OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De curind, o controversa nefericita a despartit o data in plus lumea musulmana de lumea occidentala. Caricaturile care lezau demnitatea profetului Mahomed au aprins spiritele in lumea musulmana, au atras afirmarea libertatii de exprimare ca unic principiu care are valoare in democratiile laice, iar dezbaterea aflata in plina desfasurare in aceste zile amplifica o dilema care ingreuneaza discursul jurnalistic cultural din Romania.

In cazul caricaturilor care i-au jignit pe musulmani, ziarele britanice au invocat delimitarea jurnalismului controversat de cel iresponsabil. Sigur, imaginile cu musulmani jigniti arzind drapelul national danez ori pe cel norvegian, insemnele Uniunii Europene si asa mai departe nu au parut decit reactii normale. Dar tot despre jignirea unei natiuni era vorba. Apoi insistenta cu care se atrage atentia asupra separarii terorismului islamic de Islam este o alta tema care a ajuns aproape un cliseu. Dar a auzit cineva de vreo condamnare publica a teroristilor din partea vreunui consiliu musulman de intelepti?
In acelasi timp, dreptul de a publica orice nu atrage obligativitatea publicarii unui material care duce la acutizarea unor tensiuni. Aceasta este fara indoiala iresponsabilitate.

M-am referit pina acum la scandalul caricaturilor pentru ca in lumea culturala din Romania situatia este cumva pe dos. La noi, caricaturile din viata reala cer socoteala celor care indraznesc sa nu fie de acord cu ei.
Primul cliseu: pentru cultura nu sint bani. In fiecare an, Ministerul culturii imparte felii dintr-un buget de sute de milioane pentru intreprinderi literare.
Al doilea cliseu: nevoia de contestare. Cu aceasta eticheta sint tratate de multe ori interventiile celor care incearca sa arate ca imparatul e gol in cazul multora dintre adulatii zilei. Fie ca este vorba despre academicieni care isi gestioneaza gloria apusa, ca Fanus Neagu, ori despre abonati la fonduri publice, ca Sergiu Nicolaescu, de fiecare data scuza este una singura: sint oameni care au facut mai demult lucruri cu impact. Nimic rau, doar ca, intre timp, contestarea insasi a devenit intr-atit o moda, incit aproape ca se uita ce li se reproseaza figurilor de paie din lumea grava a culturii de la noi. Este nevoie de argumente mai mult decit oricind. Cind am intrebat de ce a trebuit sa se filmeze la TVR din bani publici un serial TV dupa o carte proasta a unui autor care de multa vreme n-a mai scris nimic relevant, am aflat ca autorul cu pricina nu avea bani in momentul respectiv… La fel cind este vorba despre premii acordate unor nume mari pentru carti slabe.

Cu citeva saptamini in urma, aflam ca un om de care nu am auzit in viata mea anunta ca in Club A Tupa isi promoveaza prietenii de bere. Tocmai pregateam seara Eminescu interzis minorilor. Apoi am aflat ca un fost disident ma ia la rost printr-un ziar romanesc din SUA pentru ca nu l-as fi pus la punct pe Peter Greenaway cind reprosa mimetismul culturii romane. In primul caz, se vede ca nu prea conta ce faceam in realitate. In al doilea caz, mi-am dat seama cit de usor pot sa exagerez cine stie ce amanunt care sa discrediteze pe cel care spune timpenii. Nu aveam dreptul acesta.
Exista mereu riscul de a ne trezi in aceeasi situatie cu cei carora le reprosam lipsa de moralitate culturala.
Pe de o parte, avem o problema culturala care framinta comunitatea internationala, pe de alta parte, avem de-a face cu o aparenta problema de ritual cultural. Un limbaj publicistic se primeneste. In realitate, aceeasi linie face diferenta intre libertatea de exprimare si smecheria culturala iresponsabila.
–––––––––––––––
Razvan Tupa este poet, ziarist la saptaminalul Prezent si initiator al Poeticilor cotidianului de la Club A.