OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Claudiu KOMARTIN
Circul domestic
Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Poezie“,
Bucuresti, 2005, 80 p.
Contine CD audio

Circul domestic (Editura Cartea Romaneasca, 2005) continua linia discursului confesiv, protestatar si tragic din Papusarul si alte insomnii (Editura Vinea, 2003). Ceea ce mi se pare puternic in acest al doilea volum al lui Claudiu Komartin este dezvaluirea sinelui la o intensitate care este a poetului si a poeziei adevarate. Poetul se distinge prin spectrul mijloacelor lirice folosite, de la expresionism si suprarealism la language poetry, toate mixate cu elemente ale unei furii ce tine de isteria si negativismul delirant al poeziei subterane (aceasta la nivel tematic, nu insa si estetic), acea poezie care nu a fost si nici nu vrea sa fie codificata sau acceptata si care este contestare pura. Convocind numeroase mijloace estetice, de la acelea ale avangardei romanesti la cele ale poeziei din spatiul anglo-saxon, discursul liric pare a fi unul postmodern, al unei tranzitii spre un altceva deocamdata neformulat.

Poate catre o paradigma meta-postmoderna? Extinctia sau criza terminala a postmodernismului se vadeste instinctiv in cartile lui Claudiu Komartin, prin incercarea de a se detasa de el, de a initia un comentariu „transcendental“ in marginea altor forme de lirism.
Vulnerabilitate si spleen, acompaniate de sentimentul pretimpuriu al infringerii, romantismul tragic, expresionismul elementelor in descompunere si suprarealismul vizionar, de tip mesianic, se potenteaza in actele de fronda boema, in descrierea si transgresarea spaimei, in delirul halucinant. Eliberarea de frica este o tema recurenta in ciclul Reziduuri, reverii, reluata si de celelalte grupaje ale cartii. Frica pare dominanta unei lumi incapabile de demnitate si adevar, un adevarat „circ domestic“ al acrobatiilor neputintei. Frica produce o gramatica intortocheata si un discurs pe masura pe care poezia lui Komartin le incalca deliberat.

- Notatie lirica directa, de tip jurnalier
Poetul se descrie romantic si expresionist cu elemente ale poeziei Constant Tonegaru-Emil Botta (Irina). Poeme criptice, metafore sibilinice, alegorii si transgresii animaliere (Scroafa), viziunea celuilalt, biologicul dezarticulat (Poem) genereaza dorinta de detasare de aceasta lume degradata si neputincioasa. Halucinatii supravegheate sfirsesc in viziuni puternice (Prag I). Poemele de dragoste reveleaza o nota pustesc-fermecatoare, aroganta, obraznica, nimic nu merita atentia eului liric chiar daca indragostit (Poem de dragoste). Oboseala hainei biologice in dezintegrare la poetul de numai 23 de ani (unele poeme au fost scrise la 18), plictiseala intr-o lume obosita sint emblematice: „dar miine, voi mai putea sa respir? // viata mea scurta si plicticoasa/ intre cutele pielii acestui zid mai rezistent/ decit carnea mea/ strimta si plicticoasa/ se invecheste// o moarte intimplatoare suna adunarea pe cimpia toropita/ din stinga zidului/...“ (imblinzirea mortii). Discursul liric din unele poeme ar mai putea fi curatat de metafore (Prag III). in general, sint cuceritoare boema si fronda neagra, ca si starea romantica (Ademenire).

Sectiunea Circul domestic exceleaza in notatia lirica directa, de tip jurnalier, tonul direct incriminator, un limbaj familiar si agresiv. Romantismul poetului vulnerabil, fragil, se incarca de premonitii memorabile, de minie si vitriol. Universul este al parintilor victimizati, al lumii de consum, al antidepresivelor care nu pot risipi dezgustul: „Nici munca nici scrisul nici bunatatea/ doar propriul dezgust ar mai putea sa ma-nnobileze acum...“ Parodia sentimentalismului, dar si asumarea acestuia, ca si descrierea poemului ca obiect de dincolo de cuvinte converg spre imagini definitorii ale fricii si eliberarii de orice fel de frica, chiar si cea estetica: „Nu ma mai incurc cu obiecte uzuale de scris/ poemul asta imi curge prin degete/ ridicindu-se cu o viteza ametitoare deasupra orasului//s…t nu mi-e frica sa devin sentimental / nu mi-e frica sa povestesc in poem / pina ma podidesc lacrimile/ nu mi-e frica sa dau cu mine de pamint/ daca voi incepe sa bat cimpii...“
Ciclul Scrum mizeaza pe mijloacele estetice ale ciclului precedent, ca si pe geografia spatiului intunecat al „orasului in care soarele nu se iveste cu anii“, relevind faliile existentei din textele politice ale oamenilor zilei, minciuna televizata, groaza de prezent si viitor in viziuni apocaliptice. Lipsit de mentori sau parteneri de dialog, sinele e definit ca o „rasfringere a tacerii inauntrul tacerii“. intr-un univers golit de credinte/a se instaleaza sentimentul ratarii si al infringerii.

Ciclul Supradoza. Valsuri triste vireaza spre naratia poetica si discursul de tip language poetry (care printre altele accentueaza materialitatea limbajului in sine, foloseste o logica diferita, cultiva rupturile sintactice si considera „eul“ din poem mai mult o fabricatie a sinelui decit o oglindire a autorului) ca in acest final de volum:
„Scormonesc in zadar pe sub piele. Pierdut in virtejuri de alcool si pucioasa.
Cum intr-un stup fumigat. Stiu ca nu ma asculti, dar ma rog.
Deznadajduind. Scriu. Perdele de fum peste perdele de iasca.
Taverna.
Bilci.
Pierdere. s…t
Scormonesc in zadar pe sub piele. Convietuire imposibila in trup.

Refuz. intuneric. Seringa.
Dumnezeu. Judecator. Psihiatru.
Consolare. Supradoza. Ruina.“

Sufletul este „un ghem de resentimente si nedumeriri, sovaielnic, vag conectat la lumea asta care se dizolva in fiecare secunda. Foton dupa foton sfiriind in suvoaie de noroi. Clocot neintrerupt in aer si-n trup. Lumea, maree de laturi cuprinzind cerul si pamintul deodata“. Discursul liric confesiv este maladiv, halucinant, erotic chiar, teribilist disperat, ca in aceasta serenada suprarealista: „Ti-as cinta o serenada cu gura plina de calmante; calmante care ma impiedica sa ma gindesc la tine, calmante care imi fixeaza privirea in gol. Calmante care nu imi pot stinge furia, care nu vor putea alunga durerea si groaza…“

Infrastructura teoretica eclectica pe care se bazeaza Claudiu Komartin (care scrie bine critica) vizeaza in fond diferentierea. in Manifestul generatiei 2000 (pe Internet la http://www.clubliterar.com/text.php?tid= 1825), poetul vorbeste despre „o viziune holista, reintregitoare asupra universului si a lucrurilor, in acest punct de ruptura constituindu-se – dupa o formula intilnita intr-o discutie pe marginea sfirsitului postmodernismului – un «refugiu» in care sint readuse laolalta toate acele valori, concepte, idei pe care postmodernismul si poststructuralismul le farimitasera, crezindu-le definitiv, «dizolvate». Ar fi, cu alte cuvinte, vorba de o epuizare rapida a repertoriul de teme si procedee postmoderne in scopul de a pasi eliberat de ele in secolul 21; de o fuga de modernitate prin ceea ce este foarte modern; de un gen de meta-postmodernism sau metamodernism (ultimul termen facind parte dintr-o alternativa la postmodernism) situat pe o paradigma de gindire care reconceptualizeaza eul in context cultural si reinstituie dialogul dintre cultura si existenta.
Cele doua carti de poezie ale lui Claudiu Komartin apartin unui poet valoros, dublat de o constiinta critica. Merita evidentiat efortul de totalizare a trairilor si retoricilor secolului 20, si chiar de transcenderea teoretica a acestora, anticipind o noua poetica.