea Straina se dovedeste, din pacate, un esec lamentabil pe toate planurile.

Regizorul-scenarist s-a declarat nemultumit ca premiera a fost aminata aproape doi ani, astfel incit „realitatile“ din film nu se mai suprapun perfect peste realitatile din societatea romaneasca (acum sintem deja intrati in Uniunea Europeana, iar gripa aviara nu mai este de mult un subiect la ordinea zilei). Se pare ca Daneliuc si-a asumat definitiv rolul pe care el insusi l-a interpretat in cel mai bun film al sau, Proba de microfon (1980): „omul cu camera de filmat“, avid sa imortalizeze actualitatea. Afirmatia mi-a adus aminte de un regizor cu un crez artistic asemanator, Ioan Carmazan, care, la premiera incalificabilului sau Raport despre starea natiunii (2004), motiva esecul previzibil al filmului prin faptul ca el a intirziat la intilnirea cu publicul. Ceea ce refuza insa sa accepte asemenea facatori de filme-„reportaj“ este ca, daca ar fi fost lansate chiar in momentul pentru care au fost gindite, Legiunea Straina, Raport despre starea natiunii si altele ca ele (din nefericire, sint legiune din 1989 incoace) nu ar fi fost prin nimic mai valoroase si mai populare (la urma urmei, orice „stiri de la ora 5“ sint mai atractive, oferind in plus economii serioase de timp, bani si nervi).

In filmul lui Daneliuc, trei tineri dintr-un sat moldovean cu oameni saraci, dar hoti (si, pe deasupra, terorizati de amenintarea gripei aviare) viseaza sa ajunga in Legiunea Straina – pentru a face bani, desigur –, cu sprijinul unui becali local; insa, oricit ar astepta ei ca vietile lor mizere sa se amelioreze, Legiunea le ramine tot... straina. Politisti deghizati in agenti sanitari pentru a goli curtile de gaini „bolnave“ (inlocuite cu pasari congelate „europene“), hoti de fier si de benzina, sateni care se pregatesc pentru integrarea iminenta luind lectii de culegere corecta a capsunilor sau de „supravietuire“, o baba hiperisterica si o juna pe care toti barbatii vor sa puna mina (la propriu) – iata o parte din fauna umana care misuna prin decorul „mizerabilist“ din filmul lui Daneliuc. O aglutinare haotica de stiri senzationale, care nu are nici o sansa sa se transforme intr-o poveste coerenta si convingatoare. O gloata de personaje ingrosate, cu care spectatorii nu pot empatiza si pe care deseori nu le pot nici intelege, caci regizorul i-a pus pe toti actorii sa vorbeasca cu „acsent“ (artificial, in multe cazuri).

Filmul nu sufera doar din punct de vedere narativ si interpretativ, ci si tehnic. Daneliuc a vazut la cineastii „minimalisti“ ca da bine sa filmezi din mina, dar n-a inteles ca, pentru a crea dorita impresie de autenticitate, de realitate bruta, trebuie sa si limitezi la strictul necesar numarul taieturilor de montaj. Regizorul nu prea are incredere in spiritul de observatie al spectatorilor sai, astfel ca, atunci cind se mindreste cu vreo gaselnita (bucatica de hirtie igienica asezata de primar pe farfurioara, sub ceasca de cafea, sau cartonul de pe gardul unei case, pe care sta scris „Is dus in Beljia“), apropie cit mai mult camera, pentru a se asigura ca nimanui nu i-a scapat detaliul respectiv. Orice subtilitate e straina de lumea lui Daneliuc. Insa cea mai mare greseala (sinucidere curata) pe care a facut-o regizorul este ca a ruinat deliberat – in primul rind prin virare in galben – imaginea lui Gabriel Kosuth, dorind probabil sa ne faca sa intelegem ca traim intr-o tara bolnava. Fara indoiala, Romania lui Daneliuc este o tara bolnava, dar ea nu este si Romania noastra, iar Legiunea Straina este un film exclusiv pentru uz propriu.