OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La finele lunii septembrie a avut loc la Torino un eveniment cu totul special, intr-un anumit sens multicultural, care nu tine numai de domeniul picturii, ci si de cel al marilor proiecte urbanistice arhitecturale ale timpului nostru, o intilnire mondena la cel mai inalt grad, de la care nu a lipsit nici presedintele Italiei, Carlo Azeglio Ciampi: inaugurarea Pinacotecii Giovanni e Marella Agnelli, amplasata intr-unul din spatiile restaurate ale fostei fabrici FIAT, stabiliment cunoscut sub numele de Lingotto. Numele citate desemneza, desigur, familia proprietara a faimoasei firme de masini, rafinati iubitori de arta, care au oferit in dar orasului lor 25 de tablouri din propria colectie.
În primul rind, cum s-ar putea caracteriza astazi imensa structura arhitectonica Lingotto, fostul sediu FIAT?
Ce se credea la inceputul secolului? Înca din anii ’20, cind a fost construit, complexului Lingotto i s-a recunoscut vocatia marcat inovatoare, literalmente futurista. Reprezentantii curentului marinettian au vazut in Torino „primul laborator de arhitectura moderna“, iar Marinetti insusi afirma intr-un articol din 1925 ca „Lingotto este cea mai mare capodopera arhitecturala citadina din Italia“. Ce vremuri! Fostul stabiliment a ramas acelasi ca dimensiuni, insa i s-a gasit o multime de alte functionalitati, supunindu-se unor noi conceptii arhitectonice, in pas cu ultimele noutati in materie de design. Fosta fabrica a cedat presiunilor epocii, gazduind astazi intilniri, schimburi si initiative culturale. Sint aproape neschimbate, desi au fost restaurate in anii ’90, rampa de sud, pista de incercare a masinilor si rampa de nord, care permite acum intrarea in monumentala galerie comerciala, cu zeci de magazine, terase, mici gradini ornamentale si spre Clinica Stomatologica a Universitatii din Torino, prestigios centru de cercetare, de tratament si de invatamint universitar. Sint noi, construite adica in ultimii 10 ani, Centro Fiere – pavilionul unde se organizeaza tirguri, printre care, si cel anual de carti.
Auditoriumul proiectat de Renzo Piano, arhitectul Beaubourg-ului parizian si al Pinacotecii Agnelli, se afla in vecinatatea Centrului de Congrese. Aeroportul pentru elicoptere de pe pista Lingotto si „Bolla“ de cristal, o superba sala de primire a oaspetilor, sint legate pe verticala de Centrul de Congrese, prin lifturi de sticla. Spre aripa de nord a Lingotto s-a construit, intre 1993-1995, Hotelul Meridien si, in fine, abia s-a deschis anul acesta Cinema Pathè, o ultramoderna si multipla sala cinematografica. O data cu pinacoteca, s-a inaugurat si sediul Facultatii de Inginerie a Automobilului. La sfirsitul restructurarilor, se poate vorbi despre Lingotto ca de un oras intr-un alt oras. Primul act al restructurarii a fost darimarea unei vechi hale pentru a construi centrul expozitiv. Ultima utilizare a respectivului spatiu – artistica, de data aceasta –, poarta pecetea viziunii lui Luca Ronconi, care a „pus in scena“, in 1990, Ultimele zile ale umanitatii de Karl Kraus, gigantesca reprezentatie cu sute de actori, ce incarnau crepusculul Germaniei de secol XIX.
Acesta este, deci, „scenariul“ detaliat din care face parte Pinacoteca Agnelli, aflata sus, pe pista elicoidala a intregului edificiu, numita si „scrinul“ unde se pastreaza cele 25 de bijuterii picturale, pina mai ieri, proprietate exclusiva a familiei Agnelli. „Scrinul“ pare suspendat in gol, aflindu-se aproape pe punctul de a decola. Cu un paralelipiped sau cu o astronava s-a spus ca ar semana. „Acesta este un fel de covor zburator, care lasa lumina sa se filtreze din inalt, sau o fantasma plutind deasupra fostei fabrici, a tinut sa explice R. Piano. Visul oricarui arhitect este sa combata gravitatea“. „La nave va“ ar fi zis, poate, Fellini. Arhitectul Piano a mizat pe luminozitate, lejeritate, rarefiere si intensitate.
Scrinul are cinci nivele, destinate expozitiilor temporare. În aceste zile se poate vizita Lingotto 1915-2002. De la fabbrica lui Mattè Trucco la Scrinul lui Renzo Piano, care „povesteste“, cu ajutorul mulajelor in lemn si al imaginilor, istoria fostului stabiliment industrial. Sint expuse si proiectele participante la concursul de idei pentru restaurarea Lingotto-ului.
Presa de specialitate a comentat si a reprodus tablourile expuse in noul muzeu, oferind toate datele si indiciile necesare. Este tocmai Velocità astratta de Giacomo Balla, pinza care il intimpina la intrare pe vizitator. Nimic mai potrivit, am spune, cu specificul locului. Faimoasa opera futurista din 1913 este extrem de reprezentativa pentru idealul masinismului, pentru cultul vitezei fara limite si al modernolatriei, proclamate cu fervoare de miscarea marinettiana. Înca un desen cu tente futuriste, din 1915: Lancieri italiani al galoppo de Gino Severini, un melanj intre futurism si cubism, in care primul cedeaza in favoarea unei viziuni statice. Schimbind registrul, colectionarul a mai ales sase fantastice imagini ale Venetiei, imortalizate de Canaletto, cu edificii care par brodate si cu gondole usoare si alte doua imagini ale Dresdei, pictate de nepotul lui Canaletto, Bernardo Bellotto. La Négresse de Eduard Manet, tabloul preferat al dnei Marella Agnelli, isi avea locul in dormitorul acesteia. La Baigneuse blonde de Renoir a fost vinduta avocatului Agnelli de istoricul englez Kenneth Clark, care dorea sa-si cumpere, in schimb, o casa la tara.
Si apoi, explozia secolului XX: sase tablouri de Matisse, maestrul culorilor luminoase si mediteraneene, lucrari executate intre anii ’20 si ’40. Colectia este unica in Italia. Un nud senzual de Modigliani si doi Picasso, o opera din perioada cubista, niciodata expusa in Italia, Homme appuyé sur une table (1915-1916), ale carei faze de realizare sint recognoscibile gratie unei serii de reproduceri fotografice care s-a pastrat. Lucrarea ilustreaza asa-zisul „cubism sintetic“ sau „perioada de cristal“ din evolutia artistica a pictorului. Al doilea Picasso este o lucrare din „perioada bleu“, L’Hétaire (1901).
Un asemenea eveniment nu putea sa nu polarizeze atentia unui public selectionat si a unor invitati cu totul deosebiti, incepind, spuneam, cu presedintele Ciampi, cu presedintele Senatului, Marcello Pera, si cu ministrul pentru Bunurile culturale, Giuliano Urbani, care au avut o intilnire privata cu senatorul ales pe viata, avocatul Giovanni Agnelli, restabilit dupa o perioada cu probleme de sanatate. Apoi, o multime de invitati: oameni politici, parlamentari europeni, ex-secretarul de stat american Henry Kissinger, prieten de familie, primarul orasului, rectorii Universitatii si Politehnicii torineze, bancheri, arhitecti, designeri, editori, stilisti, directori de galerii, pictori, critici de arta, filozofi (Gianni Vattimo), scriitori (Nico Orengo si Carlo Fruttero). Avocatul i-a incredintat mesajul sau nepotului John Elkann, proaspatul mostenitor al „dinastiei“ FIAT, fiul Margheritei Agnelli, pictorita, si al scriitorului Alain Elkann. Pentru tinarul John, deja carismatic, figura romantic-byroniana, la cei doar 26 de ani, aceasta iesire in public a insemnat, de fapt, ceremonia de investitura in rolul de simbol al viitorului familiei si al FIAT-ului, asa cum a fost toata viata bunicul sau, Giovanni Agnelli, un om subtil, cult, monden. Jurnalistii i-au pus inutil intrebari incomode despre criza pe care o traverseaza in prezent firma. Gentil, John a respins orice intruziune, limitindu-se sa dea de inteles ca noua epoca a FIAT-ului incepe o data cu inaugurarea „scrinului“ si cu Facultatea de Inginerie a Automobilului. Optimist si decis, deci.
În fine, in mesajul citit de John, avocatul explica astfel gestul de a dona orasului pinacoteca: „…este modul in care imi exprim sentimentul de recunostinta fata de Torino, orasul meu, care mi-a dat atit de mult, si caruia doresc sa-i ofer o stralucire viitoare in Italia si in lume“.
Evenimentul indica, in primul rind, cit de strins legata este istoria orasului de aceea a familiei Agnelli, o istorie facuta din mari progrese, nu lipsita de contraste si contradictii.
Prezentarea unui muzeu precum „scrinul“ nu s-ar fi putut face in lipsa acestor referinte la istoria, structura si gama de functionalitati actuale ale complexului Lingotto, elemente care fac din pinacoteca apogeul unui proiect arhitectonic, urbanistic complex, de considerat printre cele mai indraznete in spatiul european, viitorist, avangardist inca din faza initiala; si, pe de alta parte, aceste elemente sintetizeaza caracterul vadit postindustrial, intercomunicational si postmodern al artei prezentului, impregnata de invazia tehnologismului, antiartisticului, nonconventionalului.

Torino