OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Film cu un scenariu de Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu, pornind de la cîteva sugestii disparate despre pogromul de la Iaşi din 1941, din stufosul roman de război şi oarecum autobiografic al lui Curzio Malaparte, Kaputt; scenariu orchestrat regizoral şi produs de Radu Gabrea, iar imagistic de operatorul Dinu Tănase; cu participarea extraordinară a lui Marcel Iureş şi a actorului german Udo Schenk, în fruntea unei distribuţii care îi cuprinde în rolurile principale pe Florin Piersic jr., Răzvan Vasilescu, Alexandru Bindea şi Claudiu Bleonţ.

 

Acesta ar fi, în suită strînsă, protocolul profesionist al auctorialităţii multiple a filmului Călătoria lui Gruber. Mai puţin convingătoare e formula de pe genericul peliculei şi din textul publicitar, ca şi cum am avea de-a face cu un film de autor: „un film de Radu Gabrea“. Ceea ce nu înseamnă că reputatul realizator nu are un mare merit – unic printre congeneri, după Lucian Pintilie: recursul la doi scenarişti consacraţi ai Noului Cinema. Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu au contribuţia decisivă în a face din Călătoria lui Gruber cel mai remarcabil film de ficţiune semnat regizoral de Radu Gabrea după 1990, cînd cineastul s-a întors din exilul în Germania, unde reuşise cel mai bun film din întreaga-i carieră: Ein Mann wie EVA / Un bărbat ca Eva (1984 – o parabolă din viaţa repede dispărutului R.W. Fassbinder). Însă superlativele relative trebuie privite cu circumspecţie, într-o filmografie rarefiată şi inegală. Călătoria lui Gruber este un film mai izbutit decît modesta ecranizare care l-a precedat (Cocoşul decapitat, după romanul de epocă al lui Eginald Schlatter), care îl reabilita pe regizor după cel mai slab produs al său, Noro (pe măsura coscenaristului Răzvan Popescu).

 

Filmul tocmai lansat nu este, de fapt, despre „călătoria lui Gruber“: personajul titular (care nu apare deloc în film) este inventat de scenarişti şi substituit unui cadavru cu alt nume din roman, pe care-l caută autorităţile locale şi consulul italian din Iaşii anului 1941, după pogromul din vara acelui an. „Călătoria“ efectivă este a autorului romanului, trecător prin Iaşi în calitate de corespondent al ziarului Corriere della Sera, în drum spre frontul unde se pare că Malaparte a evitat să ajungă vreodată. Ceea ce nu-l va împiedica să scrie reportaje „de la faţa locului“, cum face şi din Iaşi, unde sursele (şi filmul nostru) arată că a sosit după pogrom („Malaparte – martor ocular la ceea ce nu a văzut“, comentează cineva). Pe cît sînt de liberi de epica celor două capitole, pe atît de ingenioşi sînt cei doi scenarişti în a construi trama substituentă a respectivului segment narativ. Simpla trimitere tîrzie şi izolată la alergia („febra fînului“) de care ar suferi uneori personajul-narator, devine în scenariul lui Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu pretextul întregii acţiuni: reporterul poltron şi genial literator îl caută la Iaşi pe un doctor evreu, numit Josef Gruber, pentru care avea trimitere de la Bucureşti. Gruber „călătorise“ între timp în groapa comună de lîngă gara Podul Iloaie (şoc filmic antologic), însă în penultima secvenţă apare un alt medic alergolog cu numele Josef Gruber, dat drept fiu al dispărutului. „Găselniţă“ fascinantă a suspansului – simulacru sau „secvenţă ghicitoare“, cum a numit-o la conferinţa de presă Marcel Iureş, interpretul admirabil al ambiguităţii astfel create; ca şi în celelalte secvenţe finale eliptice, este resortul redeşteptării simţului cinematic acut al regizorului (un ce semnificant al jocului secund lipseşte totuşi şi aici).