OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

(Dr. Virgil Stefan NITULESCU - secretarul general al Ministerului Culturii si Cultelor)

Domnule Virgil Nitulescu, care este situatia actuala a Halelor Obor – monument de arhitectura, dar nu si monument istoric! Ne puteti spune daca ele au fost vindute de catre MCC (sau cu sprijinul unui ordin al MCC) in 2004, catre SC CICO SA? in conditiile in care cei, care, probabil, si-au luat angajamentul ca refac/restaureaza cu adevarat cladirea, nu fac nimic, dimpotriva?
Halele Centrale Obor sint clasate ca monument istoric (nu exista o lista a monumentelor istorice si una a monumentelor de arhitectura; toate sint monumente istorice), fiind construite in perioada 1937-1950. Ministerul Culturii si Cultelor nu a fost, niciodata, proprietarul Halelor si, in consecinta, nu avea cum si cui sa le vinda. Nu stiu cind a devenit SC CICO SA proprietarul monumentului, dar constat ca, in momentul de fata, aceasta societate comerciala are Halele in proprietate. Cu atit mai mult, nu stiu nimic despre niste presupuse angajamente ale firmei.

S-a avut in vedere, prin 1998-1999, crearea acolo, in Hale, a Muzeului de Arta Contemporana; s-ar putea implica MCC in crearea altui muzeu, de exemplu, al arhitecturii romanesti?
Se pare ca, intr-adevar, a existat, in deceniul trecut, ideea cuiva de a organiza un muzeu de arta contemporana in Hale. Dincolo de idee insa, nu a mai intreprins nimeni nimic. De altfel, e greu de presupus ca, la mijlocul deceniului trecut, cind in-vestitiile, in Romania, erau la cote minime (in comparatie cu ziua de astazi), si-ar fi propus vreo autoritate din Romania sa achizitioneze Halele pentru o asemenea investitie. Se stie cit de dificila a fost realizarea investitiei din Palatul Parlamentului, intr-un moment in care resursele tarii devenisera, intre timp, ceva mai bogate! Pe de alta parte, Ministerul Culturii si Cultelor si-a propus, cel putin din 2005 incoace, crearea unui muzeu al arhitecturii romanesti.

Din pacate, nu am reusit, pina acum, sa identificam un teren pe care sa construim unul sau o cladire in care sa amenajam un asemenea muzeu. Evident, daca vom reusi sa pornim un asemenea proiect, nu o vom putea face decit cu sprijinul Uniunii Arhitectilor din Romania si, probabil, al Ordinului Arhitectilor din Romania.
Cum se poate implica MCC in a-i determina pe cei de la Sectorul 2 sa faca concurs public pentru dezvoltarea constructiva pe are o au in plan, avind in vedere importanta contextului arhitectonic?
Nu mi-e clar despre ce concurs vorbim, pentru ca nu stiu care ar fi obiectul concursului. Halele sint monument, deci nu pot fi demolate, iar pentru orice amenajare este nevoie, in orice caz, de un proiect avizat de Comisia Zonala a Monumentelor Istorice.
Ce poate intreprinde MCC pentru ocrotirea mai ales a patrimoniului de arhitectura modernista din Bucuresti? De exemplu, Tel Aviv-ul este – datorita constructiilor Bauhaus – protejat de UNESCO impotriva avintului imobiliar prost plasat.

Ministerul nu poate face distinctie intre monumentele moderniste si cele mai vechi, ci doar intre monumentele de importanta nationala si cele de importanta locala. Primele au, evident, prioritate, in ceea ce priveste eventualele finantari de care Ministerul poate dispune, in anumite (fericite) circumstante, cum este cazul Programului National de Restaurare a Monumentelor Istorice. Despre vaste programe de punere in valoare a patrimoniului construit urban este foarte greu de discutat, atita vreme cit Ministerul poate doar impune reglementari si poate dispune respectarea unor conditii, dar nu poate finanta, decit in foarte mica masura, din doua motive: mai intii, pentru ca, din principiu, autoritatile nu pot finanta decit lucrari la constructii care le apartin (regula este aceea ca fiecare proprietar este direct responsabil de intretinerea proprietatii pe care o detine); in al doilea rind, din ratiuni care tin de politica generala de descentralizare, procentul de crestere a bugetului de stat este inferior fata de cel de crestere a bugetelor locale, deci sumele pe care autoritatile centrale le pot aloca pentru cheltuieli de protejare a patrimoniului sint, proportional, din ce in ce mai mici, in raport invers cu cresterea gradului de autonomie locala – fapt ce permite, odata cu bugetele din ce in ce mai mari ale acestora, sa intervina, in mult mai mare masura decit autoritatile centrale, prin programe de protejare a patrimoniului.