OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intre 13 si 25 octombrie a avut loc festivalul de film international Viennale, ajuns in acest an la cea de-a 44-a editie. Festivalul a gazduit filme artistice si documentare de lungmetraj si de scurtmetraj, din toata lumea. in afara programului general n-au lipsit accentele speciale: sub titlul Sisters Act au fost reluate pelicule cu Olivia de Havilland si Joan Fontaine, iar ciclul Sympathy for the Devil a fost conceput drept omagiu adus regizorului Peter Whitehead, prezent la festival impreuna cu alti 118 oaspeti internationali.

Alte programe speciale au reunit filme dedicate junglei. O retrospectiva le-a fost dedicata realizatorului Jacques Demy si actritei Agnès Varda, o alta, lui Herbert Vesely si Noului film german. in fine, Elfriede Jelinek, laureata Premiului Nobel pentru literatura din 2004, a primit drept „cadou“ din partea organizatorilor festivalului sa selecteze filmele care au fost proiectate de ziua sa, pe 20 octombrie, cind a implinit 60 de ani. La incheierea festivalului, presa austriaca celebreaza numarul-record de spectatori: aproape 90.000 la cele 313 screenings, dintre care 114 spectacole au fost prezentate cu casa inchisa.
Interesanta pentru publicul romanesc este, cu siguranta, includerea peliculei romanesti A fost sau n-a fost?, premiata anul acesta la Cannes drept cel mai bun film de debut, atit in programul general, cit si in prezentarea sa in cadrul unui film brunch pe 15 octombrie. Savuroasa comedie de debut a regizorului Corneliu Porumboiu a delectat in egala masura publicul austriac, cit si personalul Ambasadei, prezent la manifestare. intr-o perioada in care imaginea Romaniei a inceput deja sa se schimbe in presa austriaca, de la copiii strazii la un Eldorado in domeniul investitiilor si al locurilor de munca disponibile, retrospectia lui Porumboiu, cu umorul sau in esenta trist, este mai mult decit binevenita.

Dupa cei 16 ani care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, presa austriaca continua, ce-i drept, sa practice ortografii aproximative in ce priveste numele „odiosului“, dar poate ca este mai bine asa. Faptele si numele concrete au mai putina importanta. Ceea ce conteaza mai mult dupa atita vreme este poate mai degraba miza generala a evenimentelor, pe care filmul o scoate magnific in evidenta. Titlul englezesc 12:08 East of Bucharest este mai putin plastic, insa cit se poate de clar: daca a fost sau nu revolutie in Vaslui sau in orice alt „loc unde nu s-a intimplat nimic“, cum ar fi spus Sadoveanu, depinde daca oamenii au iesit in strada inainte sau dupa 12.08, altfel spus, inainte sau dupa ce au vazut la televizor fuga in elicopter de pe cladirea Comitetului Central. La scurta vreme dupa revolutie, Vilém Flusser, unul din intemeietorii filozofiei mass-media, vedea in evenimentele din Bucuresti exemplificarea insasi a tezelor sale despre impactul imaginilor tehnice asupra actiunii politice. Cu manifestarile de strada din decembrie incepea pentru el o noua epoca, intrucit revolutia fusese una mediatica, altfel spus, rezultatul imaginilor tehnice difuzate de media.

Cu sau fara Flusser, filmul lui Porumboiu dubleaza sau tripleaza aceasta meditatie asupra relatiei dintre spectatorul media si actiunea concreta („A fost sau n-a fost revolutie?“): asupra acestei relatii se reflecta (narativ) intr-o emisiune de televiziune, deci in fata altei camere, iar talkshow-ul este el insusi prezentat intr-o pelicula, deci tot prin intermediul mediilor. Si invers: filmul prezinta o emisiune de televiziune despre o revolutie mediatica – sintem astfel spectatorii unui joc de oglinzi savant inscenat de un regizor abia debutant. Jocul dintre discursul filmic si cel meta-filmic apare si in miscarile camerei: in scenele de inceput, cind se prezinta pregatirea talkshow-ului, se filmeaza cu camera tinuta in mina, pentru ca mai tirziu tinarul cameraman de la postul local de televiziune (el insusi inca „debutant“) sa tematizeze aceasta tehnica („e la moda acum“), atunci cind el insusi filmeaza in studio o orchestra de fanfara absurda, dar nu mai putin verosimila, à la Kusturica. La fel, in timpul talkshow-ului, ochiul camerei lui Porumboiu se suprapune peste ochiul camerei operatorului din studio, identificind autorul filmului cu personajul.

Ce i-a determinat insa pe organizatori sa se opreasca, dintre multimea de filme valoroase prezentate in cadrul festivalului, tocmai asupra peliculei lui Porumboiu pentru o manifestare separata in cadrul deschiderii festivalului? Directorul Vienalei, Hans Hurch, considera filmul lui Porumboiu drept „una din surprizele reale ale festivalului de la Cannes“. Premiul obtinut la Cannes n-a fost insa singurul motiv pentru care „acest film frumos, inteligent si distractiv“ a fost preluat in programul Vienalei. intr-un interviu acordat in exclusivitate Observatorului cultural, Hans Hurch observa ca „cinematografia romaneasca este cea mai interesanta si cea mai deosebita dintre tarile postcomuniste“, in comparatie, de pilda, cu Cehia, Bulgaria sau Polonia: „Cinematografia romaneasca are un inalt nivel tehnic si un stil propriu care conving“.

Ce-i drept, imi amintesc ca atunci cind am vazut, anul trecut, Moartea domnului Lazarescu intr-un cinematograf de arta din Viena – un film care, de altfel, a fost si el prezent la Vienala anul trecut, dupa ce fusese premiat la Cannes –, n-au fost in sala decit cinci persoane numarate, dintre care doua aduse tot de mine... Sa intelegem ca numai critica apreciaza in Austria cinematografia actuala din Romania, pe cind publicul mai putin? Hans Hurch vede insa lucrurile mai putin dramatic: „Cred ca filmului romanesc nu-i merge in Austria altfel decit filmelor din citeva alte tari! Mi se pare minunat faptul ca atit Moartea domnului Lazarescu, cit si A fost sau n-a fost? sint difuzate in Austria si sint proiectate in mod curent in cinematografe. Sint convins ca acest lucru nu i-a reusit nici unui film austriac in Romania“. intr-adevar, ma intreb – cunoscind mai putin programul cinematografelor din ultimii ani din Romania – daca unor filme precum Nordrand sau coproductia internationala Dunarea, in care joaca de altfel si actori romani, li s-au dat sanse sa fie cunoscute de publicul din Romania.

Sa fie oare „de vina“ lipsa de interes sau lipsa de mijloace? Vienala colaboreaza de ani de zile cu Erste Bank. in introducerea la film brunch, directorul Hans Hurch amintea in gluma o replica dintr-un western cu John Wayne: „Cind bancilor le merge bine, si tarii ii merge bine“. Pentru a afla „cum le merge bancilor“ din Austria si Romania ne-am adresat lui Boris Marte, seful departamentului de Corporate Sponsoring al lui Erste Bank. Raspunsul sau a fost foarte clar: filmul romanesc a fost ales de catre organizatorii festivalului, iar nu de sponsori. Ceea ce nu inseamna insa ca sectia de sponsorizare de la banca austriaca nu este prezenta in Romania, chiar daca pina acum a sondat mai degraba terenul. Stabilirea unor parteneri culturali si artistici reprezinta insa baza pentru proiecte viitoare comune, in care – asa cum a subliniat in repetate rinduri Boris Marte – artisti romani ar trebui sa prezinte Romania in Austria asa cum o vad romanii, iar nu conform unor proiectii „orientale“ din partea austriaca. in acest domeniu sint inca multe de recuperat. Mai mult, pentru desfasurarea de proiecte comune este nevoie de o cunoastere reciproca, iar aceasta cere, din nou, timp. Erste Bank isi vede mai degraba rolul in a pune la dispozitie infrastructura artistilor romani pentru ca acestia sa-si poata realiza propriile proiecte. Speram ca, pentru aceasta, nu trebuie sa asteptam nici macar pina la urmatoarea editie a festivalului de la Cannes.

Viena