Autor: 
Categoria: 
Soluţia de bun-simţ pentru scoaterea României din criza politică, în contextul lunii octombrie a anului 2009, este alcătuirea unui guvern. A unui guvern competent şi consecvent cu sine, care să fie acceptat, dincolo de orgoliile partizane, şi după 7 decembrie; indiferent de cine va cîştiga alegerile prezidenţiale. În prezent avem două stări de fapt. Una practică şi o alta teoretică. Simplificat, prima se poate traduce astfel: fostul prim-ministru Emil Boc îl demite nu cu mult timp în urmă pe ministrul de Interne Dan Nica, membru al Partidului Social Democrat. Motivul: acuzaţiile celui din urmă privind tentativa Partidului Democrat Liberal de a frauda alegerile prezidenţiale din noiembrie. Ca urmare a demiterii, PSD s-a retras din cadrul coaliţiei de guvernare, lăsînd executivul într-o dificilă minoritate. Urmează „ziua blestemată“ de marţi 13, cînd este iniţiată de către PNL moţiunea de cenzură 11 împotriva României, cu sprijin primit din partea PSD, UDMR, precum şi din partea Grupului Minorităţilor Naţionale. „Nereprezentativitatea flagrantă“ şi ilegalitatea Guvernului Boc II, care se menţine „la masa puterii“ prin încălcarea Constituţiei.
Acestea sînt principalele acuzaţii invocate de către autorii moţiunii de cenzură. În final, Guvernul Boc II cade, iar România plonjează într-o situaţie standard de vid de putere.
S-a aşteptat o nominalizare din partea partidelor pentru un nou premier, Klaus Johannis fiind, în final, numele în faţa căruia nici un partid nu a putut protesta. Nici măcar membrii PD-L nu s-au putut opune cu prea multă vehemenţă. Cu toate acestea, la momentul nominalizării, preşedintele Traian Băsescu l-a propus pe Lucian Croitoru, consilier de cursă lungă al guvernatorului BNR. Opoziţia nu îşi schimbă însă opţiunea.
Ceea ce a deranjat în această situaţie nu a fost totuşi persoana lui Lucian Croitoru, căruia, în genere, îi sînt recunoscute unanim meritele profesionale. Ceea ce a provocat frustrare în rîndul opoziţiei a fost încăpăţînarea preşedintelui Băsescu de a nu se pune de acord cu opţiunea majoritară. Mai mult, acesta din urmă a declarat că, dacă prima sa propunere nu va fi validată de către Parlament, nu va întîrzia să o facă şi pe a doua, de data aceasta din rîndul membrilor PD-L. Motivaţia preşedintelui? Litera Constituţiei.
Ajungem astfel la cea de-a doua stare de fapt, şi anume cea teoretică, reprezentată aici de însuşi textul constituţional, articolele 85 şi 103. Astfel, articolul 103 (1) scrie că „preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă o asemenea majoritate nu există, a partidelor reprezentate în Parlament“.
Starea de fapt, de natură practică, dovedeşte că, în mod punctual, chestiunea care incită spiritele este, se pare, formularea de „majoritate absolută“; noţiune care, în ciuda evidenţei lingvistice, a ajuns să fie artificial supusă unor acuzaţii, precum aceea a lipsei de precizie. Ce înseamnă totuşi „majoritate absolută“? Cel mai popular dicţionar al limbii engleze, Longman Dictionary of Contemporary English, notează, departe de spiritele uneori prea complicate ale juriştilor: „absolute majority: when a party or person wins more than half of the total votes in an election“. Tradus: „o majoritate absolută se formează atunci cînd un partid sau o persoană obţine peste jumătate din numărul total de voturi, în urma unui scrutin electoral“.
Încape aici, fără îndoială, o discuţie pe marginea distincţiei existente între majoritatea parlamentară şi, respectiv, majoritatea electorală. Citînd din Mic dicţionar de gîndire politică liberală, al cărui autor este profesorul Cristian Preda, înţelegem că „majoritatea electorală este diferită de majoritatea parlamentară, prima fiind un produs natural al votului cetăţeanului, în vreme ce a doua rezultă din negocierea partidelor, ce succede votării propriu-zise“. Este aşadar cît se poate de limpede faptul că majoritatea absolută din Parlament, descrisă în acest caz de Constituţie, se formează exact pe baza acestei negocieri între partide.
Analizînd structura Parlamentului României la ora actuală, situaţia se prezintă astfel: PD-L deţine un procent de 35.63% la Camera Deputaţilor şi, respectiv, 37.96% la Senat, în timp ce PSD+PC deţin 33.83% la Cameră şi 35.77% la Senat, PNL 18.26% şi, respectiv, 18.98%, UDMR 6.59% şi, respectiv, 6.57%, iar grupul minorităţilor - 4.5% în Cameră.
Un calcul simplu demonstrează aşadar că, pe baza voturilor, PD-L nu are majoritatea absolută în Parlament, deţinînd, în schimb, o majoritate simplă, sau relativă. La fel de evident este şi faptul că acelaşi PD-L ar putea avea într-adevăr o majoritate absolută, cîştigată de pe urma unei negocieri cu celelalte partide. Realitatea susţinerii lui Klaus Johannis de către toate celelalte formaţiuni a făcut ca de facto această majoritate absolută să nu se strîngă totuşi în jurul PD-L.
Reiterăm întrebarea: de ce însuşi preşedintele României se încăpăţînează să eludeze această abstracţiune juridică a majorităţilor, atunci cînd chiar litera Constituţiei îl obligă cît se poate de limpede să culeagă premierul din rîndul propunerilor înaintate de această majoritate absolută?
Respectatul săptămînal de analiză The Economist răspunde: „preşedintele României concediază ideea unui guvern format din tehnocraţi, susţinînd că acest concept aparţine anilor ’90 şi, pe deasupra, va fi doar o faţadă pentru ca politicienii să îşi poată face jocurile de culise“.
Printr-o evidenţă absolut logică devine limpede că ceea ce îl interesează, în definitiv, pe Traian Băsescu este să obţină o amînare. Întrebarea este, însă, pînă cînd şi pentru ce. Foarte posibil, preşedintele va încerca să spargă această majoritate, prin intermediul unor jocuri de culise. Sau la fel de bine îşi poate propune să creeze o degringoladă vizuală la nivelul legislativului (parlamentarii care se opun, prin neacceptarea lui Croitoru, binelui României), pentru a întări în ochii viitorilor alegători ideea degradării Parlamentului şi a parlamentarilor care tîrăsc ţara în mizerie, lipsind-o de stabilitate şi bunăvoinţă. O cale scurtă către obţinerea voturilor.
- Articole in legatura
- Cum ieşim din criză?
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters